Deputatul AUR Valeriu Munteanu atrage atenția asupra amânării nejustificate, în cadrul comisiilor parlamentare, a examinării amendamentelor depuse în privința inițiativei legislative PL-x 286/2026 privind aprobarea OUG 7/2026. Amendamentele vor elimina prevederile existente în proiectul de lege care afectează grav dreptul de proprietate, libertățile cetățenești, protecția persoanelor vulnerabile și securitatea juridică a românilor.
AUR susține necesitatea creșterii gradului de colectare a taxelor și impozitelor locale, însă aceasta nu poate fi realizată prin măsuri abuzive, disproporționate și neconstituționale. Statul trebuie să-și recupereze creanțele prin instrumentele legale existente, nu prin blocarea exercitării unor drepturi fundamentale.
Un prim set de amendamente vizează eliminarea obligației ca atât vânzătorul, cât și cumpărătorul unui imobil sau al unui autovehicul să dovedească achitarea tuturor obligațiilor fiscale locale înainte de încheierea tranzacției.
„Nu este normal ca un român să nu-și poată vinde casa sau mașina pentru că are o datorie fiscală fără legătură cu bunul respectiv. Cu atât mai puțin este normal ca actul de vânzare să fie declarat nul. Dreptul de proprietate presupune inclusiv dreptul de a dispune de propriul bun, iar statul nu poate transforma orice datorie fiscală într-o interdicție de vânzare”, a declarat deputatul Valeriu Munteanu.
AUR solicită și eliminarea prevederilor prin care primăriile ar publica pe internet liste cu persoane fizice care au datorii fiscale, inclusiv cu date care permit identificarea acestora. O asemenea practică reprezintă o formă de stigmatizare publică incompatibilă cu protecția vieții private și cu legislația europeană privind datele personale.
Un alt capitol important al amendamentelor privește prevederile prin care Guvernul dorește suspendarea dreptului de a conduce pentru cetățenii care nu își achită amenzile contravenționale în termenul stabilit.
AUR consideră că siguranța rutieră și colectarea fiscală sunt două domenii distincte care nu trebuie amestecate.
„Suspendarea permisului trebuie să sancționeze comportamente periculoase în trafic, nu lipsa resurselor financiare. Un cetățean nu poate fi lipsit de dreptul de a conduce doar pentru că nu are posibilitatea să plătească o amendă. O astfel de măsură îi lovește în special pe românii cu venituri mici, care depind de mașină pentru a merge la muncă și pentru a-și întreține familia”, a subliniat Valeriu Munteanu.
AUR propune eliminarea articolelor care permit executarea silită a indemnizațiilor persoanelor cu handicap grav și a venitului minim de incluziune pentru recuperarea taxelor și impozitelor locale restante.
Aceste indemnizații și ajutoare sociale au fost create pentru a asigura supraviețuirea și demnitatea unor categorii extrem de vulnerabile. Ele nu pot fi transformate în surse de recuperare a creanțelor bugetare.
„Nu poți lua bani de la persoanele cu handicap grav sau de la cei aflați sub pragul sărăciei pentru a acoperi neputința statului de a colecta taxe. Un stat care execută indemnizațiile destinate persoanelor vulnerabile își abandonează misiunea socială și își pierde legitimitatea morală”, a declarat deputatul AUR.
Prin amendamentele depuse, AUR solicită și eliminarea prevederilor care deschid calea externalizării colectării creanțelor fiscale locale către executori judecătorești și firme private de recuperare.
În opinia deputatului Valeriu Munteanu, această soluție ar transforma taxele și amenzile românilor într-o marfă care poate fi cesionată unor operatori interesați exclusiv de profit.
„Nu vrem să vedem situații în care firme private de recuperare adaugă comisioane și costuri suplimentare peste datoriile cetățenilor. Statul are deja toate instrumentele necesare pentru executarea creanțelor și nu trebuie să transfere această putere către recuperatori”, a arătat parlamentarul AUR.
Amendamentele mai vizează protejarea cumpărătorilor de bună-credință ai locuințelor construite de dezvoltatori care nu și-au finalizat obligațiile de intabulare, astfel încât aceștia să nu fie obligați să suporte consecințele fiscale generate de neglijența dezvoltatorilor.
AUR propune limitarea utilizării dronelor de către autoritățile locale pentru identificarea construcțiilor neînregistrate, considerând că metodele clasice de control și imaginile satelitare sunt suficiente și mai puțin intruzive pentru viața privată a cetățenilor.
Prin aceste amendamente, AUR urmărește să restabilească echilibrul dintre interesul legitim al statului de a colecta venituri și obligația sa constituțională de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor.
„Românii nu trebuie transformați în prizonieri fiscali. Statul are dreptul să își recupereze creanțele, dar nu are dreptul să blocheze tranzacțiile, să suspende permise de conducere pentru datorii fiscale, să execute indemnizațiile persoanelor cu handicap sau să transforme recuperatorii de creanțe în colectori de taxe.
Amendamentele depuse de AUR au un singur obiectiv: apărarea cetățeanului român împotriva exceselor administrative și fiscale ale statului”, a concluzionat deputatul AUR Valeriu Munteanu.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR).
Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026

