Author: admin

Pe bulevardul Pipera, vizavi de Școala Americană, o conductă principală de gaze s-a fisurat. Hotelul din zonă, o clădire cu parter și cinci etaje, a fost evacuat preventiv după ce echipele de intervenție au constatat scurgerea de gaz. ISU București-Ilfov a raportat: „Incendiul la cele două autoturisme a fost stins. În acest moment asigurăm măsuri specifice de prevenire şi protecţie ca urmare a fisurării acestei conducte de gaze, ţinând cont ca este în apropierea unei construcţii P+5 (hotel)”. Circulația în zonă a fost blocată temporar. Autoritățile au solicitat prezența unei echipe de intervenție de la furnizorul de gaz pentru a…

Read More

Ministrul Culturii anunță că Muzeul Luvru a fost jefuit duminică dimineață, între orele 9:30 și 9:40. Se pare că mai multe persoane necunoscute, dotate cu drujbe, au intrat într-o cameră care conținea bijuterii folosind un lift de marfă, potrivit Le Figaro. Hoții ar fi venit cu un scuter și au spart un geam al muzeului. Ei au reușit să dispară, a declarat o sursă din Poliție pentru Le Figaro. Potrivit surselor citate de Le Parisien, hoții au pătruns în muzeu printr-o zonă aflată în construcție pe malul Senei, utilizând un lift de marfă pentru a ajunge direct în Galeria Apollo.…

Read More

Antrenorul cipriot al celor de la FCSB, Elias Charalambous a fost desființat după eșecul suferit de formația sa împotriva codașei FC Metaloglobus, scor 1-2 în runda curentă de Superliga.Lui Charalambous i s-a cerut demisia inclusiv de către fanii roș-albaștrii prezenți la meci la Clinceni, dar și de către o fostă legendă a Stelei, fostul mare fundaș Vivi Răchită, prezent într-un studio de televiziune.Valeriu Răchită spune că cipriotul face o mare greșeală că acceptă să rămână și să fie tratat ca un „elev” de către patronul echipei: „În minutul 90, când trebuiau să egaleze, și centrează Politic, din stânga, și în…

Read More

Articol de George Nistor – Publicat duminica, 19 octombrie 2025, 13:21 / Actualizat duminica, 19 octombrie 2025 13:32 Dintre toate cluburile din Superliga, Dinamo a încasat, în acest sezon, cele mai mari amenzi pentru incidentele produse atât la meciurile de pe teren propriu, cât și la cele din deplasare, în mare parte provocate de suporteri. O urmează, nu la mare distanță, Rapid, adversara „câinilor” în derby-ul programat diseară, pe Arena Națională. Gazeta Sporturilor a întocmit un clasament al sancțiunilor financiare dictate de Comisia de Disciplină a LPF împotriva cluburilor din primul eșalon, în primele 12 runde ale competiției. Doar 9…

Read More

Potrivit unui comunicat al Loteriei, la Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de 41,05 milioane de lei (8,06 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de 3,42 milioane de lei (673.500 de euro).La Joker, la categoria I, reportul este de 35,46 milioane de lei (6,97 milioane de euro), iar la categoria a II-a, de 1,38 milioane de lei (272.900 de euro).La Noroc Plus, este în joc la categoria I un report în valoare de 79.800 de lei.La Loto 5/40, la categoria I, se consemnează un report de 643.400 de…

Read More

Ministrul Culturii anunță că Muzeul Luvru a fost jefuit duminică dimineață, între orele 9:30 și 9:40. Se pare că mai multe persoane necunoscute, dotate cu drujbe, au intrat într-o cameră care conținea bijuterii folosind un lift de marfă, potrivit Le Figaro. Hoții ar fi venit cu un scuter și au spart un geam al muzeului. Ei au reușit să dispară, a declarat o sursă din Poliție pentru Le Figaro. Muzeul și-a închis imediat porțile „din motive excepționale”. Pagubele nu au fost încă evaluate și numeroase forțe de ordine se află la fața locului. Simbol global al culturii franceze, Muzeul Luvru…

Read More

Controlul asupra Donețkului, condiția-cheie pusă de Putin Surse citate de publicația americană The Washington Post au declarat că, în timpul convorbirii telefonice dintre cei doi lideri, Vladimir Putin a cerut ca Ucraina să predea Rusiei controlul deplin asupra regiunii Donețk. Aceasta ar fi principala condiție pentru semnarea unui acord de încetare a focului. Totuși, potrivit acelorași surse, Putin ar fi dat de înțeles că ar putea face compromisuri în privința regiunilor Zaporijia și Herson, care sunt doar parțial ocupate de armata rusă. William B. Taylor Jr., fost ambasador al Statelor Unite în Ucraina, este de părere că dorința bruscă pentru…

Read More

Orele dinaintea crimei S3 (13×60’) Titlul original: Homicide: Hours To Kill S3 Din 4 noiembrie, marțea, de la ora 22:00 Orele dinaintea crimei este o serie-documentar despre crime reale, în care anchetatorii reconstituie ultimele 24 de ore ale victimei, pentru a descoperi motivul și a identifica criminalul. Fiecare episod urmărește un singur caz și include interviuri cu anchetatorii, în cadrul cărora aceștia reconstituie evenimentele, cronologia și relațiile victimelor cu cei din jur, pentru a rezolva misterul. Al treilea sezon include episoade precum „Viața secretă a unei mame” și „Pânza de minciuni”, care prezintă trădări, aventuri secrete și comploturi familiale. Uite…

Read More

În cadrul emisiunii Sunday Morning cu Trevor Phillips, Hodorkovski a afirmat că orice acord ar putea implica cedarea de teritorii către Rusia. „Am impresia că Putin i-a transmis lui Trump un semnal că este pregătit pentru un acord. Putin vrea să obțină întregul Donbas, acele părți pe care nu le-a ocupat încă”, a spus el, dar a avertizat că președintele rus ar putea urmări să obțină câștiguri teritoriale în estul Ucrainei pentru a „destabiliza situația” în restul țării. El a avertizat, de asemenea, că nu este posibil să se înțeleagă strategiile liderilor americani și ruși, înaintea speculațiilor privind o viitoare…

Read More

Andrei Nistor i-a avertizat pe români să fie atenți „la informațiile care circulă online!”. „Au început să apară pe internet filmări cu persoane care intră într-un bloc afectat de suflul unei explozii. Din datele pe care le avem, aceste imagini NU sunt de la incidentul din Rahova, ci de la un alt eveniment, mai vechi.Fac apel către locatarii blocului afectat: Nu intrați în clădire! Vă puneți în pericol viața și îi expuneți riscurilor și pe salvatori. Rugăminte și pentru jurnaliști și cei care distribuie astfel de informații: Verificați sursele înainte de a posta! Acum nu este momentul pentru senzațional, ci…

Read More