- Peste un milion de români își serbează azi onomastica de Sfântul Alexandru, cel care a lăsat mut un filosof păgân
- nu orice tragedie e „malpraxis”
- De la limba lui Sadoveanu la limba TikTok: cum s-a transformat româna și ce urmează în era AI. Scriitori și lingviști explică fenomenul
- Iranul pregătește condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
- O capitală europeană, grav afectată de violențele legate de traficul de droguri. „Oricine poate fi împușcat”, avertizează justiția
- Gigantul NVIDIA sfidează presiunile SUA și pariază pe modelele AI din China
- „Până la urmă a fost un eșec”. „Agențiile de rating se vor uita la două lucruri”
- „Este datoria noastră a tuturor să nu facem parte din cartelul băgatului sub preș”
Author: admin
Dezbaterea s-a desfășurat, la sediul ÎCCJ și a reunit reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și conducerea instanței supreme. La eveniment au fost invitate să participe organizații civice în domeniul democrației, justiției și statului de drept, organizații de apărare a drepturilor omului precum și organizații reprezentând diferite segmente sociale, reunind un număr de 50 participanți. Conferința „Justiția și societatea civilă în dialog” reprezintă un eveniment dedicat unei teme esențiale pentru funcționarea democrației: raportul dintre independența justiției și încrederea societății. Dezbaterea s-a concretizat într-un schimb de idei deschis și constructiv. Atmosfera conferinței a demonstrat că justiția și societatea civilă nu sunt lumi paralele,…
Bayern München a obținut o victorie convingătoare, iar adolescentul Lennart Karl a fost din nou decisiv, contribuind cu golul care a întors balanța meciului în favoarea bavarezilor. Prin reușita sa, mijlocașul ofensiv a intrat în istorie. La 17 ani și 290 de zile, Lennart Karl a devenit cel mai tânăr jucător care marchează în trei partide consecutive din UEFA Champions League. Recordul anterior aparținea lui Kylian Mbappé, stabilit la 18 ani și 113 zile. Tânărul german își continuă astfel ascensiunea rapidă, după ce marcase deja în duelurile cu Club Brugge și Arsenal, iar evoluția sa de pe Allianz Arena i-a…
„Salutare, oameni buni! Câteva observații de seară: amărăciune mare, oameni buni. Vasăzică, Mucușor a tăiat-o repede în Franța împreună cu o gașcă de USR-iști, niște impostori în fond care nu au nicio legătură cu România, cu poporul român ca să vadă cam cum cheltuie alea 17 miliarde…bani mulți, mă nene. Între timp, bieții oameni stau de săptămâni de zile la coadă, ca în al Doilea Război Mondial, eventual, la coadă la apă…pentru că impostoarea cealaltă…de USR-istă…care a avut toate informațiile, dar n-a făcut nimic și are tupeul nesimțit să se ducă în Parlament să țipe ca isterica…Tot ea este importantă…
”Prin adoptarea actului normativ, Guvernul extinde cu doi ani durata fazei curente de explorare din Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun, fără modificarea duratei totale a concesiunii, care este de 45 de ani, respectiv până la data de 28 noiembrie 2045. De asemenea, prin actul adiţional se renunţă de către titularul OMV Petrom la acţiunea desfăşurată sub Regulile de arbitraj din 2021 ale Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris în dosarul arbitral ICC nr. 27655/HBH, precum şi la dosarele aflate pe rolul instanţelor nationale, respectiv al Judecătoriei Sector I sub nr. 10551/299/2023…
Trainerul de educație financiară Adrian Asoltanie oferă recomandări practice pentru a gestiona cheltuielile din perioada sărbătorilor de iarnă, evitând astfel dezechilibrele financiare cauzate de dorințele sezoniere.Regula nr. 1: Stabilește un buget rezonabil și realistPrima și cea mai importantă recomandare este stabilirea unui buget detaliat, care să facă legătura între posibilitățile financiare și dorințe. „În sezonul Sărbătorilor, tocmai bugetul este cel care ne ajută să rămânem niște cumpărători echilibrați. Să ne facem un buget pentru cadouri pornind de la o listă de persoane, cam ce am vrea să cumpărăm pentru fiecare și, evident, disponibilitățile financiare,” subliniază Asoltanie.Trainerul a observat că, în…
Nicușor Dan, despre anularea alegerilor12 APRILIE 2025 ( în campania electorală pentru prezidențiale) – „Preşedintele României trebuie să spună unde suntem cu cercetările”26 NOIEMBRIE ( la prezentarea Strategiei de Apărare Naționale)- ,,Cunoaștem modul de operare. Nu cunoaștem în momentul de față o parte dintre actorii care au fost implicați în zona cibernetică. Știm cum s-a întâmplat, avem inclusiv cantitativ niște indicații, dar nu reușim să identificăm cu precizie ce a fost în spate” 1 DECEMBRIE – „Acum un an România a anulat alegeri prezidențiale și asta a creat un dubiu cu privirea la democrația din România, și între cetățenii români,…
Cadrele didactice din facultățile de Medicină și Farmacie vor ocupa posturi în spitale și instituții publice de sănătate prin concurs sau examen, potrivit unui proiect de ordin care actualizează metodologia de ocupare a posturilor prin integrare clinică pentru personalul didactic medico-farmaceutic. Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății FOTO: Facebook Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că marți a fost pus în transparență pe site-ul Ministerului Sănătății proiectul de ordin care actualizează metodologia de ocupare a posturilor prin integrare clinică pentru personalul didactic medico-farmaceutic. Până acum, aceste posturi se ocupau fără examen sau concurs, scrie Mediafax. „Eu cred că este echitabil și corect…
Conflict degenerat în agresiunePotrivit Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, bărbatul a sunat la 112 pentru a cere intervenția autorităților, semnalând că situația conflictuală risca să escaladeze. Polițiștii s-au deplasat imediat la domiciliul cuplului. În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că femeia, în vârstă de 55 de ani, și-ar fi agresat fizic soțul în timpul unei discuții în contradictoriu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.Emiterea ordinului de protecție Echipa de intervenție a completat formularul de evaluare a riscului, concluzionând că viața și integritatea bărbatului erau puse în pericol. În consecință, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu valabil cinci zile,…
În noua Strategia de securitate a SUA, publicată recent, remarcăm tonul superior adoptat cu privire la europeni. Una dintre secțiuni e intitulată „Promoting European Greatness”, ca și cum europenii și-ar fi propus să fie măreți și nu reușesc singuri, au nevoie de ajutor și nici nu știu că au nevoie de ajutor. „Uniunea Europeană” apare o singură dată în document, în schimb, „Europa” apare de multe ori. Ca și cum nu ar exista o piață comună, o Uniune Europeană, instituții europene, politici europene comune. Strategia pare să încurajeze destrămarea UE și spargerea în statele membre. Și mai recent, ca urmare…
Tensiunile din Coaliția de guvernare, generate de cererea PSD de demitere a ministrului Mediului, Diana Buzoianu, au fost temperate de președintele Nicușor Dan.Aflat în Franța, unde a fost primit de președintele Emmanuel Macron, Șeful statului a transmis un mesaj de calm.Răspunzând unei întrebări, Nicușor Dan a spus că, deși există „declarații politice” și „discuții interne” privind demisii, în planul acțiunii politice concrete, el nu vede „vreun motiv pentru care coaliția să nu funcționeze sau pentru care vreun ministru să trebuiască să plece.”PSD cere plecarea lui Buzoianu de la Ministerul MediuluiAceastă declarație survine după ce social-democrații și-au manifestat public nemulțumirea față…
