Ce este uleiul de motor
Uleiul de motor este unul dintre cele mai importante fluide dintr-un automobil, care asigură funcționarea corectă și de durată a motorului cu ardere internă. Acest lichid special are rolul de a lubrifia, răci și proteja componentele interne ale propulsorului, prevenind frecarea excesivă și uzura prematură a acestora. Datorită uleiului, piesele mobile funcționează lin și eficient, iar durata de viață a motorului crește considerabil. Uleiurile moderne sunt dezvoltate în funcție de tipul și de specificațiile fiecărui motor pentru a oferi performanțe optime în diverse condiții de temperatură și de utilizare.
În compoziția unui ulei de motor se regăsesc, de regulă, două componente principale: uleiul de bază (în proporție de 75-85%) și aditivii (15-25%). Uleiul de bază poate fi mineral, semi-sintetic sau sintetic, în timp ce aditivii sunt substanțe chimice cu rol de îmbunătățire a proprietăților de ungere, curățare, protecție împotriva coroziunii și stabilitate termică. Această combinație complexă asigură o funcționare optimă și protecție de durată pentru motor. În funcție de gradul de vâscozitate și de normele de fabricație, uleiurile de motor se clasifică după criterii stricte, menite să garanteze compatibilitatea și performanța, potrivit GulfOilLtd.com. Aceste aspecte sunt esențiale, deoarece vâscozitatea indică rezistența la curgere a uleiului, iar normele definesc standardele tehnice impuse de producătorii auto și de organizațiile internaționale.
Recomandări
„Caracatița” lui Plahotniuc s-a extins și în România. Ce afaceri și ce profituri fac „locotenenții” infractorului moldovean
Rolul uleiului de motor
Funcția principală a uleiului de motor este, așa cum spuneam, lubrifierea componentelor interne aflate în mișcare, adică pistoane, supape, arbori cotiți, came și alte elemente metalice. Prin formarea unei pelicule fine între aceste suprafețe, uleiul reduce frecarea, pierderile de energie și riscul de deteriorare. În același timp, el are un rol esențial în răcirea motorului, contribuind la disiparea căldurii generate în timpul arderii interne.
Pe lângă aceste două funcții fundamentale, uleiul de motor curăță și elimină depunerile rezultate din ardere, asigură etanșeitatea între segmenții pistonului și pereții cilindrilor și protejează împotriva coroziunii și oxidării.
Cu alte cuvinte, uleiul acționează ca un veritabil „scut protector” pentru motor. Pentru ca aceste beneficii să fie menținute este crucial ca uleiul să fie schimbat periodic, conform recomandărilor producătorului. Folosirea unui tip de ulei necorespunzător sau prelungirea intervalului de schimb pot duce la creșterea frecării, scăderea performanței și, în cele din urmă, la deteriorarea motorului. Este recomandat ca nivelul uleiului să fie verificat cel puțin o dată pe lună, mai ales înainte de drumuri lungi, explică specialiștii de la Total Energies. O cantitate insuficientă sau un ulei degradat poate duce la uzura prematură a componentelor sau chiar la griparea motorului, o defecțiune gravă și costisitoare.
Tipuri de ulei în funcție de vâscozitate
Vâscozitatea reprezintă gradul de „grosime” al uleiului și influențează modul în care acesta se comportă la temperaturi diferite. Din acest punct de vedere, uleiurile de motor sunt împărțite în două mari categorii: uleiuri „single grade” și uleiuri „multi grade”.
Uleiul „single grade”. Acest tip de ulei are o singură clasă de vâscozitate și este utilizat în condiții climatice stabile, acolo unde temperaturile nu variază semnificativ de-a lungul anului. Spre exemplu, este recomandat mai ales în regiuni foarte calde sau foarte reci. De asemenea, uleiurile „single grade” sunt rareori folosite în prezent, fiind înlocuite aproape complet de cele „multi grade”. Există 14 clase de vâscozitate pentru acest tip de ulei: 6 clase de iarnă (0W, 5W, 10W, 15W, 20W, 25W) și 8 clase de vară (8, 12, 16, 20, 30, 40, 50 și 60). Litera „W” provine de la „Winter” (n.n. – iarnă în engleză) și indică faptul că uleiurile notate cu „W” sunt destinate sezonului rece, în timp ce cele fără această literă sunt potrivite pentru sezonul cald. Cu cât cifra din fața literei W este mai mică, cu atât uleiul este mai fluid la temperaturi joase, facilitând pornirea la rece.
Recomandări
Jocuri de culise pentru urmașul lui Paul Stănescu, gestionarul cadrelor PSD. Noua strategie gândită de Sorin Grindeanu
Uleiul „multi grade”. Acest tip de ulei este cel mai utilizat în prezent, mai ales în țările cu climă temperată, așa cum este și România. Datorită formulei sale chimice, uleiul „multi grade” poate funcționa eficient într-un interval larg de temperaturi, adaptându-se automat condițiilor sezoniere. El conține aditivi speciali de vâscozitate, care îi permit să fie fluid la temperaturi joase și, totodată, suficient de vâscos la temperaturi ridicate pentru a asigura protecția motorului.
Notarea sa combină doi indici: unul este pentru comportamentul la rece și celălalt pentru comportamentul la cald. Spre exemplu, un ulei 5W-40 funcționează pe o plajă mai largă de temperatură, fiind potrivit pentru porniri la temperaturi scăzute, însă oferă și protecție la temperaturi ridicate de vară. Primul număr în exemplul nostru,și anume 5W, se referă la vâscozitatea uleiului pe vreme rece, adică îți arată cât de vâscos este uleiul înainte ca motorul să atingă temperatura normală de funcționare, conform Valvoline Global. Al doilea număr, 40, arată cât de gros este uleiul la temperaturi normale de funcționare.
Tipuri de ulei în funcție de compoziție
Pe lângă clasificarea după vâscozitate, uleiurile de motor se diferențiază și în funcție de compoziția chimică. Pe baza vâscozității, eficacității și randamentului, uleiurile de motor pot fi clasificate în general în trei tipuri principale, după cum urmează:
Uleiuri minerale. Este cel mai simplu și cel mai puțin prelucrat tip de ulei. Obținut direct din rafinarea petrolului brut, conține substanțe alcaline naturale. Este o opțiune ieftină, potrivită pentru motoarele vechi sau pentru utilizarea ocazională, însă nu este recomandat pentru motoarele moderne, care necesită o lubrifiere mai eficientă și o stabilitate termică ridicată. Clasificările SAE pentru aceste tipuri de uleiuri sunt, de exemplu, 10W-30 sau 20W-50.
După cum se poate observa, vâscozitatea uleiurilor minerale este mai ridicată la temperaturi scăzute, ceea ce înseamnă că oferă o lubrifiere aproape neglijabilă în condițiile unei porniri la rece. În plus, uleiurile minerale nu sunt deloc eficiente în protejarea componentelor motorului împotriva căldurii generate de frecare, ceea ce le face vulnerabile la degradare la temperaturi ridicate. Aceste uleiuri trebuie înlocuite mult mai des comparativ cu celelalte tipuri de uleiuri de motor și, de regulă, nu rezistă mai mult de 5.000 de kilometri.
Uleiuri sintetice. Reprezintă cea mai avansată categorie de uleiuri de motor și sunt obținute prin descompunerea uleiurilor minerale în formele lor moleculare de bază. Datorită acestui proces, devine posibilă eliminarea tuturor impurităților din ulei, iar moleculele rezultate sunt uniforme ca dimensiune și formă. Uleiurile sintetice oferă o lubrifiere superioară față de celelalte tipuri de uleiuri, asigurând performanțe excelente atât la temperaturi ridicate, cât și la temperaturi scăzute, precum și în condiții de solicitare extremă. Deoarece tehnologia și efortul necesar pentru producerea lor sunt complexe și costisitoare, uleiurile sintetice sunt mai scumpe decât celelalte tipuri, se precizează pe Spinny.com.
Uleiuri semisintetice. După cum sugerează și numele, un ulei semisintetic este un amestec de ulei sintetic în proporție de 30% și ulei mineral, ceea ce îmbunătățește vâscozitatea și performanța fluidului într-un interval mai larg de temperaturi și condiții de solicitare. Aceste uleiuri oferă un echilibru între prețul accesibil al uleiurilor minerale și performanțele ridicate ale celor complet sintetice și, în același timp, sunt de aproape trei ori mai eficiente decât uleiurile minerale. Unele uleiuri semisintetice sunt special concepute pentru vehiculele mai vechi, care au parcurs peste 100.000 de kilometri. Mașinile cu rulaj mare sunt mai predispuse la probleme precum fisurarea garniturilor, scurgeri de ulei sau consum excesiv de ulei. Pentru a face față acestor situații, există uleiuri semisintetice „High Mileage”, care conțin aditivi speciali ce oferă protecție suplimentară.
Cele mai utilizate uleiuri de motor la nivel global
Iată câteva dintre cele mai folosite tipuri de ulei de motor la nivel global:
0W-20: Are o vâscozitate foarte mică (0) la temperaturi scăzute, ceea ce îl face ușor de pompat în timpul pornirii la rece, iar pe măsură ce motorul ajunge la temperatura normală de funcționare, uleiul devine mai gros pentru a asigura o protecție adecvată.
0W-30: Se comportă ca un ulei cu greutate 0 în timpul pornirii la rece și își mărește vâscozitatea odată ce motorul atinge temperatura normală de funcționare, oferind o lubrifiere eficientă în toate condițiile.
0W-40: Funcționează inițial ca un ulei foarte fluid (de tip 0) la rece și trece la o vâscozitate mai mare, de 40, atunci când motorul ajunge la temperatura optimă. Este un ulei potrivit pentru performanțe ridicate și condiții variate de temperatură.
5W-30: Acest ulei este ideal pentru regiunile cu climă rece, deoarece indicele „5W” indică o bună capacitate de curgere în timpul iernii. Cifra „30” arată vâscozitatea sa la temperaturi ridicate, ceea ce îl face potrivit pentru o gamă largă de condiții de conducere și pentru utilizare pe tot parcursul anului.
5W-40: Este un ulei complet sintetic, care se comportă ca un ulei de tip 5 la pornirea la rece și ca un ulei de tip 40 la temperatura normală de funcționare. Oferă protecție excelentă atât la temperaturi scăzute, cât și în condiții de solicitare ridicată, notează CarsBlog.
10W-40: Are o vâscozitate ușor mai mare atât la temperaturi scăzute, cât și la temperaturi ridicate, în comparație cu 5W-30. Din acest motiv, este o alegere mai potrivită pentru zonele cu climă mai caldă sau pentru motoarele mai vechi, care necesită un lubrifiant mai dens.
Foto: Shutterstock.com
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

