O boală complexă, cu o incidență în continuă creștere, care stă la baza altor boli grave și care determină anual mii de morți premature în România, continuă să fie ignorată. O asociație cere recunoașterea acesteia drept boală cronică și decontarea tratamentului.
70% din populație are un IMC îngriijorător FOTO Pixabay
A fost recunoscută ca boală încă din 1948 de către Organizația Mondială a Sănătății, dar nici astăzi tratamentul nu este decontat în România, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. Cifrele arată că 70% dintre adulții români au un indice de masă corporală (IMC) îngrijorător. Patru din 10 adulți români sunt obezi, iar ceea ce îngrijorează și mai mult este obezitatea din rândul copiilor, care a ajuns la 11%.
Obezitatea, privită adesea drept o complicație de care poți scăpa prin simpla voință, este în fapt o boală complexă, care merge mână în mână cu multe altele: diabet zaharat, hipertensiune arterială, ficat gras (steatoză hepatică), apnee în somn, osteoartrită și chiar diverse tipuri de cancer. Statul încă nu decontează tratamentul pentru obezitate, deși ar fi soluția mai eficientă și mai ieftină comparativ cu tratarea celorlalte boli pe care le cauzează.
Impactul obezității nu este doar medical, ci și funcțional și psihosocial, consecințele fiind limitarea mobilității, durerile cronice (articulații, spate), oboseala cronică, depresia și anxietatea (adesea amplificate de stigmatizare) și dificultățile în viața profesională și socială, atrage atenția Asociația Împreună Împotriva Obezității.
Reprezentanții asociației solicită autorităților să recunoască obezitatea drept boală cronică și să dezvolte programe naționale integrate de prevenție și tratament. Pacienții au nevoie de acces la tratamentul medicamentos și la chirurgia bariatrică în cazurile grave, iar asta s-ar putea face prin includerea obezității în programele naționale de sănătate.
„Este momentul ca obezitatea să devină vizibilă nu doar în statistici, ci și în prioritățile sistemului de sănătate”, este apelul asociației.
„Sunt doar patru țări care nu decontează și România este una dintre ele”
Am stat de vorbă cu Lorenzo Radu, reprezentantul Asociației Împreună Împotriva Obezității, care spune că obezitatea, în teorie, este recunoscută, are cod de boală, se pot da chiar și bilete de trimitere către specialiști. Lista serviciilor decontate este însă extrem de scurtă.
„Este, cred, singura boală cronică, dintre cele mai comune, pentru care nu se decontează tratamentul. Este o boală cu o prevalență extrem de mare. Cu toate astea se decontează doar intervenții care țin de stilul de viață: nutriție, mișcare, suport psihologic și sfaturi care țin de odihnă, de stres, de managementul vieții”, explică Radu.
Medicii specializați în boli de nutriție care să lucreze în contract cu CAS și să aibă și colaborări cu psihologi aflați la rândul lor într-un astfel de contract nu sunt nici aceștia mulți, deși de servicii psihologice este nevoie în această patologie, pentru că multe persoane ajung să mănânce din cauze emoționale. „Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană decontează și tratament chirurgical sau medicamentos. Sunt doar patru țări care nu decontează niciunul din astea două și România e una dintre ele (n. red. – alături de Bulgaria, Ungaria și Grecia). În celelalte, măcar una dintre cele două opțiuni, cel mai adesea chirurgia așa-numită bariatrică, este decontată. La noi se spune că este parțial, dar este un procent infim. E o glumă. Nu ajută cu nimic”, detaliază Lorenzo Radu.
„Am cel puțin trei afecțiuni pe care le pot trata compensabil”
Ce vine din spate este cu mult mai îngrijorător, avertizează Radu, pentru că noi nici nu prevenim și nici nu tratăm obezitatea. Atunci când vorbește despre faptul că România ajunge ca până la final să cheltuiască și mai mulți bani, dincolo de suferința pacienților, Lorenzo Radu dă exemplul propriu.
„Personal am cel puțin trei afecțiuni pe care le pot trata compensabil. Și mă refer aici la kinetoterapie și fizioterapie pentru o gonartroză, genunchi, mă refer la apnee în somn, pentru care se decontează acel dispozitiv C-PAP și hipertensiune arterială. Toate trei se tratează cu tratamente decontate. Ei bine, toți cei trei medici specialiști la care am fost pentru confirmarea diagnosticului mi-au spus același lucru: greutatea ar remedia foarte mult, inclusiv până la dispariția nevoii de a trata”, precizează Radu. Dacă ar reuși să slăbească 20 de kilograme, foarte probabil nu ar mai avea nevoie de tratament pentru apnee în somn, spune specialistul.
„Dacă nu se oprește curba ascendentă a obezității ne așteaptă niște generații extrem de bolnave”
Ce nu înțeleg decidenții este că un om care trăiește cu surplus ponderal considerabil după 35-40-50 de ani o să ajungă în cele din urmă la niște boli cronice care sunt aproape inevitabile: diabet zaharat de tip 2, hipertensiune etc. “Dacă începi de la 14 ani, de la 12 ani sau de la 6 ani cu obezitate gradul 2, aproape garantat aceste boli nu vor veni după 50-60 de ani ci vor veni poate după 30-35 de ani. Ceea ce înseamnă că dacă nu se oprește această curbă ascendentă a obezității ne așteaptă niște generații extrem de bolnave. Mult mai devreme decât suntem noi obișnuiți”, mai spune Radu.
Semne că lucrurile s-ar putea îndrepta în viitor încă nu există. În școli nu s-a găsit loc, semnalează Radu, pentru disciplina „Educație pentru sănătate”.
„România nu are nicio strategie de prevenție. Niciuna. În școli se studiază 12 ani de religie, zero ani de educație pentru sănătate. Și nu spun că una o exclude pe cealaltă, dar atunci când se discută, mulți se plâng de programa încărcată, unde să mai bagi încă o oră, de unde iei profesori… Lucrurile acestea nu s-au luat în discuție când s-a introdus religia în programă, s-au găsit și profesori, s-au găsit și ore, s-a găsit și timp. Nu există campanii naționale la care eu să mă pot gândi acum, de conștientizare, și oamenii nu știu de fapt cât de mult rău își pot face singuri, pur și simplu, împingând căruciorul prin supermarket și adăugând produse în el. Foarte mult de acolo pleacă, de la lipsa de educație. Nu ne așteptăm ca adolescenții, puși să aleagă între un energizer și o pungă de chipsuri și niște morcovi cu humus să aleagă pe a doua, dar măcar părinții care controlează cât de cât ceea ce copiii mănâncă să știe că lucrurile acestea pot avea efecte destul de importante și pe termen lung. Și nimeni nu- învață, ne așteptăm că știm ce înseamnă să mâncăm sănătos. Poate că nu știm”, mai spune Lorenzo Radu.
„Trebuie ca statul să controleze cumva ce opțiune au acei copii în zona școlii”
Există țări în care copiii nu doar că mănâncă sănătos în cantina școlii, dar chiar învață să pregătească singuri mâncare care nu le face mai mult rău decât bine, așa că nu ar trebui să inventăm noi nimic, arată Radu.
„Plus că trebuie ca statul să controleze cumva ce opțiune au acei copii în zona școlilor, ce pot cumpăra, de unde. Acest marketing agresiv al mâncărurilor ultra-procesate este parte sub control și industria acestor bunuri de consum produse extrem de bine, dar cu niște costuri pentru noi toți ca societate, nu este nici aici măcar o încercare de a controla lucrurile acestea. Sunt țări în care există campanii, dau exemplu Marea Britanie, „5 a day” și orice copil de 10 ani întrebat ce înseamnă „cinci pe zi” știe că e vorba de cinci porții de legume și fructe pe zi care sunt necesare pentru a crește frumos și a te dezvolta”, subliniază Lorenzo Radu. În România, în schimb, magazinele din preajma școlilor, în ciuda legislației, pot comercializa aproape orice către copii, inclusiv produse interzise pentru această vârstă.
„Pe partea de obezitate la noi se vorbește, nu se face încă nimic. Știu că sunt cel puțin 3 ani de când, în teorie, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății discută despre Educația pentru sănătate ca subiect, el este acum opțional, ales de 5% dintre elevi, și nu are cum să facă o diferență atâta vreme cât nu devine obiect obligatoriu”, a punctat Radu.
Nici măcar campania de informare din care face parte mesajul transmis de televiziuni în calupul de publicitate nu este o inițiativă a autorităților, ci aparține unor asociații. Or asociațiile, mai spune Radu, suplinesc într-o oarecare măsură un gol imens, dar nu reușesc să-l acopere în întregime.
Mitul de care nu scăpăm
Cel mai periculos mit despre obezitate, consideră Lorenzo Radu, este acela că „obezitatea este problemă de voință” și că „e vina persoanei cu obezitate”.
„Eu aveam la un moment dat un citat: atunci când într-o clasă de 30 elevi ai unul sau doi care nu trec clasa poți da vina pe ei, atunci când 20 din 30 nu trec clasa devine clar că problema este a sistemului sau a profesorilor. Noi suntem în situația în care am ajuns la 2 din 3 persoane care deja au exces ponderal, pre-obezitate, și nu mai putem să dăm vina în continuare pe oameni. Pentru că există într-o anumită măsură autocontrolul, dar atâta vreme când nu ai alegeri… Uitați-vă, în drum spre serviciu, câte opțiuni aveți să mâncați ceva cu adevărat proaspăt, sănătos, făcut pe loc și câte opțiuni aveți de a mânca covrigi sau ceva un prea procesat. Cât timp avem în societatea noastră în care timpul și stresul, ambele, sunt o problemă. (…) Atunci când oamenii sunt extrem de obosiți, când oamenii sunt preocupați foarte mult de anumite lucruri, creierul ne împinge către dulce, către procesate, către lucruri care ne oferă un confort. Autocontrolul te poate duce până undeva dar nu poate rezolva problema unui mediu obezogenic. Pentru că acesta este termenul, mediul din jurul nostru este obezogenic. Nu avem cum, nu avem timp să facem cele 30 de minute de mișcare pe zi. Foarte puțini oameni își permit să cumpere alimente de calitate, pentru că atunci când e vorba de alimente cea mai importantă este calitatea și gradul de procesare. Le putem spune oamenilor ce să facă, dar nu putem schimba faptul că nimic din jurul nostru nu ne ajută să facem asta”, subliniază Radu.
Cel mai mare pericol este această impresie că stă în voința fiecărei persoane, or nu e atât de simplu, boala fiind foarte complexă, susține specialistul. Mai mult, luptăm împotriva biologiei, pentru că organismul nu este făcut să slăbească, ci să acumuleze grăsimea.
Tratamente, pe de altă parte, există pe piață, dar puține persoane cu probleme de greutate și le permit. „Realitatea dură este că din păcate sistemele de sănătate nu sunt făcute neapărat să prevină boala sau să vindece, ci sunt niște sisteme pur și simplu economice. Atunci când tragi linie totul se reduce la bani. Dacă ar exista niște analize făcute de economiști specializați în sănătate să demonstreze că e mai ieftin să tratezi obezitatea decât multe complicații”, a conchis Radu.
