Un bărbat de 39 de ani din Bucureşti a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de persoane şi proxenetism în formă continuată. Anchetatorii spun că acesta a exploatat sexual, timp de un deceniu, o tânără racolată prin metoda „Loverboy”, victima fiind dusă în Marea Britanie, Belgia, Scoţia, Elveţia, dar şi în România.
Percheziţia şi reţinerea bărbatului au avut loc pe 9 iulie 2026, într-o acţiune comună a procurorilor DIICOT – Structura Centrală şi a poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5.
Cum a fost racolată victima
Potrivit anchetatorilor, faptele au început în 2015, când bărbatul ar fi profitat de vulnerabilitatea unei tinere – părăsită de părinţi, crescută de bunici, cu o situaţie materială precară şi doar studii primare. Inculpatul i-ar fi indus victimei sentimentul unei relaţii de iubire sinceră, folosind astfel metoda cunoscută drept „Loverboy” pentru a o determina să accepte, iniţial fără să realizeze scopul real al relaţiei, exploatarea sexuală.
Exploatare în patru ţări europene
Timp de 10 ani, victima a fost transportată şi cazată în diverse locaţii din Marea Britanie, Belgia, Scoţia, Elveţia şi România. Potrivit procurorilor, prin violenţă fizică şi psihică, femeia a fost obligată să practice prostituţia, banii obţinuţi revenind bărbatului.
Anchetatorii arată că inculpatul le-a facilitat, atât victimei, cât şi unei alte persoane vătămate, practicarea prostituţiei prin: crearea, activarea şi promovarea de anunţuri cu servicii sexuale pe platforme online, intermedierea relaţionării cu clienții și transportul femeilor la adresele clienților
Aproximativ 63.000 de euro, doar din anunţurile online
Potrivit tranzacţiilor financiare analizate de anchetatori, bărbatul şi-a însuşit aproape integral banii obţinuţi din proxenetism, majoritatea în numerar, dar şi prin transferuri bancare. Doar din anunţurile de servicii sexuale ale uneia dintre victime, acesta ar fi obţinut circa 63.000 de euro.
În urma mandatului de percheziţie domiciliară pus în aplicare la locuinţa inculpatului, au fost ridicate mai multe mijloace de probă. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus, în cele din urmă, arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

