Firma a fost identificată de către inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) într-o locaţie din Satu Mare în care se desfăşura, în mod sistematic şi nedeclarat, activitate de minare a criptomonedelor.
Erau utilizate în acest scop sute de echipamente specializate, care funcţionau permanent generând consum suspect de energie.
Nu exista vreo evidență fiscală
Controlul a fost declanşat după mai multe verificări operative care au arătat multe neconcordanţe între activitatea reală şi datele declarate autorităţilor fiscale, potrivit ANAF.
Astfel a fost identificată existenţa acestei infrastructuri pentru producerea de active digitale, dar în afara circuitului fiscal şi contabil.
„Un element deosebit de relevant constatat de inspectori îl reprezintă faptul că, în perioada august 2025 – aprilie 2026, locaţia verificată a înregistrat un consum de energie electrică estimat la aproximativ 7 milioane de lei, specific unei activităţi economice de amploare.
Cu toate acestea, nu au fost raportate activităţi economice şi nu au fost declarate niciun fel de venituri, rezultând elemente privind desfăşurarea unor operaţiuni semnificative în afara evidenţelor fiscale”, se precizează în comunicatul ANAF.
Instituţia funcţiona continuu, folosea echipamente performante de procesare, sisteme de răcire şi instalaţii electrice dimensionate pentru consumuri ridicate, specifice operaţiunilor industriale de minare a criptomonedelor.
Activitatea economică încalcă prevederile legale
Inspectorii ANAF Antifraudă au confiscat întreaga infrastructură utilizată pentru producerea activelor digitale, respectiv 407 echipamente de minare, în valoare estimată de peste 2 milioane de lei.
În continuare se desfăşoară verificări pentru stabilirea valorii veniturilor nedeclarate şi a obligaţiilor fiscale sustrase de la plată și dacă se întrunesc condiţiile unei infracţiuni, vor fi sesizate și organele de urmărire penală.
„Economia digitală nu reprezintă o zonă fără reguli fiscale. Veniturile generate din exploatarea activelor virtuale sunt supuse obligaţiilor de declarare şi fiscalizare ca orice altă activitate economică”, se arată în document.
Acţiunile ANAF, spun reprezentanţii instituției, vor continua, având în vedere accelerarea evaziunii fiscale în domeniul activelor digitale și atrag totodată atenția asupra riscurilor asociate structurilor economice opace care încearcă să ascundă veniturile și să eludeze obligațiile fiscale.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

