Author: admin

În timp ce zbura în Orientul Mijlociu pentru a sărbători victoria sa diplomatică privind încetarea focului și eliberarea ostaticilor din Gaza, președintele Donald Trump a lăudat un aliat în special: Qatarul.„Qatarul a fost de un ajutor extraordinar în realizarea acestui acord. Sper că oamenii își pot da seama de asta. A fost foarte greu și foarte periculos pentru Qatar. Au fost foarte curajoși”, a declarat Trump.Națiunea din Golf a fost mult timp un mediator în negocierile diplomatice, dar rolul său cheie, alături de Egipt, în discuțiile din Gaza i-a consolidat și mai mult statutul în ochii președintelui SUA, comentează CNN.Ca…

Read More

Sondajul, realizat de INSA la cererea publicaţiei Bild arată că Germania găzduieşte peste 1.25 milioane de ucraineni, dintre care doar o treime are un loc de muncă. Germania cheltuie anual 6,3 miliarde de euro din fonduri publice pentru aproximativ 700.000 de ucraineni. Sondajul mai arată că 62% dintre germani consideră că bărbaţii ucraineni apţi de muncă ar trebui returnaţi în Ucraina imediat şi 66% dintre respondenţi s-au poziţionat împotriva plăţii beneficiilor sociale pentru refugiaţi. Potrivit ONU, 5.7 milioane de ucraineni rămân se află în străinătate, Germania găzduind cei mai mulţi. Sondajele arată că intenţia de întoarcere în Ucraina a refugiaţilor…

Read More

Echipa națională a României la tenis de masă, la feminin, a pierdut finala Campionatelor Europene, în compania Germaniei, cu un scor sec, 0-3.Germania s-a impus așadar într-o manieră categorică, ea fiind și deținătoarea trofeului, bifând al zecelea titlu continental, al treilea consecutiv, la Europenele de la Zadar, din Croația.Bernadette Szocs, Elizabeta Samara și Andreea Dragoman au cedat duminică înfruntările lor în fața mai bine cotatelor Anett Kaufmann, Sabine Winter și Nina Mittelham, în finala Campionatului European pe echipe de la Zadar. Szocs a cedat cel mai greu, în set decisiv, scor 2-3, după o desfășurare dramatică de scor, 4-11, 12-10,…

Read More

Într-un interviu pentru NBC News, Zelenski a declarat: „Dacă vrem să oprim acest război și să mergem urgent la negocieri de pace, pe cale diplomatică, trebuie să rămânem unde suntem și să nu dăm ceva suplimentar [teritorii] lui Putin doar pentru că el vrea [asta].” Președintele l-a numit pe Putin terorist, dar a confirmat că este gata să se întâlnească cu el față în față. „Dacă vrem într-adevăr să avem o pace justă și durabilă, avem nevoie de ambele părți ale acestei tragedii… Cum pot exista înțelegeri despre noi fără noi?” a adăugat el. Întrebat dacă intenționează să meargă la…

Read More

„Un incendiu a izbucnit, astăzi, într-un uscător de cereale din municipiul Botoşani. La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani cu două autospeciale de stingere, autospeciala de salvare şi lucru la înălţime, autospeciala de hidroperforare şi o ambulanţă SMURD”, informează ISU Botoşani. Intervenţia a durat aproape două ore, fiind îngreunată de dificultatea lucrului la înălţime şi accesul limitat la zona afectată. Pompierii au ajuns la focar atât din interior, cât şi din exterior, cu ajutorul mijloacelor logistice din dotare. Pompierii au utilizat sistemul de lance cu hidroperforare pentru a pătrunde prin pereţii metalici…

Read More

Sondajul a fost realizat în perioada 8 – 17 octombrie, pe un eşantion de 1.072 de respondenţi, reprezentativ pentru populaţia adultă a municipiului Bucureşti (18 ani şi peste). Marja de eroare este de ą3%, la un nivel de încredere de 95%.Conform unui comunicat CURS, Anca Alexandrescu (independentă) este creditată cu 10%, iar Cristian Popescu Piedone (PNRR) cu 9%.Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli) şi Mihai Enache (AUR) înregistrează câte 5%, urmaţi de Vlad Gheorghe (DREPT) şi Ana Ciceală (SENS), fiecare cu 3%.Pentru Consiliul General, USR s-ar afla pe primul loc, cu 22% din voturi, urmat de PSD (21%) şi AUR (21%). PNL…

Read More

Articol de Costi Prună – Publicat duminica, 19 octombrie 2025, 18:41 / Actualizat duminica, 19 octombrie 2025 18:41 Naționala feminină de handbal a României joacă astăzi la Craiova împotriva Poloniei în etapa a doua din Euro Cup. Meciul începe la ora 19:00 și va liveTEXT pe GSP.ro fi transmis în direct de Pro Arena. EHF Euro Cup este un turneu amical între cele 8 naționale deja calificate la Euro 2026. România, Cehia, Slovacia, Turcia și Polonia participă în calitate de gazde ale turneului final, iar Norvegia, Danemarca și Ungaria datorită clasării pe podium la Euro 2024România face parte din prima…

Read More

„Îi iubesc pe toți chefii, asta vreau să subliniez în primul rând, dar cred că cel mai mult mă asemăn cu Florin. Am petrecut mai mult timp împreună, Josephine le iubește pe fetele lui, pe Ava și pe Mia, iar ele o iubesc pe ea. Și eu cu Cristina avem o relație foarte bună, suntem pe aceeași lungime de undă. Noi ne vizităm des, cu familiile, mai facem un grătar. Ne-am conectat foarte frumos”, a povestit Gina Pistol pentru revista VIVA! VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3 În cadrul interviului, Gina Pistol a vorbit și despre nois sezon masterCahf. „Sezonul ăsta…

Read More

FCSB va evolua joi seara cu cei de la Bologna în grupa principală de Europa League, în a treia etapă deja a acestei competiții europene.Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a făcut un anunț de ultimă oră în ce privește strategia pe care campioana o va avea vis-a-vis de acest meci important european. După ce meciul trecut, cel cu Young Boys Berna, a fost abordat cu mai multe rezerve, și pierdut cu scorul 2-0, pentru partida cu Bologna, cei de la FCSB urmează să aibă o altă strategie. Concret, FCSB va alinia joi cel mai bun 11…

Read More

Armata israeliană a lansat duminică atacuri aeriene în sudul Fâșiei Gaza, după ce armata a acuzat Hamas că i-ar fi atacat soldații, cele două părți acuzându-se reciproc de încălcarea armistițiului mediat de Statele Unite. Incidentul a provocat până acum 11 victime în enclavă și adâncește incertitudinea privind stabilitatea acordului de pace. Armata israeliană a lansat noi atacuri asupra Fâșiei Gaza FOTO: EPA EFE Autoritățile din Gaza au raportat până în prezent 11 victime în urma atacurilor armatei israeliene desfășurate în cursul zilei în localitățile Zawayda, Nuseirat (centru) și Jabaliya (nord). Potrivit Reuters, atacurile au urmat după ce Hamas a încălcat armistițiul în trei…

Read More