Author: admin

Germania și-a început oficial noua misiune de poliție aeriană întărită pe flancul sud-estic al NATO, prin dislocarea unui detașament format din cinci avioane de luptă Eurofighter și aproximativ 170 de soldați la baza aeriană Mihail Kogălniceanu.Misiunea va dura opt luni și vizează securizarea spațiului aerian aliat în regiunea Mării Negre.Momentul a fost marcat printr-o ceremonie de certificare desfășurată la baza militară de lângă Constanța, în prezența oficialilor români, a reprezentanților NATO AIRCOM și ai Ambasadei Germaniei la București. Este pentru a patra oară când Germania sprijină România în această misiune, în contextul eforturilor NATO de consolidare a apărării colective.„Salut cu…

Read More

Kim a fost încarcerată oficial în Centrul de detenție Nambu din Seul, situat la marginea vestică a capitalei, o instituție penitenciară relativ nouă, inaugurată în 2011, și una dintre puținele conduse de o femeie.Ea va fi tratată la fel ca celelalte deținute, dar va beneficia de mici ajustări în rutina zilnică, având în vedere statutul său de persoană publică, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu acest caz.Kim a fost întemnițată după ce un tribunal a aprobat marți seara un mandat de arestare pe motiv că ar putea distruge probe în cadrul unei anchete în curs privind acuzații de…

Read More

Conform MacRumors.com, acest laptop ar putea fi disponibil încă din acest an. Planurile Apple pentru un MacBook ieftin au fost dezvăluite pentru prima dată la sfârșitul lunii iunie de către analistul Ming-Chi Kuo. Acesta a menționat că compania dezvoltă un laptop de 13 inci „mai accesibil” care să concureze cu Chromebook-urile. Noul MacBook va utiliza cipul A18 Pro Kuo a mai spus că noul MacBook va folosi un cip A18 Pro, lansat anul trecut pe iPhone 16 Pro. Acesta ar fi primul Mac alimentat de un cip de iPhone. Până acum, toate Mac-urile cu Apple Silicon au folosit cipuri din…

Read More

Slujba de Acatist prilejuită de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, Arhiepiscopia Tomisului. Înaltpreasfințitul Teodosie este pe finalul cuvântului de înțelepciune pe care fiecare păstor îl ține pentru turma pe care-o păstorește. Momentul este solemn, mai ales că Sfânta Teodora este mult-iubită de românii ortodocși, iar Înaltpreasfințitul îi mai poartă și numele. Cuvintele de înțelepciune rămân agățate în solemnitatea catedralei, în momentul în care un clovn iese din mulțime și se duce și îngenunchează în fața Înaltpreasfințitului. Deși pare o scenă ruptă dintr-un film de Tarkovski, este cât se poate…

Read More

Formatul The Ticket – ce aduce noul show de la Antena 1 Antena 1 lansează în această toamnă un nou show de televiziune care promite să redefinească standardele entertainmentului TV. Produs de Mona Segall și echipa ei, The Ticket vine cu o miză reală pentru concurenți, care nu se rezumă doar la talent, ci la transformarea fiecărui moment într-un spectacol complet, cu emoție, energie și impact scenic. Un show atipic pentru peisajul televiziunii românești, The Ticket nu caută doar talent brut, ci spectacolul total: acel moment scenic care stârnește emoție, energie și aplauze sincere. Aici, nu doar ce știi să…

Read More

Ministrul Finanţelor a prezentat miercuri o serie de măsuri pe care Guvernul vrea să le adopte în cadul componentei fiscale a pachetului 2. „Principala chestiune pe care vreau să o sublinez aici este că vom schimba paradigma în privinţa modului în care tratăm companiile multinaţionale”, a spus Nazare, care a precizat că nu a găsit foarte multe urme de acţiune în ANAF în privinţa supravegherii transferurilor de profituri artificiale ale multinaţionalelor. „Vrem să schimbăm atitudinea de la o taxă pe cifra de afaceri a unei multinaţionale care, în fapt, îi opreşte, îi previne creşterea economică, previne investiţiile acelei companii, la…

Read More

Potrivit RE/MAX România, românii aleg tot mai des apartamentele vechi, iar migrarea cererii către apartamentele vechi reprezintă principala tendinţă observată pe piaţa imobiliară în primul semestru al acestui an. Această schimbare în comportamentul de achiziţie este cauzată de scăderea generală a numărului de tranzacţii, pe fondul condiţiilor de instabilitate politică şi economică. Potrivit analziei citate, cumpărătorii români sunt tot mai informaţi şi mai atenţi la deciziile lor. Pe fondul incertitudinii economice, aceştia acordă o atenţie sporită procesului de achiziţie a unei locuinţe, analizând în detaliu aspecte precum zona, accesibilitatea şi costurile de întreţinere. Aceste criterii au determinat o orientare tot…

Read More

„Ministerul Energiei a luat act, cu deplină responsabilitate, de acţiunile recente desfăşurate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi face următoarele precizări: Cercetările vizează activităţi desfăşurate în perioada 2021-2022 Instituţia cooperează deplin cu autorităţile judiciare în exercitarea atribuţiilor lor legale, în mod transparent, eficient şi prompt Ministerul Energiei a permis accesul la toate informaţiile necesare, conform legilor şi procedurilor în vigoare. Ministerul Energiei reafirmă angajamentul ferm faţă de respectarea legii, a principiilor transparenţei şi integrităţii în exercitarea atribuţiilor sale”, potrivit unui comunicat de presă. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins marţi dimineaţă, potrivit gandul.ro, la Ministerul Energiei şi în apartamentul lui Ionel…

Read More

Israelul a confirmat miercuri aprobarea „conceptului central” pentru un nou plan de atac în Fâșia Gaza, „în conformitate cu directivele nivelului politic”. Potrivit comunicatului emis de Forțele de Apărare ale Israelului, șeful Statului Major, general-locotenentul Eyal Zamir, a condus o ședință în care a validat cadrul principal al operațiunii militare ce urmează să fie desfășurată în enclavă. „În timpul ședinței, au fost trecute în revistă activitățile forțelor de apărare desfășurate până acum, inclusiv atacul început marți în zona Zaytoun”, au precizat oficialii israelieni, citatți de Sky News. Zayton, cartier din sud-estul orașului Gaza, este cunoscut pentru densitatea populației palestiniene. Zona…

Read More

Retrasă din activitate la începutul lui 2025, Simona Halep (33 de ani) a numit jucătoarea din circuitul WTA pe care o urmărește cu atenție.Halep a numit-o pe Iga Swiatek (23 de ani), poloneza pe care a văzut-o din tribună la finala Wimbledon 2025, contra Amandei Anisimova.Sportiva noastră a evidențiat calitățile Igăi și a spus că, în prezent, analizează ce nu analiza în trecut la jucătoare.„Nu urmăresc foarte mult, dar din când în când mă mai uit la meciuri. Îmi place Swiatek pentru că e completă. Am văzut şi finala de la Wimbledon. Are o aşezare foarte bună, se lasă pe…

Read More