Author: admin

Un incendiu a izbucnit, joi seară, la un apartament dintr-un bloc cu zece etaje din municipiul Iaşi, casa scării fiind inundată cu fum dens. Peste 40 de persoane au ieşit din clădire sau au fost evacuate de pompieri, iar şase oameni au fost transportaţi la spital cu simptome de intoxicaţie cu fum.”În cursul acestei seri, echipajele Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuit cu zece niveluri, pe Aleea Păcurari din municipiul Iaşi. La sosirea forţelor de intervenţie, casa scării…

Read More

Aflat în anul sabatic pe care și l-a luat, Gică Hagi (60 de ani) a fost dat ca negociind cu formația Eyupspor, locul 16 din 18 echipe în Turcia după opt etape. Eyupspor este formația la care joacă Denis Drăguș (26 de ani), atacantul lansat de Viitorul de „Rege”. Gică Hagi ar putea reveni pe banca tehnică Conducerea lui Eyupspor a vorbit despre negocierile cu Gică Hagi, mai ales că recent s-a despărțit de Selcuk Sahin. Cel care a făcut referiri la român este Fatih Kulaksiz, vicepreședinte lui Eyupspor. „Emre Belozoglu nu se află pe agenda noastră. Nu îl vom…

Read More

Minodora, una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică de petrecere din România, a oferit recent declarații despre viața ei de zi cu zi și modul în care își organizează casa. Artista a mărturisit că nu se ocupă de treburile gospodărești, renunțând la acestea încă de la începuturile carierei sale muzicale. Minodora și soțul ei. FOTO: Arhivă Invitată în podcastul lui Jorge, Minodora a explicat că nu spală, nu calcă și nu face curățenie. Soțul ei, Liviu, pe care îl alintă „Papi”, se ocupă de toate acestea și îi pregătește zilnic cafeaua, fresh-ul de portocale și micul-dejun. „Minodora nu face nimic.…

Read More

Generalul Gheorghiță Vlad a declarat că România are o poziție solidă în NATO, cu garanții ferme care descurajează orice agresiune directă și că evaluările interne indică un risc redus ca Rusia să inițieze un conflict deschis împotriva unui membru NATO.„Din analizele noastre este puțin probabil ca Federația Rusă să declanșeze un atac asupra unui stat membru NATO, dar nu este exclus. Și noi, ca militari, nu putem să excludem variantele”, a declarat Gheorghiță Vlad.Referitor la rezistența în fața unui potențial atac, șeful Armatei a comparat situația României cu cea a Ucrainei, țară care a demonstrat o tenacitate remarcabilă.România, susține Gheorghiță…

Read More

Campioana mondială italiană la înot din 2022, Benedetta Pilato, și o colegă de echipă, Chiara Tarantino, au fost suspendate joi pentru 90 de zile de către federația italiană de natație, după ce au fost prinse furând produse cosmetice de la aeroportul din Singapore, potrivit AFP. Incidentul s-a petrecut la întoarcerea de la campionatele mondiale, unde câștigase bronz. Cele două înotătoare au fost prinse în flagrant la întoarcerea de la campionatele mondiale din acest an, unde Pilato, în vârstă de 20 de ani, câștigase medalia de bronz la 50 m bras. Incidentul a avut loc pe 14 august, când cele două…

Read More

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reușit joi să depășească două moțiuni de cenzură depuse împotriva sa în Parlamentul European. O moțiune a fost inițiată de grupul de extremă dreapta „Patrioți pentru Europa”, cealaltă de grupul Stângii radicale. Ambele moțiuni au fost respinse cu o majoritate confortabilă.Este a treia oară în acest an când Ursula von der Leyen trece printr-un astfel de test politic, după o tentativă similară eșuată în iulie, când moțiunea depusă de eurodeputatul român Gheorghe Piperea a fost respinsă.După votul de joi, Ursula von der Leyen a salutat pe platforma X „sprijinul puternic” primit din…

Read More

Joi, 09 Octombrie 2025, ora 18:4169 citiriMinisterul Finanțelor a împrumutat, joi, 9 octombrie, 1,063 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat și una de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României.Ministerul a împrumutat 400 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 178 luni și un randament mediu de 7,39% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 759,5 milioane de lei.Vineri este programată o licitație suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60…

Read More

De asemenea, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,3848 lei, mai puţin cu 0,50 bani (-0,11%), comparativ cu miercuri, când s-a situat la 4,3898 lei.Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,4723 lei, în scădere cu 0,82 bani (-0,14%), faţă de 5,4805 lei, cotaţia anterioară.Gramul de aur s-a ieftinit, joi, până la valoarea de 569,1075 lei, de la 570,6857 lei, în şedinţa precedentă. AGERPRES/ Citește pe Antena3.ro Cercetătorii au descoperit aur stocat în acele de molid. Țara unde cresc acești copaci este cel mai mare producător…

Read More

Un design ușor de recunoscut, care este folosit chiar în comparație cu unele modele rivale, un accent clar pe fotografie și o integrare tot mai puternică a inteligenței artificiale în experiența de zi cu zi. Este un smartphone care nu își propune să uimească prin vreo funcție spectaculoasă, ci printr-un pachet echilibrat, în care software-ul și hardware-ul sunt calibrate atent pentru a lucra împreună, similar cu ce vedem „peste gard”, în grădina Apple. Design și ecran La nivel vizual, Pixel 10 Pro XL nu își propune să rupă tradiția. Bara de cameră care traversează spatele rămâne acolo, doar că e…

Read More

Stilul relaxat al lui Dikec La Jocurile Olimpice de la Paris, Yusuf Dikec a atras atenția prin apariția sa neobișnuită. Îmbrăcat într-un tricou alb și purtând ochelari, el a concurat la proba de pistol cu aer comprimat de 10 metri pe echipe mixte. Imaginile cu Dikec trăgând cu o mână în buzunar au devenit virale pe rețelele sociale. Medalia de argint câștigată la Paris alături de Sevval Llayda Tarhan a fost prima medalie olimpică la tir pentru Turcia. Recent, la Istanbul, Dikec și coechipierul său Mustafa Inan au obținut aurul la Liga Campionilor Europeni, învingând Germania în finală. După victorie,…

Read More