Author: admin

Contextul conversației dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William Meghan i-ar fi spus lui Harry: „Profită de situație”, la care el ar fi răspuns întrebând „Astăzi?”. Ducesa ar fi continuat apoi cu instrucțiunea „Fă-o în seara asta”, iar Harry ar fi replicat cu o întrebare crucială: „Îți dai seama că asta e sfârșitul?”. Evenimentul la care a avut loc acest schimb de replici marca centenarul Armistițiului din Primul Război Mondial. Cuplul regal, îmbrăcat în ținute bleumarin asortate, a sosit ținându-se de mână pentru a se alătura restului familiei regale. Însă, în ciuda aparențelor, tensiunile din interiorul familiei regale erau…

Read More

Momentul muzical cu Viktor Orbán nu trebuie luat în tragic, susține Vasile Dîncu, la fel cum nici titlul cântecului interpretat cu acompaniament de premierul ungar. „A mai izbucnit o furtună în paharele noastre de plastic patriotice. Viktor Orban și ai lui au cântat cu lăutarii „Noi nu plecăm de aici”. Tragedie națională, titluri alarmate, talk-show-uri aprinse. De parcă s-ar fi semnat un nou Diktat. Dar, hai să ne liniștim. De ce ne sare sângele pe nas așa repede când cântă ungurii? Noi, românii, avem un talent aparte de a ne indigna selectiv. Dacă e lăutarul nostru care urlă „Noi suntem…

Read More

În cadrul reuniunii, subiectul central a fost reprezentat de actualizarea sistemului de resurse proprii al bugetului UE, care reprezintã aproximativ 90% din veniturile bugetare comunitare. 5 noi resurse proprii ale UE Comisia Europeană a propus cinci noi resurse proprii: sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon, aplicarea unei cote de apel uniforme la greutatea echipamentelor electrice și electronice din fiecare stat membru care nu este colectatã anual, resursă proprie pentru accizele din tutun și resursă corporativă pentru Europa. Ministrul Alexandru Nazare a subliniat că finanțarea bugetului UE trebuie să se…

Read More

Sambata, 11 Octombrie 2025, ora 17:3064 citiriNovak Djokovic și Rafael Nadal. Foto: X / @DjokovicFan_Ani la rândul, tripla rivalitate Djokovic-Nadal-Federer a ținut primele pagini în lumea tenisului. Cu toate acestea, conform lui Djokovic, între cei el și Rafael Nadal nu poate exista o relație de prietenie.Deși au avut mai multe ieșiri, Djokovic spune că, din cauza rivalității, nu poate fi prieten cu Nadal.”Nadal e doar cu un an mai mare decât mine și ambii suntem gemeni. Am ieșit de două ori la masă, dar nu voi fi niciodată prieten cu el. L-am respectat și l-am admirat mereu enorm.Datorită lui și…

Read More

Nadia Comăneci, legenda gimnasticii mondiale, a retrăit momente emoționante în cadrul unui eveniment dedicat sportivilor, unde a vorbit deschis despre familie, carieră și provocările pe care le trăiește ca mamă a unui adolescent, notează Prosport.  FOTO: Facebook Stabilită de ani buni în Statele Unite alături de soțul său, fostul gimnast american Bart Conner, „Zeița de la Montreal” a participat recent la Workshopul Athlete365 Career+, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), în parteneriat cu omologii din Republica Moldova. Evenimentul a reunit foști și actuali campioni, dar și tineri sportivi aflați la început de drum, într-o atmosferă încărcată de inspirație și…

Read More

Polițiștii și procurorii DIICOT Covasna au desfășurat, joi, mai multe acțiuni într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, complicitate la fals informatic, înșelăciune, complicitate la înșelăciune, șantaj, complicitate la șantaj, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În urma intervențiilor, șase persoane au fost reținute, iar una a fost plasată sub control judiciar. Din cercetări a reieșit că persoanele implicate ar fi format o grupare care acționa coordonat pentru a obține câștiguri materiale importante. Membrii grupului ar fi falsificat și vândut documente oficiale precum cărți de identitate, permise de conducere, diplome,…

Read More

În lista celor 22 de laureați ai Fundației John D. și Catherine T. MacArthur pentru celebra Bursă MacArthur, supranumită „Grantul pentru genii”, se află și doi cercetători care și-au dedicat cariera studierii schimbărilor climatice: arheoloaga Kristina Douglass și climatologul Ángel F. Adames-Corraliza. Fiecare dintre ei va primi 800.000 de dolari, o sumă oferită fără condiții, destinată sprijinirii creativității și a cercetării independente. Potrivit Bloomberg, premiile au fost acordate într-un moment dificil pentru comunitatea științifică din Statele Unite, care se confruntă cu reduceri de finanțare și cu presiuni politice pentru limitarea cercetărilor legate de climă. Un grant fără condiții de utilizare…

Read More

Premierul Chinei, Li Qiang, a avut joi, la Phenian, o întrevedere cu Kim Jong Un, Secretarul general al Partidului Muncitoresc Coreean (WPK), președintele Coreei de Nord (RPDC). Li a transmis salutul cordial și urări de bine din partea Secretarului general al CCPCC, Xi Jinping, precum și felicitări cu ocazia celei de-a 80-a aniversări de la fondarea WPK. Premierul chinez a arătat că, în luna Septembrie, Secretarul general Kim a vizitat China unde a participat la evenimentele care au marcat cea de-a 80-a aniversare a victoriei Războiului de Rezistență al Poporului Chinez împotriva Agresiunii Japoneze și în Războiul Mondial Antifascist. În…

Read More

Mijlocașul portughez Adrien Silva, cunoscut pentru perioadele petrecute la Sporting Lisabona și AS Monaco, a decis să își încheie cariera la vârsta de 36 de ani.Cariera sa a început la Girondins de Bordeaux, însă adevărata formare fotbalistică a avut loc la Sporting CP, club cu care a crescut și s-a afirmat. Deși s-a născut la Angoulême, în Franța, dintr-o mamă franceză, Silva a ales să reprezinte naționala Portugaliei.Campion european cu selecționata lusitană în 2016, el a adunat 26 de apariții pentru echipa națională între 2014 și 2018, reușind să înscrie o dată. În ianuarie 2019, mijlocașul s-a transferat la AS…

Read More

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat, sâmbătă, că agenția S&P a reconfirmat României ratingul de țară recomandat pentru investiții, subliniind că aceasta este a patra validare importantă în puțin peste trei luni de la investire. „Prin nota publicatǎ asearǎ, S&P a reconfirmat României ratingul de țarǎ recomandatǎ pentru investiții – aceasta este a patra validare importantă primită în puțin peste 3 luni de la învestire, un semnal clar al seriozității și responsabilității actualului Guvern în gestionarea finanțelor publice”, a spus Nazare, într-o postare pe Facebook. Potrivit ministrului, această nouă confirmare arată că România urmează o direcție economică stabilă. „Această nouǎ…

Read More