Astăzi, România marchează Ziua Justiției. Nu este doar o zi dedicată magistraților. Este un moment în care trebuie să ne amintim ce protejează, de fapt, justiția: dreptul fiecărui cetățean de a fi protejat de lege, chiar și în fața statului.
Chiar dacă printr-o asemenea poziție riscă să nemulțumească și pe unii și pe alții dintre partizanii curentelor la nivel social, judecătorul trebuie să rămână imun la abordările pătimașe din societate, pentru că rolurile se pot schimba, iar acuzatorii de astăzi pot deveni acuzații de mâine.
El este chemat să garanteze o judecată dreaptă pentru fiecare persoană, indiferent de poziția în care se află la un moment dat.

