O lege intrată în vigoare deja, pe 9 august, îi obligă pe consilierii locali și județeni, angajați cu contract de muncă la stat, să aleagă între jobul de la stat și mandatul din consiliul local.
Rezolvarea situației de incompatibilitate poate fi rezolvată în 15 zile de la sesizarea sa prin demisia din una dintre cele două funcții. Pe 25 august s-a împlinit a 16-a zi de la intrarea în vigoare a legii.
După ce și-au dat seama de greșeala făcută, a început să se instaleze panica în partide. S-au făcut mai multe demersuri, către prefecturi sau Agenția Națională de Integritate, pentru a lămuri că „nu există incompatibilitate în această speță” pentru acești consilieri.
O altă încercare se va opera în Parlament, mâine, prin amendamente depuse de grupurile PSD și parlamentarii PNL opozanți ai lui Ilie Bolojan. Aceștia vor ca măsurile introduse recent în Codul administrativ personalului contractual despre care vorbim, mai exact, acești consilieri, să se proroge până în 2029.
Amendamentele se vor discuta mâine, la ora 9.00, într-o comisie comună: muncă, juridică, administrație. Ele sunt depuse la PLX 347/2026.
Motivul:
Prorogarea termenului de aplicare a dispozițiilor nou-introduse în Codul administrativ privind supunerea personalului contractual regimului incompatibilităților se impune pentru asigurarea predictibilității cadrului legislativ și pentru prevenirea unor disfuncționalități în activitatea instituțiilor și autorităților publice.
Amnistie
Totodată, având în vedere că alegerea consilierilor trebuia făcută până azi, parlamentarii menționați vin și cu o măsură tranzitorie. De la data de intrare în vigoare a legii, adică 9 august, până la data la care aceste noi modificări vor intra în vigoare, consilierii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, urmare a greșelilor operate, NU vor fi trași la răspundere.
„Aplicarea fără o perioadă de tranziție poate genera pierderi de personal, dificultăți și blocaje în desfășurarea unor activități administrative esențiale”, explică ei.
După articolul I se introduce un nou articol, art.II, cu următorul cuprins:
Art. II – Situațiile intervenite în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi data intrării în vigoare a prezentei legi, care, potrivit dispozițiilor art.550 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2026, ar fi fost de natură să genereze o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese, după caz, nu constituie incompatibilități sau conflict de interese și nu atrag răspunderea juridică aferentă acestora.
CONTEXT
O lege intrată în vigoare pe 9 august îi obligă pe consilierii locali și județeni, angajați cu contract de muncă la stat, să aleagă între jobul de la stat și mandatul din consiliul local. Deputatul USR Cătălin Drulă a povestit pe Facebook cum PSD, prins pe picior greșit, a încercat rând pe rând trei soluții pentru a scăpa de consecințele propriei legi.
Legea nr. 165/5 august 2026, intrată în vigoare pe 9 august 2026, aduce modificări Codului Administrativ.
Cea mai importantă dintre ele vizează articolul 550, prin care funcționarii publici sunt echivalați cu personalul contractual.
Modificarea Codului Administrativ prin acest act normativ are ca efect eliberarea din funcții a mii de consilieri locali și județeni din țară. Aceștia dețin, totodată, și contracte de muncă la stat.
„Prevederile art. 94–97 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilitățile funcționarilor publici, sunt aplicabile în mod corespunzător și personalului contractual”, potrivit respectivului articol.
Ce spune Legea
Legea nr. 165/5 august 2026 face mai multe modificări la codul administrativ. Cea mai importantă pentru speța actuală ține de articolul 550, care echivalează funcționarii publici cu personalul contractual.
„Prevederile art. 94–97 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incompatibilitățile funcționarilor publici, sunt aplicabile în mod corespunzător și personalului contractual”, este textul punctului 6 al articolului 550 din legea inițiată de Cseke Atilla.
Pentru speța în cauză este foarte important articolul 97 din legea amintită, care reglementează faptul că raportul de serviciu al funcționarul public se suspendă până la finalizarea funcției de demnitate publică pentru care a fost ales sau numit. Asta explică și adresa ANI trimisă primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a cărui aspect important este prezentat mai jos în articol.
Articolul 97/Legea 161 din 2003
(1) Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică.
(2) Raportul de serviciu al funcționarului public se suspenda:
a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;
b) până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit.
Panica a făcut ca partidele să întreprindă mai multe demersuri pentru a corecta greșeala:
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a trimis o circulară prefecților prin care le-a scris că „nu există incompatibilitate în această speță”, lucru confirmat de ministru pentru Cotidianul.
Deputatul USR Cătălin Drulă povestește că primarul PSD al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, ar fi solicitat Agenției Naționale de Integritate (ANI) un punct de vedere prin care legea să fie interpretată altfel decât este scrisă. Rezultatul a fost, potrivit lui Drulă, unul parțial: „ANI le-a dat pe jumătate, dar nu prea, că totuși prea e trecută negru pe alb incompatibilitatea.”
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

