- Peste un milion de români își serbează azi onomastica de Sfântul Alexandru, cel care a lăsat mut un filosof păgân
- nu orice tragedie e „malpraxis”
- De la limba lui Sadoveanu la limba TikTok: cum s-a transformat româna și ce urmează în era AI. Scriitori și lingviști explică fenomenul
- Iranul pregătește condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
- O capitală europeană, grav afectată de violențele legate de traficul de droguri. „Oricine poate fi împușcat”, avertizează justiția
- Gigantul NVIDIA sfidează presiunile SUA și pariază pe modelele AI din China
- „Până la urmă a fost un eșec”. „Agențiile de rating se vor uita la două lucruri”
- „Este datoria noastră a tuturor să nu facem parte din cartelul băgatului sub preș”
Author: admin
Manevrele sistemului corupt înainte de ședința CCRLa începutul lunii decembrie, fostul consilier prezidenţial atacă dur judecătorii CCR: ,,Faptul că şi-au amânat decizia pentru o perioadă în care românul nu mai este atent la viaţa publică, îmi indică o intenţie de a declara neconstituţională legea”, a spus fostul premier.
Salvamontiștii au fost alertați de urgență și au ajuns rapid la fața locului. Bărbatul intrase în stop cardio-respirator, iar echipele de intervenție au început imediat manevrele de resuscitare.A fost necesară intervenția elicopterului SMURD În sprijin a fost chemat și un elicopter SMURD, care a adus un medic de urgență în apropierea zonei. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a mai putut fi salvat. Trupul neînsuflețit a fost coborât de pe munte și predat autorităților pentru procedurile legale.Autoritățile reamintesc turiștilor importanța prudenței pe trasee și a evaluării stării de sănătate înainte de orice drumeție.
În prezent, peste opt companii lucrează la terapii orale pentru obezitate. Printre acestea se numără Novo Nordisk, Eli Lilly, Roche, AstraZeneca, Merck, Viking Therapeutics, Structure Therapeutics și Pfizer, care a achiziționat recent Metsera pentru a intra pe această piață, după ce renunțase anterior la unele teste din cauza îngrijorărilor legate de siguranța hepatică, notează El Espanol. Novo Nordisk, prima aprobare pentru o pastilă anti-obezitate Compania daneză Novo Nordisk pornește cu un avantaj clar, după ce Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite a aprobat recent pastila Wegovy, varianta orală a tratamentului injectabil cu același nume deja aflat pe piață.…
De asemenea, Călin Georgescu a declarat că, pentru a renaște în glorie, trebuie să ne amintim de timpurile noastre de glorie.„Pentru cei care vor veni după noi, să știe că patria noastră nu înseamnă doar o bucată de pământ care se poate vinde ori negocia, ci mai înseamnă raiul la care putem ajunge doar dacă ne jertfim pentru ea”.
Incendiu masivPotrivit oficialilor, la fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață totală de aproximativ 140 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost raportate victime. Oficialii au deschis o anchetă pentru a afla cum s-a produs incidentul.
Munții Parâng adăpostesc cea mai complexă amenajare hidroenergetică de pe râurile interioare din România, construită în anii ’60 și ’70 pe valea Lotrului și cunoscută în prezent mai ales datorită lacului Vidra, al cărui baraj uriaș din anrocamente a fost ridicat la aproape 1.300 de metri altitudine. Interiorul centralei Lotru. Foto: Hidroelectrica. Râul Lotru își are izvorul în căldarea lacului glaciar Gălcescu din Parâng, la aproape 2.000 de metri, și, după ce traversează unul dintre cele mai atractive ținuturi montane din România, strecurându-se pe la poalele Parângului, se revarsă în râul Olt, în zona localității Brezoi. Regiunea montană care completează…
O zi de sărbătoare s-a transformat într-o tragedie sâmbătă seară în județul Vaslui, unde doi copii și-au pierdut viața după ce s-au prăbușit în apele înghețate ale acumulării Tăcuta. Victimele, un băiat de 12 ani și o fată de 14 ani, cel mai probabil frați, făceau parte dintr-un grup de colindători care au încercat să scurteze drumul traversând lacul direct pe gheață.Din nefericire, stratul de gheață a cedat sub greutatea lor, iar copiii au dispărut în apă. Alarma a fost dată la numărul de urgență 112 în jurul orei 17:35, moment în care autoritățile au declanșat o amplă operațiune de…
Un seism major cu magnitudinea 7,0 a lovit coasta de est a Taiwanului sâmbătă seara, la ora locală 23:05, fiind localizat la o adâncime de aproximativ 73 de kilometri în apropierea comitatului Yilan. Mișcarea tectonică a fost resimțită puternic în tot nordul insulei, provocând balansarea clădirilor în capitala Taipei și fiind clasificată la nivelul 4 de intensitate, prag asociat în mod normal cu pagube minore. Deși undele seismice au fost resimțite până în Hong Kong, unde peste 100 de persoane au raportat evenimentul, autoritățile taiwaneze au precizat că nu s-au înregistrat distrugeri pe scară largă.Singurele incidente notabile au vizat infrastructura…
Ca să nu vă stricați vacanța așteptând multe ore într-o Unitate de Primiri Urgențe cu un copil răcit, medicul pediatru Mihai Craiu recomandă să apelați la această măsură numai dacă sunt întrunite mai multe condiții. Părinții se sperie de multe ori de o simplă răceală și duc copiii la Urgențe. FOTO: Shutterstock „Ca să nu vă stricați vacanța așteptând multe ore într-o Unitate de Primiri Urgențe cu un copil răcit (altfel fiind un copil sănătos – această postare NU este despre copiii care au probleme importante de sănătate în afara episoadelor de răceli obișnuite) vreau să vă rog să priviți…
Cum au fost împărțiți baniiPotrivit hotărârilor adoptate de Executiv, suplimentările sunt următoarele:Ministerul Energiei – peste 473,2 milioane lei Ministerul Mediului – peste 203 milioane lei Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – 200 milioane lei ANSVSA – 101,7 milioane leiSocietatea Română de Radiodifuziune – 6 milioane leiÎn total, suma depășește 980 de milioane de lei, toți provenind din fondul de rezervă al Guvernului, potrivit Realitatea Plus.Austeritatea lui Ilie Bolojan se simte și pe Valea Prahovei. Zeci de hoteluri și pensiuni au camerele libere de CrăciunDecizia vine în plină dezbatere privind construcția bugetului pentru anul viitor, în care mai multe ministere…
