Author: admin

În dimineața partidei, erau deja vândute 35.000 de bilete, număr care include și abonamentele cât și biletele cumpărate de fanii Rapidului. Giuleștenii au primit o peluză întreagă, adică un număr de aproximativ 7000 de tichete la meciul care se va disputa de la ora 20:30. Conform celor de la dinamo1948.club, sunt șanse mari să se fi ajuns la 40.000 de bilete vândute până la ora de start a partidei. Partida dintre Dinamo și Rapid va stabili astfel un record de asistență pentru acest sezon de Liga 1. Până în acest moment, meciul care a strâns cei mai mulți oameni pe…

Read More

Președintele Tribunalului Electoral Suprem, Óscar Hassenteufel, a declarat că „tendința este ireversibilă”, după ce datele preliminare l-au indicat pe Paz cu 54% din voturi, față de 45% pentru Quiroga, potrivit AP. „Astăzi, Bolivia poate fi sigură că va avea un guvern care aduce soluții. Țara respiră schimbare și reînnoire”, a spus Paz, flancat de soția sa, María Helena Urquidi, și de cei patru copii, în fața unei mulțimi entuziaste la un hotel din La Paz. Quiroga a recunoscut rapid înfrângerea și l-a felicitat pe adversarul său, îndemnând susținătorii să rămână calmi. „Dacă refuzăm să recunoaștem rezultatul, doar vom adânci criza.…

Read More

Curtea Constituţională a României dezbate, luni, 20 octombrie, sesizările depuse de partidele AUR, S.O.S. şi POT împotriva Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. INQUAM Photos Octav Ganea Măsurile fac parte din pachetul II pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea. AUR a susţinut în sesizările trimise Curţii Constituţionale că proiectele au fost adoptate „fără dezbatere parlamentară, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic”. „Prin această manevră, puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului şi a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept. Analiza proiectelor…

Read More

„Sunt foarte fericit că am primit Premiul Nobel – mai presus de orice pentru că acest premiu dovedește că literatura există în sine, dincolo de diverse așteptări extraliterare, și că încă este citită. Iar celor care o citesc le oferă o anumită speranță că frumusețea, noblețea și sublimul încă mai există necondiționat. Poate oferi speranță chiar și celor în care viața abia mai pâlpâie. Să avem încredere – chiar dacă pare că nu există niciun motiv”, a comentat László Krasznahorkai în 9 octombrie, la scurt timp după vestea venită dinspre Scandinavia. Dar cum spațiul de aici nu este destinat informațiilor…

Read More

Un sens giratoriu amenajat în mijlocul câmpului, fără nicio șosea care să ducă la el, stă mărturie – tăcută și costisitoare – pentru unul dintre cele mai recente scandaluri de corupție din Ungaria condusă de Viktor Orban. Deși proiectul a fost prezentat ca o investiție strategică în infrastructura logistică a Europei Centrale, realitatea din teren spune o altă poveste: milioane de euro din fonduri europene, cheltuite pentru un terminal care nici nu a fost început. Sensul giratoriu din mijlocul câmpului/ FOTO: Captură Youtube Potrivit jurnaliștilor de la Átlátszó, investigația scoate la iveală un proiect abandonat încă din fașă, dar care…

Read More

Un pricăjit abia se ține pe picioare. Zice că a venit direct de la serviciu, lucrează paznic după ce a ieșit la pensie pe caz de boală. Câteva fire de păr, albe toate, răsar de sub căciula turtită. Lângă el, unul înalt: mâinile îi tremură, corpul se bâțâie, un ochi îi fuge rău la dreapta. Cică a avut și operație. Cei mai mulți sunt grași și cu chelie în varf de cap. Scrutează începutul de zi prin lentile de ochelari și se strâmbă când vor să vadă la distanță. Într-o parte, unul e deja terminat: cade pe un scaun, scaunul…

Read More

Mediafax Accidentul aviatic a avut loc în jurul orei 3:53 dimineața, ora locală (21:53, ora României). Zborul Emirates SkyCargo EK9788, operat de compania turcă Air ACT, ateriza pe pista nordică 07R, după ce decolase de pe Aeroportul Al Maktoum din Dubai. Aeronava, un Boeing 747-481, ar fi deviat în mod necontrolat spre stânga în timpul manevrei, ajungând partial în afara pistei, peste linia de demarcație a apei. Conform constatărilor autorităților locale, înainte de a se opri cu fuzelajul superior peste digul care mărginea pista, avionul a lovit vehiculul de serviciu, distrugându-i o roată. Deși cei patru membri ai echipajului au…

Read More

Aplicația Sora de la OpenAI a fost descărcată de peste un milion de ori în mai puțin de 5 zile, depășind ritmul ChatGPT. Experții sunt îngrijorați de potențialul de răspândire a știrilor false. Danemarca introduce o lege care permite oamenilor să-și protejeze imaginea față de AI. Experții recomandă măsuri similare și în alte țări pentru a preveni abuzurile. Peste ChatGPT Aplicația text-to-video Sora, lansată recent de OpenAI, a fost descărcată de peste un milion de ori în mai puțin de 5 zile, depășind rapid popularitatea ChatGPT la lansare. Experții avertizează asupra riscurilor pe care această tehnologie le prezintă pentru societate.…

Read More

Articol de Remus Dinu – Publicat luni, 20 octombrie 2025, 02:22 / Actualizat luni, 20 octombrie 2025 02:42 Legendarul Cornel Dinu, retras de aproape doi ani din spațiul public, rămâne o sursă de inspirație și pentru generațiile tinere de dinamoviști. Suporterii din Peluza Sud i-au dedicat un moment special lui „Mister” în derby-ul cu Rapid de aseară, pierdut de „câini” cu 0-2. În toată rafala de mesaje jignitoare îndreptate împotriva rivalilor, suporterii dinamoviști au ieșit în evidență printr-un mesaj metaforic trimis lui Cornel Dinu, numele emblematic a cărui stare de sănătate continuă să provoace neliniște în rândul apropiaților lui „Mister”.…

Read More

Toate sub povara unor „cifre grele”: inflația galopantă, deficitul bugetar adâncit, datoria publică gonflată. Dar dincolo de bruiajul zilnic al cifrelor, întrebarea reală este alta: când anume se transformă o criză fiscal-bugetară într-o criză economică în toată regula? Când trecem, adică, de la dezechilibru bugetar la dezechilibru de sistem? Cred că mecanismul declanșator e când statul trăiește pe datorie. Totul începe aparent benign. Deficitul bugetar crește cu câteva procente din PIB, dar autoritățile spun că situația este „sub control”. În realitate însă, statul se împrumută tot mai scump pentru a acoperi cheltuieli curente – salarii, pensii, subvenții –, în loc…

Read More