Author: admin

Șapte dintre cele 27 de state membre ale UE și-ar fi majorat valoarea importurilor față de anul precedent, inclusiv cinci țări care sprijină Ucraina în război, printre care și România, scrie Reuters care analizează datele oferite de Centrul pentru Cercetare în Domeniul Energiei și Aerului Curat (CREA), o organizație de cercetare independentă cu sediul la Helsinki.În cazul României, ar fi vorba de creştere de 57 la sută, arată sursa citată.Ungaria s-a numărat printre cele șapte țări care au înregistrat o creștere a valorii importurilor de energie rusească în acest an, cu 11%, în timp ce Franța și Olanda sunt alături…

Read More

Nikolai Peskov, fiul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, se afla în vacanță în Maldive în perioada în care susținea că se află pe front alături de compania privată Wagner, a dezvăluit canalul de Telegram Metla. Nikolai Peskov a declarat că s-a înrolat în compania de mercenari Wagner și chiar a primit o medalie pentru curaj. Potrivit declarațiilor sale, a petrecut sub șase luni pe front. Totuși, înregistrările serviciului de frontieră arată că la 31 ianuarie 2023, Peskov a părăsit Rusia cu destinația Maldive, unde a petrecut aproximativ trei săptămâni, și a revenit în septembrie. Mai mult, el ar fi…

Read More

Vineri, 10 Octombrie 2025, ora 16:0367 citiriRomânii dețin cea mai mare pondere a călătoriilor efectuate în interiorul țării, în numărul total de călătorii efectuate anul trecut, fie că este vorba de călătorii personale, fie în interes de serviciu.Românii dețin cea mai mare pondere a călătoriilor efectuate în interiorul țării, în numărul total de călătorii efectuate anul trecut, fie că este vorba de călătorii personale, fie în interes de serviciu.Prin urmare, au și una din cele mai mici ponderi din țările blocului comunitar ale călătoriilor realizate în afara țării, dar în Uniunea Europeană, de doar 9%.În comparație cu 2023, numărul călătoriilor…

Read More

Mii de forțe de ordine vor fi mobilizate luni în Israel pentru vizita președintelui american Donald Trump, autoritățile anunțând restricții de circulație și interdicții de zbor în zonele-cheie din jurul Ierusalimului și Tel Avivului. Poliția israeliană a publicat planul de securitate pentru vizita președintelui Donald Trump, care urmează să sosească luni în Israel. Autoritățile au anunțat pe Telegram că mii de polițiști, militari și agenți de securitate vor fi desfășurați pe străzi pentru a asigura protecția delegației americane. Conform unui comunicat oficial, mai multe drumuri care duc spre Ierusalim, precum și unele artere principale din centrul țării, vor fi închise…

Read More

Se apropie o nouă ediție de reduceri tip Black Friday – care în ultimii ani s-a extins dincolo de o zi dedicată în an (7 noiembrie, în 2025) – și numeroși români sunt tentați să profite de cât mai multe reduceri.Iar recenziile sunt un criteriu important pentru cumpărători.Acestea pot fi însă subiective, sau chiar înșelătoare, mai ales în domeniul serviciilor, spune Răzvan Pascu, expert în turism și antreprenor.Pascu a vizitat circa 110 de țări și spune că atunci când alege un loc nou, se ghidează după recenzii, la fel cum o face și înainte de a cumpăra un produs.Cum să…

Read More

Naționala României luptă pentru o calificare istorică la Cupa Mondială și e obligată să obțină puncte și să dea goluri. Toate contează în drumul spre World Cup, unde România a fost ultima dată în 1998. Naționala României revine pe teren, duminică seară, împotriva Austriei, meci transmis în direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, de la ora 21:45. De la ora 21:00, La Antena 1, prezentatorul Dan Pavel și fostul căpitan al României și al Barcelonei, Gică Popescu, deschid seara de fotbal în emisiunea „Hai, România! În fiecare zi!”, alături de invitați speciali, în direct de la Arena Națională. 50.000 de…

Read More

Într-un nou document juridic depus la Curtea Superioară din Los Angeles, Angelina Jolie afirmă: „Evenimentele care au dus la necesitatea de a mă separa de fostul meu soț au fost dificile emoțional pentru mine și copiii noștri”. Ea menționează că a lăsat controlul și rezidența completă a caselor familiei din Los Angeles și Miraval lui Pitt, sperând să-l calmeze după o perioadă traumatizantă. Impactul emoțional al divorțului Actrița în vârstă de 50 de ani susține că nici ea, nici copiii lor nu au mai pus piciorul la Miraval din cauza conexiunii cu evenimentele dureroase care au dus la divorț. Jolie…

Read More

Grindeanu i-a mulțumit lui Viktor Orban Al 17-lea Congres al UDMR a avut loc vineri, 10 octombrie, în judeţul Cluj, în sală fiind prezenţi, printre alții, premierul Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, dar şi premierul maghiar Viktor Orban. La începutul congresului, după imnul României și cel al Ungariei, a fost intonat și imnul secuiesc, moment în care Sorin Grindeanu a părăsit sala. În schimb, Ilie Bolojan a rămas pe loc. Ulterior, în discursul susținut în cadrul congresului, președintele interimar al PSD i-a mulțumit premierului Ungariei, Viktor Orban, pentru că a sprijinit aderarea României la Spațiul Schengen. „Dragi prieteni, mă bucur să…

Read More

Donald Trump a ratat anul acesta șansa de a deveni al cincilea președinte american din istorie care primește Premiul Nobel pentru Pace. În ciuda unui acord istoric de încetare a focului între Israel și Hamas, semnat chiar săptămâna aceasta, decizia Comitetului Nobel fusese deja luată, scrie The New York Post. Câștigătoarea din 2025 este Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela, recompensată pentru lupta ei pașnică și curajoasă pentru democrație.Comitetul Nobel decisese deja: premiul mergea către Maria Corina MachadoPotrivit anunțului oficial de la Oslo, Comitetul Nobel norvegian a hotărât luni, cu două zile înainte de semnarea acordului Israel–Hamas, ca Premiul…

Read More

Federația Română de Gimnastică a anunțat, vineri, componența delegației României pentru Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică 2025. Competiția se va desfășura în perioada 9–15 octombrie, la Jakarta, în Indonezia. Delegația este formată din sportivele Sabrina Maneca-Voinea, Denisa Golgotă, Anamaria Mihăescu și Ella Oprea Crețu, care vor fi însoțite de antrenorii Camelia Voinea, Corina Moroșan și Florin Cotuțiu, de arbitrele Liliana Cosma și Daniela Trandafir, de kinetoterapeuții Foti Tona și Răzvan Spirescu, iar șeful delegației este Ioan Silviu Suciu. Citește pe Antena3.ro O descoperire neașteptată pune capăt unui mister vechi de 21 de ani. Cine este femeia moartă găsită pe o…

Read More