Author: admin

De-a lungul timpului, „Visuri la cheie” a adus speranță în viețile celor care au trecut prin momente grele, dar nu au renunțat și au devenit exemple pentru cei din jur. Echipa este pregătită să cunoască noi familii cărora să le renoveze locuințele și să le dea speranța unui viitor mai bun. Filmările sezonului 12 au început Au început filmările sezonului 12 al uneia dintre cele mai îndrăgite emisiuni din România. Dragoș Bucur este gazda care va continua să ne prezinte poveștile pline de emoție ale familiilor: „Pentru mine, Visuri la cheie e dincolo de o emisiune. Nu neg aspectul ăsta…

Read More

Războiul hibrid din România continuă, iar procurorii au multe alte „fire”, încă nepublice, care duc către Rusia ca autor, spune procurorul general al României, Alex Florența, la Interviurile one2one.„Toate firele duc acolo, cu certitudine”, răspunde șeful Ministerului Public întrebat fiind ce alte probe au procurorii, în afară de numele și activitatea a patru firme, care ar dovedi că Rusia a intervenit în procesul electoral prezidențial din 2024.Unele dintre aceste „fire” sunt anchetate în noi dosare penale, aflate în lucru, adaugă șeful Ministerului Public.„Tentative și încercări de sabotaj au mai existat. Suntem în momentul de față targetați în continuare cu acest…

Read More

Producția de gaze a Ucrainei a fost grav afectată în urma atacurilor masive lansate de Rusia la începutul lunii octombrie, care au vizat infrastructura energetică a țării. Naftogaz, compania energetică de stat, nu a negat informațiile potrivit cărora aproximativ 60% din producția zilnică de gaze a fost pierdută după loviturile asupra instalațiilor de extracție și transport. „Pe 3 octombrie a avut loc primul atac de amploare asupra instalațiilor de gaze, probabil cel mai masiv din istorie. Nu voi menționa cifrele. Din păcate, nici nu le voi nega”, a transmis joi Natalia Boyko, membră a Consiliului de Supraveghere al Naftogaz, în…

Read More

Încrederea firmelor din România în economie este în scădere accentuată. Sondajul realizat de Confederația Patronală Concordia, care reunește companii din peste 20 de sectoare economice, cu mai mult de 450.000 de angajați, arată că 80% dintre firme consideră că mediul economic s-a deteriorat, pe fondul inflației, al costurilor tot mai mari și al modificărilor fiscale recente. Peste opt din zece companii consideră că măsurile din pachetele fiscale adoptate anul acesta descurajează investițiile, în mare sau foarte mare măsură. „81% dintre cei întrebați apreciază că măsurile din pachetele fiscale recent adoptate descurajează investițiile în mare sau foarte mare măsură (…) Rezultatele…

Read More

Europa își va pierde independența în fața giganților economici mondiali dacă liderii săi nu vor acționa rapid pentru a restabili competitivitatea, a avertizat cancelarul german Friedrich Merz. Vorbind joi în parlamentul german, înaintea summitului liderilor europeni de la Bruxelles de săptămâna viitoare, Merz a îndemnat blocul să întreprindă reforme economice radicale, altfel riscând să-și piardă relevanța la nivel mondial, potrivit Politico. „Acest lucru este crucial pentru viitorul țării noastre și al țărilor Europei, deoarece în următoarele săptămâni, luni și poate în câțiva ani, se va decide dacă Europa va rămâne o putere economică independentă în economia globală sau dacă vom…

Read More

Aceasta a precizat că, „în principiu”, salariul minim nu va crește, după ce patronatele au solicitat înghețarea acestuia pe fondul dificultăților economice. Întrebată despre variantele luate în calcul referitor la o eventuală majorare a salariului minim, Dogioiu a explicat că subiectul este în acest moment pe masa șefului Executivului. „Subiectul este în analiza premierului și, în momentul în care l-am întrebat, mi-a răspuns – în principiu, sublinează, în principiu – salariul minim nu va crește”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Întrebată dacă premierul a discutat acest subiect cu partenerii de coaliție, „În coaliție? Nu știu să vă spun”,…

Read More

Jucătoarea elvețiană de tenis Viktorija Golubic o va înfrunta pe românca Sorana Cîrstea în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Osaka (Japonia), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, după ce a întrecut-o, joi, pe cehoaica Marie Bouzkova, a cincea favorită, cu 1-6, 6-2, 7-6 (7/3), în optimile de finală.Golubic s-a impus după aproape trei ore de joc (2 h 45 min), în care fiecare jucătoare a fructificat șapte mingi de break.Cîrstea (35 ani, 51 WTA) a câștigat singurul său duel cu Golubic (33 ani, 60 WTA), în 2023, în primul tur la Adelaide, cu 6-0,…

Read More

PSD deputy Marius Budăi ironically comments on the statements made by the head of ANAF, who justified the VAT gap by saying that jam made at home by grandmothers is considered untaxed self-consumption. „The ANAF chief made himself look utterly ridiculous when he pointed the finger at grandmothers who make jam at home for VAT shortfalls! So, of all the smuggling and tax evasion going on in Romania, the ANAF chief has taken a shine to grandmothers who make jam at home! This is Mr. Nica’s justification for not collecting VAT at the estimated level! No, Mr. Nica! That’s not…

Read More

Fiecare pacient va avea un cod personal de sănătate, diferit de CNP, în contextul digitalizării sistemului de sănătate, a anunţat medicul Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senat.”În contextul digitalizării, o persoană, când se va naşte, va primi un cod personal de sănătate care este diferit de CNP. Pentru că CNP-ul fiecare şi-l aruncă pe unde vrea, pe la orice bancă l-a vrut, codul personal de sănătate va reprezenta practic dosarul lui medical.Orice informaţie referitoare la persoana respectivă, din momentul în care s-a născut şi până nu mai e pe Terra, va fi înregistrată acolo”, a anunţat Streinu-Cercel. Potrivit…

Read More

Milano, case de lux și bone profesioniste: „Ar putea să evite cuvintele cu R? Micuțul Achille le pronunță greșit” A fi bonă la Milano nu e doar un job. E un ritual, un spectacol în care perfecțiunea e cerință de bază, iar fiecare detaliu contează. Selecția începe cu un interviu video și poate continua cu semnarea unui acord de confidențialitate chiar înainte de proba practică. Giulia Garroni Parisi, consultant senior la o agenție de recrutare specializată, spune fără echivoc: „La Milano se lucrează bine: familiile plătesc pentru calitate.” „Ar putea să evite cuvintele cu R? Micuțul Achille le pronunță greșit”.…

Read More