Viitorul premier al Ungariei speră ca întâlnirile de la Bruxelles să se concretizeze în progrese concrete. Ungaria trebuie să recupereze miliardele de euro din fondurile care i-au fost destinate și care, în prezent, sunt înghețate de UE.
„Este o misiune foarte, foarte exigentă. Dar, sunt optimist și plin de speranță” a transmis Magyar.
Peter Magyar, primit cu brațele deschise la Bruxelles
Magyar a fost primit cu mult entuziasm la Bruxelles. „„Este practic ca şi cum Ungaria s-ar alătura din nou Uniunii Europene”, a declarat pentru AFP europarlamentarul ecologist german Daniel Freund.
Ce a rostit Ursula von der Leyen
Prezența la Bruxelles a lui Peter Magyar a fost salutată și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Ungaria, membră a UE din 2004 şi-a reluat drumul european”, a precizat președinta Comisiei Europene.
„Nu avem timp de pierdut”, a subliniat Magyar, după ani de relaţii reci între ţara sa şi UE.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

