Rusia a început operațiuni de sabotaj împotriva companiilor daneze care furnizează echipamente militare Ucrainei, după ce a constat că Occidentul nu a fost demobilizat de eforturile Moscovei de a reduce ajutorul acordat Kievului, a declarat miercuri un oficial al serviciilor secrete daneze.
„Această schimbare indică o escaladare semnificativă a războiului hibrid purtat de Moscova”, a declarat Josefine Christensen, analist principal la Serviciul Danez de Securitate și Informații (PET), în timpul unei conferințe privind securitatea internă, de la Copenhaga, citată de The Moscow Times.
De la planificare la implementare
„Ceea ce am văzut în primăvară a fost multă planificare, dar foarte puțină implementare; ceea ce am văzut la începutul verii este că au început să realizeze mult mai mult”, a spus Christensen.
Rusia a concluzionat că operațiunile sale de până acum nu au avut „efectul de a descuraja [alianța militară] occidentală NATO să sprijine Ucraina”, a spus ea.
Moscova menține controlul politic asupra operațiunilor, dar îndrăzneala operațională este în creștere, a spus ea. Rusia „încearcă acum să lovească ținte care au un impact direct asupra liniei frontului. Asta înseamnă producția de arme”.
Josefine Christensen a citat o listă întocmită de ministerul rus al Apărării cu presupuşi producători europeni de drone şi de piese de drone despre care Moscova ameninţa încă din aprilie că pot deveni potenţiale ţinte militare.
Moscova neagă
Ambasada Rusiei la Copenhaga a respins miercuri aceste acuzaţii. În schimb, a acuzat autorităţile daneze că lansează acuzaţii nefondate împotriva Mosovei.
Rusia recurge tot mai mult la executanţi puţin experimentaţi recrutație pe Telegram şi de pe alte reţele de socializare. Recrutarea începe, în general, cu misiuni simple, de exemplu operaţiuni de reperare sau fotografiere, după care trece la adevăratele operaţiuni de sabotaj, potrivit PET.
„Poate fi oricine caută pur şi simplu să câştige rapid bani”, a declarat Josefine Christensen.
„Dacă prima persoană eşuează, ei trimit alta, până când reuşesc”, a adăugat ea.
Avertismentele spionajului danez
Spionajul militar danez avertiza săptămâna trecută că Rusia îşi va intensifica atacurile hibride în Occident, în următoarele luni, după ce Germania a acuzat Moscova că se află la originea unei tentative de atac cu drone pe aeroportul din Leipzig, care a avut loc în august.
În septembrie 2025, înainte ca Danemarca să găzduiască un summit al Uniunii Europene (UE), drnonele au perturbat traficul aerian pe şase aeroporturi daneze, inclusiv la Copenhaga, cel mai frecventat în ţările nordice.
Premierul danez Mette Frederiksen denunţa atunci aceste perturbări numindu-le „atac hibrid” împotriva Danemarcei.
Citește și:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

