Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!
Incidentul șocant a avut loc pe 1 octombrie 2021, în orașul Kiryat Motzkin, din districtul Haifa, nordul țării. Lital Melnik, 17 ani, a participat la o așa-numită ceremonie de renaștere condusă de Edward Kachura, 49 de ani la acea vreme, asistent medical la Spitalul de Psihiatrie Maale Carmel din Tirat Carmel,
Potrivit Haaretz, bărbatul a susținut că îngropat-o pe adolescentă „la cererea ei”, într-o groapă pe un șantier de construcții, lăsându-i doar un tub improvizat pentru respirație.
Pe tot parcursul procesului, Kachura a negat că l-a ucis pe Melnik. El a declarat poliției și instanței că „ea solicitase un ritual de purificare din motive spirituale”.
„Ea mi-a spus că acest lucru o va ajuta să scape de gândurile rele”, a spus el, care a susținut că atunci când a părăsit locul, „era în viață. Ea mi-a cerut să plec”.
Apărarea a susținut că „tânăra a intrat voluntar în groapă” și că „este posibil să fi murit din cauza unei ventilații deficitare și a inhalării de nisip, nu a unui act de crimă intenționat”.
Kachura și Lital aveau o relație, deși fata fusese anterior pacienta sa într-o clinică psihiatrică. Bunica adolescentei obținuse chiar un ordin de restricție împotriva bărbatului, după ce descoperise legătura dintre ei.
Recomandări
REPORTAJ din Rep. Moldova. Cine sunt moldovenii care aleg Europa?
Procurorii au susținut că Kachura i-ar fi luat tubul de respirație tinerei și ar fi împiedicat-o să iasă din groapă. Lital a murit sufocată sub pământ, iar tubul de 1,2 metri, a fost găsit lângă groapă.
După un proces care a durat 4 ani și care a ținut opinia publică cu sufletul la gură, tribunalul din Haifa l-a achitat pe Kachura de acuzația de crimă, dar l-a găsit vinovat de ucidere din culpă. Bărbatul a fost condamnat la 3 ani de închisoare.
Judecătorul Yechiel Lifshitz, președintele instanței, a declarat că „procurorii nu au reușit să elimine îndoiala rezonabilă”. Instanța a invocat dificultăți legate de probe și a acceptat o opinie medicală prezentată de apărare care sugerează că Melnik ar fi putut muri accidental.
„Instanța a subliniat că achitarea inculpatului de acuzația de crimă nu diminuează gravitatea faptelor sale și nu îl exonerează complet de responsabilitatea pentru moartea victimei”, au menționat cei trei judecători, Yechiel Lifshitz, Galit Ziegler și Shmuel Mandelbaum.
Kachura a fost găsit vinovat și pentru că a avut relații sexuale ilegale cu o persoană aflată în îngrijirea sa, precum și pentru încălcarea ordinului de restricție.
Avocatul apărării a solicitat instanței eliberarea lui imediată, menționând că acesta este deținut de 4 ani. Procuratura s-a opus și a anunțat că va face apel la achitarea de acuzația de crimă.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

