Pe 26 iunie 1963, la Berlin a fost rostit unul dintre cele mai inconice și totodată puternice discursuri ale secolului XX. A fost pentru prima dată când un președinte american a sfidat și condamnat fățiș politica sovietică în Europa, dar și comunismul ca regim. A fost scânteia care a aprins speranța.
John F. Kennedy, discursul în fața berlinezilor din 1963 FOTO wikipedia
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
La începutul anilor ’60, după un deceniu și jumătate de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, națiunile europene încercau să se ridice dintre ruine, să se împace cu traumele războiului și să-și construiască o nouă viață.
Pacea era însă fragilă, mai ales că cel de-al Doilea Război Mondial, deși a lăsat în urmă munți de cadavre, nu a reușit să potolească setea de putere, dominație și expansiune. Cele două mari puteri care practic au reușit să încline balanța războiului în favoarea Aliaților, SUA și URSS, și-au împărțit lumea în sfere de influență și se pregăteau de un conflict care speria pe toată lumea. Sovieticii au început să dea un asalt mai mult ideologic, de impunere a comunismului la nivel mondial.
Inclusiv în Europa, după ce au înrobit jumătate din continent, sovieticii încercau, prin diverse metode, să câștige tot mai mult teren în Europa Occidentală. Totodată, era cunoscut modul în care a fost impus comunismul în statele din spatele „Cortinei de Fier”. În acest context, în vara anului 1963, la Berlin, președintele SUA, John F. Kennedy, a ținut un discurs-simbol, prin care efectiv a denunțat ororile comunismului, totalitarismul și a sfidat fățiș Uniunea Sovietică. Pe scurt, le-a transmis europenilor că SUA se va implica activ în protejarea democrației în Europa și, totodată, încuraja eliberarea de sub jugul comunist a popoarelor din spatele Cortinei de Fier. A fost o provocare fără precedent la adresa URSS, o provocare care ar fi putut duce la cel de-al Treilea Război Mondial.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Propagandă, tancuri, teroare
După cel de-al Doilea Război Mondial, încă din 1945, „cei trei mari”, adică Churchill, Stalin și Roosevelt, respectiv primul-ministru al Marii Britanii, liderul Uniunii Sovietice și președintele american, au decis împărțirea lumii în sfere de influență.
Sovieticii au luat aproape jumătate din Europa. Era partea leului. Sovieticii au dus o contraofensivă incredibilă împotriva nemților și, totodată, aveau una dintre cele mai numeroase și experimentate armate din lume la acea vreme. Europa Occidentală a intrat sub garanția marilor puteri vestice, în special a Statelor Unite. Granița dintre zona de influență americană și cea sovietică se afla la Berlin. Practic, orașul era împărțit în patru zone de ocupație: americană, britanică, franceză (în vest) și sovietică (în est). Această împărțire a fost decisă la Conferințele de la Ialta și Potsdam, în ciuda faptului că orașul se afla în întregime în zona de ocupație sovietică. În perioada 1948–1949, Stalin a încercat să forțeze retragerea occidentalilor din Berlin prin „Blocada Berlinului”.
Practic, zonele controlate de occidentali se aflau în mijlocul unui teritoriu aflat sub influență sovietică. Americanii, britanicii și francezii nu au cedat însă nicio palmă din Berlin. Așa că au aprovizionat enclavele aflate sub controlul lor cu ajutorul unui „pod aerian”, prin care orașul a fost aprovizionat din avioane timp de aproape un an. Acest episod este adesea considerat primul mare conflict al Războiului Rece. Ulterior, cele trei părți controlate de occidentali s-au unit, devenind parte a Germaniei Federale sau de Vest, în timp ce Berlinul ocupat de sovietici a devenit capitala Germaniei de Est sau a Republicii Democrate Germane. În 1946, Winston Churchill a rostit celebrul discurs în care a afirmat: „De la Stettin, în Baltica, până la Trieste, în Adriatica, o Cortină de Fier a coborât peste continent”, descriind împărțirea Europei în două blocuri: Vestul democratic și capitalist și Estul comunist, aflat sub influența sovietică. Încă de la început, Stalin nu s-a mulțumit doar cu jumătatea central-estică a Europei.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
El, dar și urmașul său, Hrușciov, în anii ’50 și la începutul anilor ’60, au încercat să infiltreze Occidentul cu idei comuniste. În paralel, au încercat să zdrobească orice rezistență anticomunistă, prin intervenții militare barbare în statele aflate sub „Cortina de Fier”. Americanii au încercat să contracareze influența sovietică în Europa. În 1947, administrația Truman a adoptat ceea ce a devenit cunoscut drept doctrina „containmentului”, adică împiedicarea extinderii comunismului. Printre măsurile cele mai importante au fost „Doctrina Truman”, dar și faimosul „Plan Marshall”. Evident, aceste măsuri i-au iritat pe sovietici.
„Paradoxul berlinez” și semnele îngrijorătoare ale vremurilor
Așa cum am precizat, Berlinul se afla, din punct de vedere geografic, pe teritoriul Germaniei de Est, controlată de sovietici. Berlinul Occidental, sau, mai degrabă, cartierele controlate de statele occidentale, era practic o enclavă înconjurată teritorial de Republica Democrată Germană (comunistă). Acest Berlin Occidental sau de Vest era efectiv simbolul rezistenței democrației în Europa Occidentală, în fața asaltului comunist.
Strategia URSS de „propagandă către Europa de Vest” în anii ’50 și la începutul anilor ’60 s-a axat pe „coexistența pașnică” promovată de Nikita Hrușciov. Presa sovietică a adoptat o retorică dublă: proiectarea unei imagini pacifiste și culturale în exterior, combinată cu campanii agresive de denigrare a politicilor SUA și a Germaniei de Vest. Ziarele și revistele direcționate către străinătate (ex. Sputnik, URSS Azi) au promovat succesele tehnologice și științifice (precum lansarea satelitului Sputnik și zborul lui Iuri Gagarin), subliniind „superioritatea socialismului” în domeniul social și cultural. Totodată, prin intermediul publicațiilor și al canalelor informale, Moscova a ghidat partidele comuniste din Franța și Italia, susținând grevele locale și mișcările muncitorești pentru a destabiliza guvernele pro-occidentale.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Eforturile propagandistice sovietice au dat, de cele mai multe ori, greș în Germania. Între 1949 și 1961, aproximativ 2,5–3 milioane de est-germani au părăsit Republica Democrată Germană și au fugit în Vest, majoritatea prin Berlin. Printre ei se aflau mulți tineri, meseriași și intelectuali. Pentru conducerea est-germană și pentru sovietici, această emigrare masivă era o pierdere economică gravă, dar și o lovitură de imagine pentru regimul comunist. Practic, era dovada că mulți cetățeni preferau să trăiască în Vest.
Hrușciov a dat un ultimatum în 1961, prin care a cerut occidentalilor, mai ales americanilor, să părăsească Berlinul. John F. Kennedy, președintele SUA, a refuzat categoric. În noaptea de 12 spre 13 august 1961, autoritățile est-germane au început să închidă granița dintre cele două părți ale orașului. La început au fost instalate garduri de sârmă ghimpată. Ulterior, acestea au fost înlocuite cu ziduri de beton, turnuri de observație și sisteme de securitate complexe. Așa a luat naștere „Zidul Berlinului”, un simbol al totalitarismului sovietic. Familii întregi au fost despărțite peste noapte. Oameni care locuiau într-o parte a orașului și lucrau în cealaltă nu au mai putut traversa. Rudele au rămas separate timp de decenii, iar încercările de trecere ilegală au devenit extrem de periculoase. O confruntare între două unități de tancuri sovietice și americane aproape a dus la declanșarea războiului dintre SUA și URSS.
„Ich bin ein Berliner”
Tensiunile dintre Statele Unite și URSS au escaladat, un an mai târziu, cu ocazia „Crizei rachetelor din Cuba”. În doar 12 luni, omenirea a trecut, de două ori, „la mustață” pe lângă cel de-al Treilea Război Mondial. Deși crizele au fost dezamorsate, lucrurile erau departe de a se fi lămurit, tranșat și rezolvat. Războiul Rece era în plină desfășurare. Europa părea vulnerabilă în fața expansiunii sovietice. În timp ce în Europa Centrală și de Est, cea aflată sub Cortina de Fier, orice mișcare anticomunistă era înăbușită în sânge, Europa de Vest a trebuit să facă față unor tactici de spionaj și intimidare nucleară.
Războiul rece dintre Washington și Bruxelles se încinge. Mesajul dur transmis de americani UE prin interzicerea unor foști oficiali europeni
Foaia pe care a fost scris mesajul tradus lui Kennedy FOTO wikipedia
În acest context, oficialii americani au decis că este momentul să facă o demonstrație de forță și, totodată, să arate URSS că expansiunea sovietică trebuie să se oprească. Așa că președintele SUA, John F. Kennedy, a făcut o vizită la Berlin, un simbol al rezistenței democratice în Europa. Aici, în fața Primăriei Schöneberg, a ținut un discurs. Peste 120.000 de berlinezi s-au adunat pentru a-l asculta. În fața acestora, Kennedy a rostit probabil cel mai puternic și iconic discurs politic din istoria secolului XX. Practic, a denunțat fățiș ororile regimului comunist și a îndemnat toate popoarele să se ridice împotriva tiraniei. În plus, a transmis un mesaj clar URSS, acela că SUA se va implica în protejarea democrației în Europa.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
„Acum două mii de ani, oamenii se lăudau spunând: civis Romanus sum [sunt cetățean roman]. Astăzi, în lumea libertății, cine dorește să se laude spune: «Ich bin ein Berliner!»… Toți oamenii liberi, indiferent unde trăiesc, sunt cetățeni ai Berlinului și, deci, ca om liber, mă mândresc să spun: «Ich bin ein Berliner!» (sunt mândru că sunt berlinez)”, preciza Kennedy.
Președintele le-a spus că Berlinul de Vest reprezintă un simbol al libertății într-o lume amenințată de Războiul Rece. Discursul lui Kennedy, „Ich bin ein Berliner”, a fost considerat un moment de cotitură în Războiul Rece. El a reprezentat un important impuls moral pentru europeni, dar și un mesaj ferm și sfidător către Uniunea Sovietică.
Ce le-a spus Kennedy berlinezilor
Iată ce le-a transmis Kennedy berlinezilor și întregii Europe prin discursul său faimos, considerat una dintre cele mai puternice pledoarii pentru libertate din perioada Războiului Rece.
„Sunt mândru să vin în acest oraș ca oaspete al distinsului dumneavoastră primar, care a simbolizat în întreaga lume spiritul de luptă al Berlinului de Vest. Și sunt mândru să vizitez Republica Federală Germania împreună cu distinsul dumneavoastră cancelar, care de atâția ani a dedicat Germania democrației, libertății și progresului, și să vin aici în compania compatriotului meu american, generalul Clay, care a fost prezent în acest oraș în momentele sale de mare criză și va reveni din nou dacă va fi vreodată nevoie.
Acum două mii de ani, cea mai mare mândrie era să poți spune: «Civis Romanus sum» («Sunt cetățean roman»). Astăzi, în lumea libertății, cea mai mare mândrie este să poți spune: «Ich bin ein Berliner» («Sunt un berlinez»).
Există mulți oameni în lume care nu înțeleg cu adevărat sau pretind că nu înțeleg care este marea problemă ce desparte lumea liberă de lumea comunistă. Să vină la Berlin.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Există unii care spun că comunismul reprezintă viitorul. Să vină la Berlin.
Și există unii care spun că, în Europa și în alte părți, putem colabora cu comuniștii. Să vină la Berlin.
Și există chiar câțiva care spun că, deși comunismul este un sistem rău, el ne permite să realizăm progres economic. Lass’ sie nach Berlin kommen. («Să vină la Berlin.»)
Libertatea are multe dificultăți, iar democrația nu este perfectă. Dar noi nu a trebuit niciodată să ridicăm un zid pentru a ne ține oamenii înăuntru, pentru a-i împiedica să ne părăsească. Vreau să spun, în numele compatrioților mei care trăiesc la mii de kilometri depărtare, de cealaltă parte a Atlanticului, că ei sunt extrem de mândri că au putut împărtăși cu dumneavoastră, chiar și de la distanță, povestea ultimilor 18 ani. Nu cunosc niciun oraș care să fi fost asediat timp de 18 ani și care să fi continuat să trăiască cu aceeași vitalitate, forță, speranță și hotărâre ca Berlinul de Vest.
Când a realizat URSS că a pierdut Războiul Rece. Momentul în care doctrina sovietică s-a prăbușit în deșert
Deși zidul reprezintă cea mai evidentă și mai vie demonstrație a eșecului sistemului comunist, vizibilă pentru întreaga lume, noi nu ne bucurăm de existența lui. Așa cum a spus primarul dumneavoastră, el este o ofensă nu doar împotriva istoriei, ci și împotriva umanității, despărțind familii, separând soți și soții, frați și surori și divizând un popor care dorește să fie unit. Ceea ce este adevărat pentru acest oraș este adevărat și pentru Germania: o pace reală și durabilă în Europa nu poate fi garantată atâta timp cât unul din patru germani este lipsit de dreptul fundamental al oamenilor liberi, acela de a alege liber.
În 18 ani de pace și bună-credință, această generație de germani și-a câștigat dreptul de a fi liberă, inclusiv dreptul de a-și reuni familiile și națiunea într-o pace durabilă, cu bunăvoință față de toate popoarele. Trăiți pe o insulă a libertății apărată, dar viața dumneavoastră face parte dintr-o realitate mai largă. De aceea, înainte de a încheia, vă rog să vă ridicați privirea dincolo de pericolele de astăzi, către speranțele de mâine; dincolo de libertatea acestui oraș sau a țării dumneavoastră, către progresul libertății pretutindeni; dincolo de zid, către ziua păcii întemeiate pe dreptate; dincolo de noi înșine, către întreaga omenire.Libertatea este indivizibilă, iar atunci când un om este înrobit, nimeni nu este pe deplin liber. Când toți oamenii vor fi liberi, atunci vom putea privi spre ziua în care acest oraș va fi reunificat, această țară va fi reunificată, iar acest mare continent european va trăi într-o lume pașnică și plină de speranță.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Când acea zi va veni în cele din urmă — și va veni — locuitorii Berlinului de Vest vor putea avea satisfacția liniștită de a ști că s-au aflat în prima linie a luptei pentru libertate timp de aproape două decenii. Toți oamenii liberi, oriunde ar trăi, sunt cetățeni ai Berlinului. Și, prin urmare, ca om liber, sunt mândru să rostesc cuvintele: «Ich bin ein Berliner»”, le-a transmis John F. Kennedy oamenilor veniți să-l asculte.
Se spune că acest discurs a sădit speranța dincolo de „Cortina de Fier” și, totodată, a plantat semințele revoltei, mai ales în Polonia, Cehoslovacia și Germania de Est. A fost „ok-ul” dat de americani pentru încercarea de eliberare și distrugere a blocului sovietic.
Se spune că președintele american a inventat fraza-cheie a discursului în timp ce urca pe treptele primăriei și tot atunci i-a venit ideea de a o rosti în germană. Cu ajutorul translatorului său, Robert H. Lochner, a învățat să o pronunțe corect. I-a fost și transcrisă fonetic pe o bucată de carton. O anecdotă arată că președintele american s-a încurcat la un moment dat și ar fi pronunțat în așa fel încât părea să fi zis „sunt o gogoașă”. „Berliner” înseamnă și gogoașă în germană. Unii au legat asasinarea lui Kennedy, un an mai târziu, de acest discurs radical, de această sfidare fățișă și condamnare publică a comunismului și a politicii sovietice.
