Premierul interimar Ilie Bolojan nu crede că se va ajunge la alegeri anticipate și nici la suspendarea președintelui Nicușor Dan. Invitat la postul public de televiziune, Bolojan a respins ambele scenarii.
„În momentul de față nu există o astfel de ipoteză” – Bolojan despre anticipate
Întrebat despre posibilitatea declanșării alegerilor anticipate, premierul interimar a explicat că scenariul este practic inexistent:
„În momentul de față nu există o astfel de ipoteză. Ar trebui să fie două guverne care să cadă ca să se poată face o analiză cât se poate de serioasă vis-a-vis de faptul că președintele României poate convoca alegeri anticipate.”
Bolojan a amintit că România nu a mai trecut niciodată printr-o astfel de procedură, iar legislația actuală complică suplimentar organizarea anticipatelor:
„Avem și niște complicații parlamentare legate de legislația pentru a organiza astfel de alegeri într-o situație de tipul acesta. Personal sunt rezervat că vom ajunge acolo.”
Totuși, șeful PNL a punctat că partidul n-ar bloca anticipatele dacă țara ar ajunge într-un impas total:
„Dacă s-ar ajunge acolo, PNL nu va bloca organizarea alegerilor parlamentare anticipate, dacă nu se găsește o soluție rezonabilă pentru a debloca lucrurile.”
„Nu vom susține suspendarea președintelui. Avem nevoie de instituții stabile”
Despre demersul anunțat de liderul AUR, George Simion, privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, Bolojan a precizat că “nu vom susține o astfel de inițiativă, pentru că avem nevoie cât de cât de instituții care au o anumită stabilitate.”
Sigur, putem să criticăm ocupantul unei funcții, indiferent ce funcție este, dar dacă ne gândim la țara asta, avem nevoie de niște cadre stabile.
În final, premierul interimar a subliniat că fiecare partid își poate asuma propriile decizii, dar că PNL nu o va susține.

