Author: admin

În accident sunt implicate patru persoane. Două victime aflate în autoturism sunt încarcerate sub caroseria camionului răsturnat și sunt inconștiente. Intervin 13 pompieri de la Secția de Pompieri Pașcani, 2 autospeciale de intervenție, o ambulanță SMURD tip EPA (Echipaj de Prim Ajutor) și un echipaj SAJ tip C cu medic. Au intervenit și autospeciale de la ISU Iași și ISU Suceava, dar și de la serviciile de ambulanță din cele două județe. „Ajunse la fața locului, echipajele pompierilor militari, în cooperare, au extras cele două victime încarcerate. Din nefericire, cadrele medicale nu au putut decât să le constate decesul”, a…

Read More

„Bine ați venit în România! Prezența Sanctității Voastre, în mijlocul nostru, este un prilej de mare binecuvântare, de bucurie spirituală și de întărire a comuniunii dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Română. Această prezență binecuvântată marchează cea de-a 11-a vizită a Sanctități Voastre în România, fiind un semn al legăturilor frățești statornice între bisericile noastre”. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a amintit vizita precedentă în România a Patriarhului Bartolomeu I, care a avut loc cu prilejul sfințirii Altarului Catedralei Naționale, numită și Catedrala Mântuirii Neamului, în anul 2018, anul centenar al Marii Uniri a tuturor provinciilor românești într-un singur sat, Regatul României…

Read More

Vineri, Yulia Svîrîdenko a avut o întâlnire alături de ministra Energiei din Germania, Katherina Reiche. Cele două oficiale au discutat despre pregătirile Ucrainei pentru iarnă și eforturile de consolidare a rezilienței energetice a țării. Anunțul a fost dat pe pagina de X a premierului ucrainean Yulia Svîrîdenko. Aceasta a precizat  că fondurile vor contribui la accelerarea livrărilor de generatoare, echipamente energetice și centrale termice mobile. „I-am mulțumit ministrului german al Energiei, Katherina Reiche, pentru această decizie”, a scris Svîrîdenko. Oficialele au discutat și despre stabilirea unui grup comun de lucru în domeniul Energiei, dar și despre formarea unui grup interguvernamental…

Read More

Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi suspendată temporar, marți, 4 noiembrie, până a doua zi, din cauza unor lucrări pe partea bulgară, anunță Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.Potrivit unei notificări transmise de autoritățile de frontieră bulgare, Poliției de Frontieră Giurgiu, în ziua de 4 noiembrie circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar pentru efectuarea unor lucrări de construcție.Lucrările de construcție și montaj sunt planificate începând cu data de 4.11.2025, ora 09:00, până pe data de 05.11.2025, ora 09:00. În urma acestor lucrări, se instituie următoarele restricții de circulație pe Podul Prieteniei, după cum urmează:În perioada…

Read More

Un pensionar italian din provincia Lucca a descoperit că, potrivit Casei de Pensii din Italia (INPS), ar fi decedat. Drept urmare, contul său bancar a fost blocat, iar peste 10.000 de euro au fost retrași, în încercarea autorităților de a recupera „plățile în exces” ale pensiei. Bărbatul este însă viu și sănătos. Un pensionar din Italia a fost declarat mort din greșeală FOTO: Arhivă Totul a început pe 14 octombrie, când soția pensionarului a vrut să plătească la cumpărături și i-a fost refuzat cardul bancar. Crezând că este o eroare tehnică, a încercat să retragă bani de la bancomat, însă fără…

Read More

Într-un videoclip postat pe YoTube, unde are peste un milion de abonați, medicul explică faptul că înclinarea capului împiedică sângele să se scurgă natural, astfel că poate să ajungă pîn gât, în stomac sau chiar în căile respiratorii. Înghițirea sângelui poate provoca greață, vărsături sau, în cazuri rare, sufocare. „Sângele în stomac este foarte iritant și provoacă multă greață. Acest lucru se întâmplă uneori după operațiile de rinoplastie”, explică acesta. Cum să oprești sângerarea nazală Pentru a opri corect o sângerare nazală, Dr. Gartner recomandă: să stai drept și să te apleci ușor înainte; să apeși ușor partea moale a nasului; să respiri…

Read More

Mai multe Mai puține Președintele american Donald Trump, anunțând prima serie de sancțiuni împotriva Rusiei de la realegerea sa, a declarat că activele ambelor companii din SUA vor fi înghețate. De asemenea, companiilor americane li se va interzice să facă afaceri cu acestea, iar instituțiile financiare străine vor fi, de asemenea, vizate. Înseamnă asta că și importatorii majori de petrol rus, precum India, vor resimți efectele?

Read More

Sportivul se alătură clubului militar după ce a evoluat pentru CS Riposta București. Fost lider mondial la sabie în clasamentul juniorilor, Radu Nițu are deja un palmares impresionant: vicecampion mondial cu echipa (2024), vicecampion european cu echipa de seniori și medaliat cu argint la Cupa Mondială de la Oran 2024, la seniori. În acest an, scrimerul a contribuit la medalia de bronz obținută de România la Campionatul Mondial de seniori. „Sunt mândru și fericit că am semnat cu Steaua. E un club de renume care a dat sportului mari sportivi, mari scrimeri. Sentimentul când intru pe planșă și văd steagul,…

Read More

FCSB a făcut un anunț despre transferul lui Samuel Teles (28 de ani), fotbalistul Universității Craiova.Prin vocea lui Gigi Becali, patronul echipei, FCSB a anunțat că a vrut să-l transfere pe Samuel Teles.Portughezul a fost dorit de FCSB înainte de a semna cu Universitatea Craiova, pe când era la Oțelul Galați, chiar înainte de a ajunge în Bănie.Becali a dezvăluit că „un prieten” l-a sfătuit să nu-l transfere pe Teles.„Eu am greşit. Spun în premieră, am vrut să iau un mijlocaş şi l-a luat o contracandidată. Nu l-am luat… Am vrut să-l iau, dar…. Nu spun, dar l-a luat altcineva…

Read More

Dan a subliniat importanța luptei pentru adevăr și cunoaștere, și a cerut ca reprezentanții universităților să fie prezenți la discuțiile despre buget, economie și legislație, nu doar despre educație. Cu ocazia aniversării celor 165 de ani de la înființarea celor două prestigioase universități ieșene, președintele României a susținut un discurs în care a abordat rolul fundamental al mediului academic în societatea contemporană și necesitatea unei implicări mai profunde a acestuia în procesul decizional. „Cred că trebuie să luptăm pentru adevăr”, a declarat Nicușor Dan, subliniind că, într-un mediu universitar, este esențială promovarea importanței cunoașterii, care „este pusă în discuție zilele…

Read More