„Nu ne dorim și nu vom majora taxe și impozite în acest an, nici anul viitor”, a afirmat Tomac la România TV.
Promisiuni pentru pensionari
Premierul desemnat a anunțat că pensiile ar urma să fie indexate începând cu 1 ianuarie 2027. El a precizat că măsura va fi aplicată ținând cont de resursele bugetare și de angajamentele asumate privind reducerea deficitului.
„Guvernul pe care îl voi conduce va indexa pensiile de la 1 ianuarie 2027”, a declarat Tomac.
Acesta a susținut că, în urma consultărilor cu specialiști, există posibilitatea asumării unor astfel de măsuri fără a pune în pericol echilibrele financiare.
„Este esențial să începem să respectăm legile acestei țări, evident, ținând cont de resursele pe care le avem și de obligațiile pe care ne le-am asumat în ceea ce privește deficitul. Dar, discutând cu specialiștii pe care ii avem, înțeleg că putem să ne asumăm aceste angajamente și, prin urmare, exact asta vom face. Trebuie să avem grijă de oamenii care au nevoie de sprijin în această țară, într-un moment extrem de complicat”, a adăugat el.
Măsuri pentru economie și energie
Tomac a afirmat că una dintre prioritățile sale este relansarea economiei prin reducerea birocrației și susținerea investițiilor private.
Potrivit acestuia, sectorul energetic are un rol esențial în dezvoltarea economică și trebuie sprijinit prin măsuri care să ofere mai multă flexibilitate investitorilor.
„Vom debirocratiza mult în domeniul energetic”, a spus Tomac.
El a subliniat că România dispune de resurse importante și că mediul privat a investit semnificativ în acest sector.
Guvern tehnocrat, în Parlament săptămâna viitoare
Eugen Tomac a anunțat că viitorul Guvern ar putea ajunge în Parlament săptămâna viitoare pentru procedurile de audiere și vot.
Acesta a explicat că a optat pentru o formulă formată din specialiști din afara partidelor politice, pe fondul neînțelegerilor dintre principalele formațiuni parlamentare.
„Voi lua în preajma mea cei mai buni specialiști pe care i-are această țară tocmai pentru că suntem hotărâți să facem bine pentru România”, a spus Tomac.
„Am optat pentru o formulă care cred că este una sănătoasă, corectă din punct de vedere instituțional”, a afirmat Tomac.
Potrivit acestuia, noul Executiv va fi alcătuit din „oameni bine pregătiți”, iar obiectivul este obținerea unei majorități în Parlament pentru învestirea Guvernului.

