Author: admin

Duminica, 26 Octombrie 2025, ora 11:22600 citiriLena Enache FOTO InstagramLena Enache, soția fostului fotbalist Gabi Enache, trecut pe la FCSB, a vorbit despre situațiile neplăcute cu care se confruntă uneori, din cauza aspectului fizic ieșit din comun.Cunoscută drept una dintre cele mai frumoase partenere de fotbaliști, Lena Enache a recunoscut că e abordată de bărbați, câteodată chiar sub privirile soțului său. Cei doi dețin o cafenea, iar Lena se ocupă zilnic de gestionarea afacerii.„Am fost și eu ca omul la farmacie să cumpăr medicamente și, da, într-adevăr s-a întâmplat să intre cineva în vorbă cu mine. Dar l-am salutat drăguț…

Read More

Potrivit ISU Vâlcea, incendiul a izbucnit la o rulotă și a fost anunțat la ora 1.46. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de lucru Horezu și un echipaj SAJ. Pentru a ajunge la locul indicat, echipajul de pompieri a trebuit să se deplaseze pe jos pe o distanță de aproximativ 400 m, accesul cu autospeciala fiind imposibil. Pompierii au constatat că o rulotă de aproximativ 8 metri pătrați ardea mocnit. S-a intervenit cu găleți cu apă pentru lichidarea incendiului și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului. În interiorul rulotei a…

Read More

Cum arată noul sondaj Avangarde Potrivit unui sondaj Avangarde, publicat duminică, 26 octombrie, dacă ar avea loc alegeri săptămâna viitoare pentru Primăria Municipiului București, Daniel Băluță, candidatul PSD, ar obține 25% din voturi. Pe locul doi se află Ciprian Ciucu, candidatul PNL și primarul sectorului 6, cu 23% din voturi, aflat în creștere în sondaje. Daniel Băluță, Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă, pe primele 3 locuri în sondaje Pe locul 3 se află deputatul Cătălin Drulă, de la USR, cu 18%, fiind urmat de Anca Alexandrescu (independentă) cu 16%, Cristian Popescu Piedone (PNRR) cu 8%, Vlad Gheorghe (DREPT) cu 4%,…

Read More

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în vizită oficială la București pe 26 octombrie, unde participă, alături de omologul său român Nicușor Dan, la slujba de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Maia Sandu participă la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale. FOTO: Telegram.org Conform reprezentanților Administrației Prezidențiale de la Chișinău, Maia Sandu participă la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale din București, fiind invitată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Eveniment de anvergură Lidera de la Chișinău a ajuns în jurul orei 10:00 la lăcașul de cult. La…

Read More

Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez (CCPCC) a organizat, vineri, o conferință de presă pentru a prezenta obiectivele celui de-al 15-lea Plan cincinal de dezvoltare. Directorul Biroului pentru Agricultură al CCPCC, Han Wenxiu, a declarat că obiectivele includ obținerea unor rezultate semnificative de dezvoltare de înaltă calitate, îmbunătățirea nivelului de dezvoltare independentă în știință și tehnologie, aprofundarea reformelor, creșterea nivelului societății cilivizate, îmbunătățirea calității vieții oamenilor, noi progrese în construcția proiectului „China frumoasă” și consolidarea securității naționale.

Read More

Grupul militant kurd PKK a anunțat duminică retragerea luptătorilor săi din Turcia în Irak, ca parte a eforturilor de pace cu Turcia, transmite AP. Declarația emisă în nordul Irakului de Partidul Muncitorilor din Kurdistan sau PKK a venit la câteva luni după ce un grup de luptători ai săi a început să depună armele într-o ceremonie simbolică, parte a procesului de pace. „Pentru a preveni orice risc de ciocniri sau provocări, retragem în prezent toate forțele noastre din Turcia în zona de apărare Medya, cu aprobarea lui Abdullah Ocalan”, se arată în declarația care se referă la liderul grupului, aflat…

Read More

Baletul era viața lui – înainte de război. Acum, sergentul Olexandr Dușakov este soldat-cercetaș într-o unitate a Gărzii Naționale Ucrainene, dislocată în prezent în apropierea zonei de război din estul Ucrainei.„Am fost balerin. Bine, oficial încă sunt. Fac asta încă din copilărie, este o tradiție în familie”, a declarat Dușakov într-un interviu acordat Europei Libere (RFE/RL) într-o poiană din pădure, nu departe de Kupiansk, oraș din regiunea Harkov asediat de ruși.„Bunicii mei dansau. Mama mea ar fi dansat și ea, dar avea probleme cu vederea, iar pe vremea aceea nu existau lentile de contact, așa că a devenit acompaniatoare… Dar…

Read More

Agenția Japoneză a anunțat că nava spațială HTV-X1 a decolat cu succes de pe racheta H3 de la Centrul Spațial Tanegashima din sudul Japoniei și a confirmat că a intrat pe orbita țintă la 14 minute după decolare. Nava spațială a fost separată și plasată pe orbita planificată, a declarat JAXA. Dacă totul decurge fără probleme, se așteaptă ca aceasta să ajungă la ISS în câteva zile pentru a livra provizii. Astronautul japonez Kimiya Yui, care se află în prezent la ISS, urmează să prindă nava cu un braț robotic în primele ore ale zilei de joi. HTV-X este succesorul…

Read More

CFR Cluj își continuă forma catastrofală de joc în Liga 1, bifând sâmbătă seara un nou eșec, scor 0-2 acasă cu cei de la Farul Constanța.Mario Camora, veteranul, legenda și căpitanul ardelenilor, în vârstă de 38 de ani acum, a fost devastat după acest eșec cu marinarii. Căpitanul ceferist a izbucnit în plâns la final de partidă, la flash-interviu și a declarat că acesta este cel mai greu moment de când e la echipa clujeană, de 14 ani. Și a lansat un avertisment privind o posibilă retrogradare. CFR Cluj e pe loc de baraj, cu doar 13 puncte adunate în…

Read More

Foto: Facebook Volodimir Zelenski Sprijină jurnalismul independent Ziua 1341 de război este marcată de noi atacuri cu drone ale Rusiei asupra Kievului, unde cel puțin trei oameni au murit și aproape 30 au fost răniți, printre care șapte copii.În paralel, tensiunile regionale cresc după ce Lituania și-a închis frontiera cu Belarus în urma unor noi incidente aeriene.La Washington, Donald Trump spune că nu se va întâlni cu Vladimir Putin fără o „cale clară spre pace”, în timp ce un emisar al Kremlinului confirmă contacte cu membri ai echipei sale, semn că Moscova încearcă să-și mențină canale de dialog cu administrația…

Read More