Uruguay a devenit
prima țară din America Latină care legalizează eutanasia prin lege, marcând o
premieră istorică într-o regiune puternic influențată de valorile catolice.
Uruguay a legalizat eutanasierea. FOTO: Shutterstock
Într-un moment
considerat istoric, Senatul Uruguayului a adoptat miercuri, 15 octombrie, o
lege care dezincriminează eutanasia, transformând statul sud-american în prima
țară din America Latină ce permite legal această practică.
Legea a fost
aprobată cu 20 de voturi pentru dintr-un total de 31, după o dezbatere de
aproape zece ore, descrisă de parlamentari drept una dintre cele mai sensibile
și dificile din ultimii ani.
Adoptarea
așa-numitului proiect de lege „Moarte demnă” plasează Uruguay printre cele doar
12 țări din lume care oferă pacienților aflați în stadii terminale
posibilitatea de a solicita ajutor medical pentru a-și încheia viața în mod
voluntar.
Actul normativ a
fost susținut de partidul de guvernământ Frente Amplio (stânga) și adoptat
definitiv după ani de dezbateri intense și opoziție puternică din partea
grupurilor religioase conservatoare, notează France24.
Uruguay, o țară cu
o tradiție laică solidă și o istorie de reforme liberale, se remarcă din nou la
nivel internațional, după ce, în trecut, statul a fost printre primele din
regiune care au legalizat căsătoria între persoane de același sex, avortul și
consumul de marijuana.
Ce prevede legea „morţii
demne”
Noua lege permite
eutanasia și sinuciderea asistată pentru cetățenii uruguayeni adulți și pentru
rezidenții permanenți care sunt considerați mental competenți și care suferă de
boli incurabile, în stadii terminale, ce provoacă dureri insuportabile.
Potrivit unui
sondaj recent, peste 60% dintre cetățenii Uruguayului susțin legalizarea
eutanasiei, în timp ce doar 24% se opun.
Într-un interviu
pentru AFP, Beatriz Gelos, o femeie de 71 de ani diagnosticată cu scleroză
laterală amiotrofică (SLA), a salutat legea drept „un act de compasiune și de
umanitate”. Așezată într-un scaun cu rotile, ea a declarat: „Cei care se opun nu știu cum e să trăiești
așa. Această lege oferă demnitate celor care suferă”.
O altă
susținătoare, Monica Canepa, mama unui bărbat paralizat de o boală incurabilă,
a adăugat emoționată: „Fiul meu nu
trăiește, doar există. Asta nu este viață”.
De partea cealaltă,
Biserica Catolică și-a exprimat „profunda tristețe” față de decizia
legislativului, reafirmând caracterul „sacru al vieții”.
La rândul său,
Asociația Medicală din Uruguay a ales să nu adopte o poziție oficială, lăsând
libertatea medicilor de a decide individual dacă vor participa sau nu la astfel
de proceduri.
Prin această
decizie, Uruguay se distinge de alte state latino-americane. În Columbia și
Ecuador, eutanasia a fost dezincriminată prin hotărâri ale instanțelor supreme,
fără adoptarea unor legi specifice, în timp ce Cuba permite doar refuzul
menținerii artificiale în viață.

