Author: admin

Într-o declarație, Adunarea Experților a îndemnat iranienii, în special cercetătorii, cadrele universitare și elitele naționale, să jure credință noii conduceri și să mențină unitatea în jurul principiului Velayat-e Faqih, sistemul de tutelă islamic care formează fundamentul structurii politice a Iranului, potrivit CNN. Adunarea a declarat că s-a întrunit imediat după ce a apărut vestea morții lui Khamenei, în ciuda a ceea ce a descris ca fiind condiții grave de război și amenințări directe la adresa țării. Oficialii au declarat că Adunarea a continuat procesul constituțional de selecție a unui nou lider pentru a evita orice vid de conducere în țară.…

Read More

73,4% dintre elvețienii cu drept de vot au susţinut, duminică, o iniţiativă care impune entităţilor statului să garanteze disponibilitatea constantă a numerarului, excluzând posibilitatea înlocuirii totale a acestuia cu monedă virtuală. Referendumul a avut loc după ce inițiativa Mișcării pentru Libertatea Elveției, de protejare a numerarului, a strâns peste 100.000 de semnături, scrie POLITICO. Textul aprobat la referendumul care a fost organizat duminică stabileşte că această garanţie va fi înscrisă în Constituţie. Iniţiativa aprobată astăzi urmează să fie integrată în legislația țării. Elveția a înregistrat o scădere a plăților în numerar în ultimul deceniu. În 2017, mai mult de șapte…

Read More

Un profesor de liceu din Gainesville, Georgia, a fost lovit mortal în fața casei sale într-un accident bizar, când cinci adolescenți au vizat casa sa într-o farsă care a luat o întorsătură neașteptată în timpul nopții. Potrivit The Sun, totul a început joi seara, când bărbatul în vârstă de 40 de ani, profesor la North Hall High School, i-a văzut pe adolescenți „aruncând” hârtie igienică peste casa sa. Acesta a ieșit din casă pentru a-i confrunta pe cei care puneau la cale farsa. În timp ce adolescenții se urcau în mașini pentru a fugi de la fața locului, bărbatul s-a…

Read More

Liderii social-democrați se reunesc luni, de la ora 12:00, în ședința Biroului Permanent Național. Surse din PSD spun pentru MEDIAFAX că până acum nu a fost trimis bugetul detaliat către părțile interesate. Conform informațiilor obținute, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a construit proiectul de buget fără să ia în calcul creșterea salariului minim programată pentru iulie 2026. În schimb, bugetul a inclus deja tăieri de la venituri, cum ar fi reducerea alocărilor din înjumătățirea IMCA, arată sursele. Astfel, anumite măsuri au fost adoptate rapid, în timp ce hotărârea de Guvern privind salariul minim rămâne blocată, ceea ce indică faptul că bugetul…

Read More

Una dintre cele mai importante sărbători tradiționale românești se sărbătorește pe 9 martie. Este vorba despre „Cei 40 de Sfinți” sau muncenici, un eveniment deopotrivă creștin și păgân, care marchează trecerea hotarului dintre iarnă și primăvară și debutul anului agricol. Mucenici moldovenești FOTO Shutterstock În trecut, noul an era celebrat de țăranul român cu niște ritualuri vârtoase, ce aduc aminte de fondul nostru tracic, pe data de 9 martie. Era Ziua Mucenicilor, a Măcinicilor, a celor “40 de Sfinți”, 40 de pahare sau sfârșitului Babei Dochia. Pe scurt, o sărbătoare cu elemente creștine și păgâne amestecate într-un creuzet al tradițiilor…

Read More

Presa de stat din Iran susține că membrii instituției responsabile cu alegerea liderului suprem au ajuns duminică la un acord majoritar asupra persoanei care va ocupa această funcție, conform Sky News și The Guardian. Decizia a fost luată după moartea ayatollahului Ali Khamenei. Liderul suprem al Iranului a murit în urma unor atacuri atribuite Statele Unite și Israel, lansate în prima zi a conflictului militar izbucnit în urmă cu aproximativ o săptămână. După acest eveniment, autoritățile iraniene au stabilit un mecanism temporar de conducere a statului. Un consiliu format din trei persoane a preluat responsabilitatea administrării țării până la desemnarea…

Read More

Fotbal: Liviu Antal a reușit o dublă pentru Zalgiris Vilnius, în Lituania Atacantul român Liviu Antal a reușit o dublă pentru Zalgiris Vilnius, care a învins-o pe Siauliai FA cu scorul de 2-0, sâmbătă, în deplasare, în etapa a treia a campionatului de fotbal al Lituaniei.Antal (36 ani) a marcat ambele goluri din penalty-uri (7, 37) și a fost înlocuit după 62 de minute. Fundașul român Grigore Turda a fost schimbat la pauză. Antal are 3 goluri marcate în acest sezon.Kauno Zalgiris este lider, cu 9 puncte, urmată de Zalgiris Vilnius, cu 6 puncte, Suduva, 5 puncte, etc. AGERPRES/ (AS…

Read More

„Domnule preşedinte Zelenski, încetaţi ameninţările şi şantajul! La maghiari nu funcţionează asemenea metode” a precizat Viktor Orban. Declarațiile lui Victor Orban sunt însoțite de un clip video în care Volodimir Zelenski apare precizând „Uniunea Europeană nu va bloca cele 90 de miliarde sau prima tranşă din cele 90 de miliarde şi că soldaţii ucraineni vor putea fi dotaţi cu arme. În caz contrar, le vom da băieţilor din forţele noastre armate adresa celui care se opune, pentru a-l suna şi a vorbi cu el pe limba lor” potrivit postării. Față de aceste declarații, Orban susține că: „Domnule preşedinte, am primit…

Read More

Transferul demn, un ritual prin care se returnează rămășițele militarilor americani căzuți în luptă, este considerat una dintre cele mai sumbre îndatoriri ale oricărui comandant suprem, potrivit AP. În timpul primului său mandat, Trump a spus că a fi martor la transfer a fost „cel mai greu lucru pe care trebuie să-l fac” ca președinte. Vorbind la un summit al liderilor latino-americani din Miami, înainte de călătoria sa în Delaware, Trump a declarat că militarii căzuți în război sunt eroi „care se întorc acasă într-un mod diferit față de cum credeau că se vor întoarce acasă”. El a spus că…

Read More

Netanyahu: Israelul are „multe surprize” pentru următoarea fază a războiului din Iran Benjamin Netanyahu a emis sâmbătă o declarație televizată în timp ce războiul din Iran intră în a doua săptămână. Prim-ministrul israelian spune că țara sa are „un plan organizat cu multe surprize” pentru următoarea fază a războiului, scrie Sky News. Într-un mesaj direct către Gărzile Revoluționare iraniene, Netanyahu spune: „Și voi sunteți în vizorul nostru. Oricine își lasă arma jos, nu i se va întâmpla nimic rău”. „Oricine nu face asta, sângele lui va fi pe capul lui.” Netanyahu și-a adresat apoi mesajul iranienilor. El a declarat că…

Read More