- Inadecvarea președintelui Dan
- Viitură fulgerătoare în Marele Canion. Un mort și 15 persoane dispărute
- Momente spectaculoase cu lansarea telescopului spațial Roman. Misiunea ar putea schimba modul în care înțelegem Universul
- Victorie la fotografie pentru Aurelian Andronache la Timișoara. Doar 19 sutimi l-au despărțit de Simone Tempestini
- Peste un milion de români își serbează azi onomastica de Sfântul Alexandru, cel care a lăsat mut un filosof păgân
- nu orice tragedie e „malpraxis”
- De la limba lui Sadoveanu la limba TikTok: cum s-a transformat româna și ce urmează în era AI. Scriitori și lingviști explică fenomenul
- Iranul pregătește condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Author: admin
Termocentrala Ișalnița, una dintre cele mai importante unități energetice din Oltenia, își va încheia definitiv activitatea la 1 ianuarie 2026, potrivit unui anunț făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în cadrul unei întâlniri cu sindicatele, potrivit G4Media. Decizia marchează sfârșitul unei etape importante pentru Complexul Energetic Oltenia, care trece printr-un amplu proces de restructurare și tranziție energetică. Negocieri fără rezultat între minister și sindicate Liderii sindicali din cadrul SE Ișalnița au propus menținerea grupului energetic în conservare, însă toate variantele prezentate au fost respinse de autorități. Președintele Sindicatului Energetic Craiova, Gelu Ionescu, a declarat că dialogul a fost tensionat, iar…
Într-un videoclip postat pe pagina de Facebook a prim-ministrului ungar, Donald Trump spune: „Iată Ungaria”, apoi întreabă: „Unde este Viktor?” El a adăugat: „Îl iubim pe Viktor”. Adresându-se prim-ministrului ungar, Trump a spus: „Ești fantastic. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar, în final, doar eu contez cu adevărat”, a declarat președintele american, la invitația căruia Viktor Orbán a participat luni la semnarea Acordului de pace din Orientul Mijlociu în Egipt, transmite MTI. Donald Trump a continuat spunând că premierul ungar este un lider extraordinar. El a adăugat că l-a susținut în alegerile precedente „și a câștigat cu…
Atacul asupra convoiului umanitar Incidentul a avut loc în apropierea orașului Bilozerka, aflat în apropierea liniei frontului. Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare ucrainene din regiunea Kherson, a declarat că dronele și artileria rusă au lovit vehiculele. „Ocupanții au vizat în mod deliberat camioanele ONU OCHA cu drone și artilerie”, a scris Prokudin pe rețelele sociale. El a adăugat că convoiul era format din patru vehicule, dintre care unul a fost distrus de foc, iar altul a fost „grav avariat”. Conform relatărilor, atacul a avut loc în primele ore ale dimineții. Vehiculele implicate în operațiune purtau însemnele Programului Alimentar Mondial și…
Instagram/ Daniel Birligea Sprijină jurnalismul independent FCSB îl are în lot pe „noul Cămătaru”.Un fotbalist de la FCSB aduce aminte de Rodion Cămătaru, fostul mare atacant de la Universitatea Craiova, Dinamo și naționala României.Mircea Lucescu l-a asemănat pe Daniel Bîrligea (25 de ani), atacantul FCSB și al naționalei României, cu Rodion Cămătaru pentru forța sa și pentru felul în care a câștigat dueluri în meciul cu Austria (1-0, în preliminariile Cupei Mondiale).„Bîrligea a făcut un meci extraordinar. (…) N-am văzut de mult un vârf de atac… Din perioada lui Cămătaru! Parcă era noul Cămătaru, atât de puternic”, a declarat Mircea…
Kievul își pune mari speranțe în rachetele americane Tomahawk, despre care Donald Trump a declarat că dorește să le trimită Ucrainei pentru lovituri la mare distanță asupra unor ținte din Rusia. Însă SUA vor furniza un număr redus de astfel de arme.Statele Unite pot oferi Ucrainei doar 20-50 de rachete Tomahawk, o cantitate care este puțin probabil să schimbe semnificativ dinamica luptei sau situația de pe câmpul de luptă, a declarat Stacie Pettyjohn, directoarea programului de apărare de la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană, citată de Financial Times. Președintele american Donald Trump se va întâlni cu omologul său ucrainean…
Comparativ cu dolarul, valoarea leului a scăzut însă, moneda americană fiind cotată la 4,4034 lei, în urcare cu 1,29 bani (+0,29%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,3905 lei.Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,4759 lei, în creştere cu 0,95 bani (+0,17%) faţă de 5,4664 lei, cotaţia anterioară.Gramul de aur s-a scumpit marţi până la valoarea de 584,3822 lei, de la 575,7083 lei, în şedinţa precedentă. AGERPRES Citește pe Antena3.ro Modificări majore la Codul Rutier, propuse de MAI: Se introduce viteza medie, ca în Bulgaria. Ce se schimbă la amenzi…
Telefoane, laptopuri, electrocasnice sau panouri solare aruncate de europeni conțin aproape un milion de tone de materii prime critice – metale și minerale indispensabile pentru baterii, turbine eoliene, cabluri sau cipuri, arată un raport publicat de consorțiul european FutuRaM, cu prilejul Zilei Internaționale a Deșeurilor Electronice.„Prin exploatarea propriilor deșeuri electronice în locul celor ale planetei, europenii au șansa de a-și construi lanțuri de aprovizionare circulare și de a reduce expunerea la crizele globale”, a declarat Pascal Leroy, directorul general al Forumului pentru Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE). O „mină urbană” în creștere acceleratăRaportul arată că Uniunea Europeană și…
Procurorii din Polonia i-au identificat ca acuzați pe Igor R. și soția sa, Irina, conform legilor poloneze privind confidențialitatea.Igor R. este acuzat că a supravegheat opozanți ruși stabiliți în Polonia, precum și organizațiile neguvernamentale poloneze care îi susțin. Soția sa, Irina, ar fi avut rolul de a transmite informațiile colectate către Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei.Pe lângă acuzațiile de spionaj, Igor R. este acuzat că, împreună cu un alt cetățean rus și doi cetățeni ucraineni, a organizat trimiterea unui colet care conținea un dispozitiv exploziv.Coletul a fost descoperit într-un depozit al unei companii de curierat din apropierea orașului…
„E-Commerce for Black Friday” este tema ediției 73 a SocialPedia. Evenimentul este dedicat tuturor pasionaților lumii digitale, este powered by GoMag și se va organiza pe 21 octombrie 2025, de la ora 18:30, la Restaurant Monarh din București.Speakerii acestei ediții sunt: Cosmin Dărăban, CEO & Co-Founder Gomag și Raluca Georgescu, Founder & CEO MTH Digital.Într-un an în care competiția este mai acerbă ca oricând, pregătirea din timp și înțelegerea comportamentului consumatorilor fac diferența dintre o campanie reușită și una care trece neobservată.Vom discuta despre cum construiești campanii eficiente de Black Friday, cum integrezi social media în strategia ta de vânzări…
Premierul palestinian Mohammad Mustafa a afirmat, marți, la începutul ședinței săptămânale a guvernului, că sfârșitul războiului din Gaza marchează o etapă esențială în eforturile de redresare a vieții palestinienilor după doi ani de suferință extremă. Totuși, el a subliniat că pacea nu poate fi asigurată doar prin încetarea ostilităților, ci prin consolidarea instituțiilor naționale și prin restabilirea securității și a speranței pentru stabilitate, scrie agenția palestiniană de presă Wafa. „Încetarea războiului nu este suficientă pentru a pune capăt tragediei. Adevărata garanție a păcii și a securității este capacitatea guvernului palestinian de a-și îndeplini pe deplin responsabilitățile în Gaza, ca parte…
