Anchetatorii au reținut 14 persoane în urma perchezițiilor de amploare efectuate marți în Prahova, Galați și Buzău, într-un dosar care vizează un scandal izbucnit în plină stradă, în cartierul Bereasca din Ploiești. Persoanele vizate sunt cercetate pentru mai multe infracțiuni, inclusiv violență, amenințare și distrugere.
“În baza probatoriului administrat în cauză, față de 14 persoane – 10 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 36 de ani și 4 femei cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Persoanele reținute au fost introduse în centre de reținere și arestare preventivă, urmând ca la expirarea măsurii să fie prezentate unității de parchet competente în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis, miercuri, Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Prahova.
Descinderile au avut loc, marți, în județele Prahova, Galați și Buzău.
“Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 14 iunie 2026, între mai multe persoane ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri, care ar fi degenerat în acte de violență și manifestări de natură să tulbure ordinea și liniștea publică. În vederea administrării probatoriului și documentării întregii activități infracționale, polițiștii efectuează percheziții domiciliare la adresele persoanelor bănuite de implicare în comiterea faptelor”, au transmis anterior polițiștii prahoveni.
În scandal au fost implicate două grupări din cartierul ploieștean Bereasca, fiind folosite bâte, topoare și pietre, susțin surse judiciare, citate de Agerpres. În urma scandalului, mai multe autoturisme au fost avariate, conform surselor menționate.

