Author: admin

„Nu era despre bani, copii sau unde aveam să trăim. Era despre asta: «Poți descrie partenerul pe care ți l-ai visat dintotdeauna?»”, spune Brian Page, fondatorul Modern Husbands, companie americană dedicată sprijinirii cuplurilor în gestionarea finanțelor și a vieții casnice. Claritate în locul presupunerilor După 23 de ani de căsătorie, Page, astăzi specialist în viața de cuplu, recunoaște că această întrebare aparent banală i-ar fi oferit o perspectivă complet diferită asupra relației: „În loc să ghicesc ce înseamnă să fiu un partener bun, aș fi putut să devin sprijinul de care soția mea chiar avea nevoie și pe care și-l…

Read More

Compania Distrigaz Sud Rețele a venit vineri cu precizări privind reluarea etapizată a alimentării cu gaze naturale pentru consumatorii afectați de explozia din zona Calea Rahovei. Potrivit unui comunicat de presă, în contextul aprobării nr. 15/19.10.2025, emisă prin Hotărârea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, autoritățile au permis punerea în aplicare a strategiei tehnice prevăzute în aprobare. În aceste condiții, Distrigaz Sud Rețele a anunțat că au început lucrările premergătoare necesare pregătirii elementelor rețelei de distribuție din zona Calea Rahovei, în vederea realimentării în siguranță a clienților afectați de închiderea neprogramată ca urmare a exploziei de săptămâna trecută la…

Read More

♈ Berbec (21 martie – 19 aprilie) Dragoste: Ai nevoie de stabilitate emoțională. Dacă ești într-o relație, evită deciziile impulsive. Cei singuri pot fi atrași de cineva mai matur sau cu experiență. Bani: O oportunitate profesională se conturează, dar trebuie să te miști repede. Fii atent la cheltuielile spontane. Sănătate: Ai tendința să te epuizezi ușor. Odihna și o dietă mai echilibrată îți vor reda energia. ♉ Taur (20 aprilie – 20 mai) Dragoste: Weekendul aduce liniște și apropiere. Relațiile stabile se întăresc. Dacă ești singur, o întâlnire aparent banală îți poate schimba dispoziția. Bani: Vești bune la capitolul financiar…

Read More

„În urma consultărilor cu fracţiunile parlamentare, am semnat astăzi decretul prin care l-am desemnat pe domnul Alexandru Munteanu în calitate de candidat la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova. Îi urez succes în formarea unui Guvern care să obţină încrederea Parlamentului şi să îndeplinească cele mai importante aşteptări ale cetăţenilor: protejarea păcii, pregătirea ţării pentru aderarea la UE, consolidarea economiei şi creşterea standardelor de viaţă ale oamenilor”, a anunțat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook. Alexandru Munteanu, propunerea-surpriză la funcția de prim-ministru al Rep. Moldova Necunoscut opiniei publice din Republica Moldova, omul de afaceri Alexandru Munteanu (61 de ani)…

Read More

Ce este și cu ce se ocupă Centrul de Resurse Antibullying Bullyingul a devenit fenomen național, iar școala este mediul în care acest tip de comportament aproape a explodat. Nu există unitate de învățământ unde agresiunea între elevi să fi fost pe deplin eradicată. Asta, deși măsuri de prevenire se tot iau. Se pare însă că această rețetă nu funcționează. Este, prin urmare, nevoie de o altă abordare.  Așa a apărut Centrul de Resurse Antibullying, înființat de organizația „Salvați Copiii” – un spaţiu fizic şi virtual în care şcolile şi grădiniţele primesc sprijin real pentru a construi comunităţi educaţionale sigure…

Read More

Două persoane au murit, vineri, într-un accident rutier grav produs pe DN 2, între localitățile Cristești și Drăgușeni, în județul Iași. Un camion a derapat și s-a răsturnat peste o mașină, iar momentul impactului extrem de puternic a fost surprins de camerele de supraveghere.Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum TIR-ul derapează brusc și se răstoarnă peste autoturismul care nu reușește să evite impactul devastator.Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Iași, șoferul camionului, un bărbat de 54 de ani din județul Bistrița-Năsăud, circula din direcția Drăgușeni spre Cristești când ar fi pierdut controlul mașinii. TIR-ul s-a răsturnat pe carosabil și…

Read More

FC Argeș – Dinamo, meciul-vedetă al etapei #14 din Superligă, se joacă astăzi, de la 20:30. Partida de pe „Orășenescul” din Mioveni e liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Digi Sport și Prima Sport. Cu moralul „avariat” în urma eșecului cu Rapid, Dinamo are parte de un nou meci complicat. „Câinii” revin pe terenul unde obțineau promovarea în 2023 pentru un duel cu „revelația” campionatului, FC Argeș. FC Argeș – Dinamo, live de la 20:30 FC Argeș – Dinamo, echipele de start: FC Argeș (4-3-3): Lazar – Oancea, Tudose, Sadriu, Briceag (cpt.) – Rață, Sierra, Blagaic – Ferreira, Matos,…

Read More

Apariția actriței Carmen Tănase în juriul emisiunii „Românii au talent” a fost o surpriză uriașă atât pentru telespectatori, cât și pentru concurenți. Cunoscuta actriță a adus un plus de emoție și autenticitate în echipa juriului, iar reacțiile celor care au pășit pe scenă în fața ei au fost entuziaste. Concurenții au descris-o ca fiind „caldă”, „sinceră” și „echilibrată”. FOTO: colaj Instagram Mulți concurenți au mărturisit că nu se așteptau să o vadă într-o astfel de ipostază, însă au primit-o cu bucurie și admirație. „Doamna Carmen Tănase este un om extraordinar. Efectiv m-a șocat când am văzut-o acolo. Deci, doamna Carmen,…

Read More

„În ceea ce privește Meta, nici Facebook, nici Instagram nu par să ofere un mecanism ușor de utilizat și ușor accesibil de «notificare și acțiune» pentru ca utilizatorii să semnaleze conținutul ilegal, cum ar fi materialele cu abuz sexual asupra copiilor și conținutul terorist”, a declarat Comisia Europeană într-un comunicat.Aceste platforme ar folosi tehnici de design înșelător, care pot genera confuzie și descurajează utilizatorii să finalizeze procesul de sesizare.În plus, sistemele de apel împotriva deciziilor de blocare a conținutului sau suspendare a conturilor sunt considerate insuficiente, pentru că nu permit utilizatorilor să furnizeze detalii suplimentare sau dovezi pentru a-și susține…

Read More

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost întâmpinat cu o ceremonie de bun venit de regele Charles al Marii Britanii și cu o promisiune de sprijin pentru țara sa din partea prim-ministrului Keir Starmer, înaintea discuțiilor cu aliații occidentali. Kievul a făcut presiuni pentru a furniza mai multe arme cu rază lungă de acțiune pentru lupta împotriva invaziei rusești.Vizita lui Zelenski în Marea Britanie, pe 24 octombrie, are loc în contextul în care Rusia își continuă atacurile violente asupra Ucrainei, ucigând două persoane și rănind cel puțin 17 în atacuri nocturne cu drone și artilerie asupra regiunii Herson din sud și…

Read More