Consilierul prezidențial Eugen Tomac consideră că organizarea de alegeri prezidențiale anticipate reprezintă o opțiune „prea riscantă” pentru România în contextul actual și susține că cea mai rațională variantă este identificarea unei soluții de compromis pentru guvernarea țării.
„Eu cred că intrarea în jocul anticipatelor în momentul de față este mult prea riscantă pentru România. Pentru că, dacă am fi avut o economie stabilă, n-am fi avut război lângă noi, n-am fi atât de expuși, evident că această opțiune rămâne pe masă oricând. Însă în momentul de față, eu cred că așa cum arată parlamentul actual, înțelegând mizele interne, presiunea economică și riscurile la care este expusă România, cred că este mult mai înțelept, mult mai rațional să se găsească o soluție de compromis pentru a guverna țara, pentru a lua aceste măsuri importante”, a declarat Tomac la un post TV.
Eugen Tomac: „Vin primele trageri de bani din programul SAFE. Riscăm să pierdem enorm”
Fostul premier desemnat de președintele Nicușor Dan a avertizat că, în cazul în care blocajul politic actual se prelungește, eforturile depuse de statul român în ultimii patru ani pentru reformele din PNRR ar putea fi compromise, având în vedere termenul-limită de 31 august pentru adoptarea acestora.
Tomac a atras atenția și asupra iminentei alocări de fonduri din programul european SAFE, subliniind importanța existenței unui guvern funcțional care să poată gestiona aceste angajamente.
„Vin primele trageri de bani din programul SAFE. Cine pregătește aceste programe? Cine discută în numele statului român? Pentru că în momentul de față, dacă nu avem un guvern cu puteri depline și nu poate să-și asume toate angajamentele, evident că noi riscăm să pierdem enorm”, a mai spus europarlamentarul.

