„O zi de referință pentru istoria extinderii Uniunii Europene!”, a transmis Nicușor Dan, vineri seara, pe Facebook.
Potrivit șefului statului, „cele 27 de state membre au agreat să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, prin deschiderea primului cluster dedicat valorilor fundamentale”.
Președintele a subliniat că România a sprijinit cele două state încă de la începutul parcursului lor european și va continua să facă acest lucru.
„România a susținut statele vecine încă de la începutul acestui proces și va continua să le stea alături cu expertiză și sprijin multisectorial pe tot parcursul lor europea Șeful statului a apreciat că extinderea Uniunii Europene contribuie la consolidarea spațiului european de democrație, securitate și prosperitate”.
În finalul mesajului, președintele a transmis că „o Europă unită, care își extinde spațiul de democrație, securitate și prosperitate, este o Europă mai puternică și mai competitivă. Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în familia europeană”.

