Comasarea localităților este o promisiune veche a clasei politice, niciodată îndeplinită. Sorin Grindeanu a dat o declarație de presă care arată că PSD ar putea fi dispus la o reformă majoră. O reformă despre care multe voci avizate din România spun că este absolut necesară pentru dezvoltarea țării. Este vorba despre comasarea localităților mici. Măsură care ar crește capacitatea unităților administrativ-teritoriale de a accesa fonduri europene. Ar crește și capacitatea de finanțare. La pachet, ar veni și posibilitatea de a crea infrastructură de calitate, fie ca vorbim de școli, grădinițe, creșe, spitale sau drumuri. Ar putea deci crește semnificativ calitatea vieții cetățenilor.
Dar binele României nu este egal cu binele primarilor PSD. Și nici ai PNL, ca să privim tabloul în ansamblu. Pentru că cele două partide, care au grosul primarilor din România, nu au vrut niciodată să-i supere. Practic comasarea înseamnă că vor fi mai puțini edili în România.
Conform datelor BEC de la alegerile locale din 2024, preluate de news.ro, PSD a obţinut 34,74% dintre mandatele de primari, respectiv 1.677. PNL a obţinut 29.07%, adică 1.132 primari. Alianţa Dreapta Unită are 6.28%, AUR – 6.27%, UDMR – 4.32%.
Sorin Grindeanu: „Dacă merg prim-ministru, o fac (n.r. comasarea localităților)!”
Grindeanu a fost întrebat de reporterul ProTV, Constantin Toma, de ce nu se face comasarea localităților mici, care au sub 5.000 de locuitori. Președintele PSD i-a mulțumit pentru întrebare și a insistat că o face sincer.
„Aceasta este de fapt singura reformă care trebuie făcută la nivelul administrației publice locale. Nu acțiunile eșuate ale lui Bolojan, care a spus doar cum dă oameni afară. Asta a spus. A fost un eșec, ca toate marile reforme ale lui Bolojan.
Soluția este comasarea. Știu, toate partidele au vorbit despre asta. Dar nimeni, incluzând aici și PSD, nu a făcut-o. PSD nu poate face singur acest lucru. Dar vă spun cu tărie că PSD a spus și o spune cu tărie că își va da votul pentru o reformă care implică comasarea localităților, și aici putem discuta, cu până în 3.000 – 4.000 de locuitori. Cu păstrarea în același timp, și e esențial acest lucru, a calității serviciilor publice.
Asta înseamnă până la urmă o reformă reală. Dacă ni se cere o să o și promovăm, sunt un adept al acestei chestiuni. Și nu renunț. Dacă merg prim-ministru, o fac!”
Comasare fără referendum? „Asta înseamnă viol!”
Sorin Grindeanu nu mai e la fel de ferm când vine vorba de modul cum s-ar putea ajunge la comasarea localităților. Întrebat dacă ar fi de acord să fie eliminat referendumul, motivul care a stat în calea multor tentative de comasare a unor comune până acum, șeful PSD a răspuns ferm.
„Nu poți să faci lucruri împotriva oamenilor cărora te adresezi, asta înseamnă viol! Faci lucrurile conform cu dorințele oamenilor.”
El susține însă promovarea unei modificări a legii referendumului prin scăderea pragului de prezență de la 50 la 30%.
Următoarea întrebare a atins punctul vulnerabil pentru care reorganizarea administrativă nu a fost posibilă până acum în România. „Veți trece inclusiv peste opiniile primarilor din țară, pentru că nu cred că toți vor fi de acord?!”
„România are nevoie de o asemenea lege. V-am spus că, dacă voi ajunge premier, voi face acest lucru.”
De remarcat că liderul PSD a îndulcit puțin condițiile pentru comasare. Deși se discuta să fie comasate localitățile sub 5.000 de locuitori, el a setat un prag mai jos de 3.000 – 4.000. Ceea ce ar rezulta că rămân mai multe localități. Este de așteptat, de asemenea, dacă se va trece vreodată de la vorbe la fapte, să fie certuri politice mari privind modul de comasare. Fiecare partid va dori să-și păstreze fiefurile intacte.
Dialogul la minutul 44.24, în clipul de mai jos.
Interesul PSD pentru numărul de primari ar putea scădea din alt motiv
E greu de crezut că Sorin Grindeanu și-a supărat primarii cu bună știință. Partidele mari depind de aleșii locali. Ei sunt agenții electorali numărul 1. De altfel, un social-democrat a relatat recent pentru Cotidianul cum reușesc primarii să aducă oameni la vot. Pe lângă influența inerentă pe care o au – sunt oamenii cei mai cunoscuți din comunitate practic, alături de preot și medic -, primarii au și instrumente financiare la îndemână. Pe care nu le folosesc întotdeauna în cel mai ortodox mod. De exemplu, sursa Cotidianul spunea că unii ar da ajutoare sociale celor care nu le merită, ca să îi folosească apoi ca masă de manevră la vot.
„Fluieri și vin toți. 400 sau 600 votează cum le spui.” O poveste despre Marcel Ciolacu, Ionel Arsene, preoți pe post de influenceri și ajutoare sociale la schimb cu voturi
Să le spui primarilor că, la următoarele alegeri, nu vor mai avea unde să candideze, e riscant pentru un partid al cărui scor electoral depinde în mare măsură de ei. Doar dacă nu cumva PSD simte suflul rece venit din viitor și își dă seama că nu mai e o miză. La un scor de aproape 35%, PSD are aproape 1.700 de primari. Dar la un scor de 20%, cât arată sondajele din ultima vreme, numărul lor scade la sub 1.000.
Aplicația care arată dezastrul din administrația locală. Câți primari ar trebui să plece prin comasarea localităților
O aplicație făcută de Cosette Chichirău, fost parlamentar USR, fondatoarea partidului „Curaj pentru România”, arată cum ar putea fi redusă risipa statului cu administrația locală și câți primari ar trebuie să plece acasă. Ar trebui să rămână între 400 și cel mult 1300 de localități, plus șapte sau opt regiuni, spune fostul parlamentar. Aplicația mai spune cât încasează și cât cheltuiesc localitățile. Peste 60% dintre ele nu își pot plăti nici salariile.
„Avem peste 2.000 de UAT-uri, localități practic, unde veniturile proprii nu acoperă fondul de salarii. Nu vorbim de toate cheltuielile de funcționare, doar de salarii. 63%, mai exact din cele 3.200 de localități.”
Cosette Chichirău a făcut un experiment în care pragul minim de locuitori este de 5.000. Acum România are 2.500 de comune sub 5.000 de locuitori. Practic, rezultatul aplicării acestui algoritm automat este că rămân doar 1.300 din toate cele 3.200 de UAT-uri. O reducere de 58%.
Chichirău spune că se pot economisi între 5 și 10 miliarde sau poate chiar mai mult, în funcție de cât de multe localități se comasează.
Dar comasarea ar trebui să meargă mult mai departe, pentru o eficiență maximă.
„De fapt, România ar trebui să aibă undeva la 400, maxim 500 de comune. Acum, în algoritmul aplicat de mine, au rezultat 1.300.
Dar, de fapt, studiile arată că, trebuie să comasăm în jurul unor centralități. Adică în jurul unui mic oraș, unde mai există activitate economică. Sau în jurul unei comune un pic mai dezvoltate. Să existe un parc industrial sau să se mai întâmplă ceva pe acolo.
Așadar, dacă în jurul acestor comune și mici orașe alipim încă 3, 4, 5 comune din care oamenii oricum vin la muncă, atunci ar trebui să avem undeva la 400 de comune rezultante. Economiile ar putea fi mult mai mari decât estimez acum, care sunt undeva la 10 miliarde”, a mai spus Cosette Chichirău în interviul acordat Cotidianul, în urmă cu câteva luni.
2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

