Procurorii DNA continuă audierile maraton în dosarele penale în care e vizat Ciprian Ciucu! Chiar astăzi procurorii au continuat audierile la sediu DNA în timpul congresului PNL. Edilul se află sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile după ce a fost acuzat de luare mită și se va prezenta săptămânal la poliție în fiecare zi de miercuri. Vă reamintim că la începutul acestui an, au ieșit la iveală stenograme explozive din rechizitoriul avocatei Adrianei Georgescu, în care era menționat și primarul Capitalei.
Procurorii DNA continuă audierile maraton, ce probe noi au
În timp ce primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a continuat să se laude în fața colegilor săi la congresul PNL, procurorii DNA continuă anchetele explozive în care acesta este vizat. La audieri a fost adusă din nou în cătușe Odeta Nestor, prietena prezentatoarei TV Denise Rifai.
Edilul este acuzat de anchetatori că ar fi luat mită în timpul campaniei electorale. În ciuda acuzațiilor dure care îl vizează pe Ciprian Ciucu, acestuia i s-a propus să candideze pentru funcția de prim-vicepreședinte PNL, însă, speriat de ce s-a aflat în anchete a făcut un pas în spate.
“Din cauza dosarului deschis săptămâna aceasta pe numele meu, nu vreau să îi pun în situația de a avea un Prim-vicepresedinte urmărit penal”, a scris edilul pe rețelele sociale.
Primarul Capitalei a declarat că este nevinovat și a subliniat că niște persoane s-ar fi folosit de numele său și ar fi cerut niște sume în campania electorală.
“Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase”, s-a apărat edilul pe pagina sa de Facebook.
Cu toate acestea, surse Realitatea PLUS spun că Ciprian Ciucu ar fi primit mită în valoare de sute de mii de euro.
Manevrele avocatei șpăgare, ce jocuri ar fi făcut pentru Ciucu
Vă reamintim că la începutul acestui an, numele lui Ciprian Ciucu a fost precizat și într-un alt dosar controversat. Vorbim despre ancheta care o vizează pe fosta avocată Adriana Georgescu, care a deținut funcția de secretar general adjunct al filialei PNL Sector 1 până la izbucnirea scandalului.
Fosta membră PNL a fost prinsă în flagrant în timp ce primea șpagă în valoare de 60 de mii de euro în pungi de cadou. Adriana Georgescu i-a promis unui afacerist că îi va rezolva problemele cu legea în schimbul a 500 de mii de euro.
Fosta avocată îl avea complice pe Gheorghe Iscru, cel care se dădea drept general SIE. Cei doi promiteau că pot interveni în jurul magistraților pentru a scăpa de anumite dosare penale.
Stenograme incendiare în care se vorbește de șpăgarul Ciucu
Între timp, au ieșit la iveală stenograme explozive care au dezvăluit planul pus la punct de șpăgara care făcea parte din PNL și care se poza cu liberali de top.
”Este încă nevoie de 300.000, un milion, maxim, dacă intră doar JEAN (n.r omul de afaceri), că eu nu mai bag alt om de afaceri peste voi, că atunci îl împărțiți pe CIPRIAN (CIUCU n.red.), care va fi viitoru’ președinte de partid, să-nțelegeți! Voi, dacă-l ajutați acuma și-l puneți primar – eu d-aia ți-am spus atunci că-i un business! – îl aveți p-ăsta la picioare! Că nu acceptă de la oricine, că are încredere în mine, că e îndrăgostit de mine de zece ani, că sunt… aveți… ați făcut o afacere! Eu îl înțeleg pe JEAN (n.r omul de afaceri). I-am scris de JEAN (n.r omul de afaceri)…”, a declarat Adriana Georgescu, potrivit stenogramelor din dosarul DNA care o vizează.
Întregul material marca Realitatea PLUS poate fi urmărit, aici:

