Caz bizar cu un șofer din Berlin
Un incident șocant a avut loc în Berlin, unde un bărbat de 27 de ani a provocat două accidente grave, rezultând în moartea unui biciclist și rănirea mai multor persoane. Totul ar fi pornit de la un conflict pe care șoferul l-ar fi avut cu pasagerul din mașină.
Cei doi s-ar fi certat, iar șoferul l-ar fi mușcat de vârful degetului pe pasagerul său. Cearta i-ar fi distras atenția și astfel a pierdut controlul volanului, producând primul accident.
Cum s-a produs primul accident din Berlin
Primul accident s-a produs în cartierul Lichterfelde din Berlin. Odată ce a pierdut controlul volanului, șoferul a lovit un gard de protecție pentru pietoni. Doi pietoni au fost grav răniți în urma impactului.
Pasagerul mașinii, individul căruia i-a fost mușcat degetul în timp ce se certau, a fost de asemenea rănit și transportat la spital, potrivit presei germane.
Ce s-a întâmplat în al doilea accident
După primul incident, șoferul a fugit de la fața locului. Bărbatul a traversat granița orașului Berlin spre Potsdam-Mittelmark.
În Teltow, acesta a ieșit din nou de pe șosea și a intrat pe Mauerweg, un traseu popular printre bicicliști și turiști. Pentru moment, nu se cunosc motivele pentru care a ieșit de pe carosabil, însă a intrat cu mașina în alt grup de oameni. Aici, a lovit mortal un biciclist. Un pieton a reușit să sară din fața mașinii și a scăpat cu viață, având doar răni ușoare.
Recomandări
Luni începe școala! Cifrele care arată haosul din Educație: părinți stresați, copii anxioși și cheltuieli uriașe
Suspectul a fost arestat
Mașina s-a oprit într-un șantier de construcții. Deși șoferul a încercat să fugă, a fost prins de poliție în apropierea locului accidentului, grație informațiilor furnizate de martori. Autoritățile investighează acum cauzele acestei serii de accidente, inclusiv posibilitatea ca șoferul să fi fost sub influența substanțelor intoxicante.
Poliția a prelevat probe de sânge de la șoferul implicat în accidentul din Wedding, suspectând consumul de alcool sau droguri. Rezultatele analizelor sunt așteptate săptămâna viitoare. Surse neoficiale sugerează că aproximativ 90 de grame de marijuana au fost confiscate, o cantitate semnificativ mai mare decât cea obișnuită pentru uz personal.
Recent, un român a murit pe o autostradă din Germania, după ce a lovit puternic un camion staționat. Medicii au încercat să-l salveze, însă eforturile lor au fost în zadar.
Acest caz vine la scurt timp după un alt accident grav în Berlin-Wedding. Săptămâna trecută, un șofer de 20 de ani a trecut pe roșu, lovind o îngrijitoare și un grup de copii. Femeia a fost grav rănită, iar șase copii au necesitat îngrijiri medicale.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

