Anul
1956 a devenit un punct de cotitură nu doar pentru România, ci
pentru întregul bloc comunist. Într-un interviu pentru „Weekend
Adevărul“,
istoricul Virgiliu Țârău explică modul în care ecourile
Revoluției din Ungaria și ale Raportului Hrușciov au generat un
lanț de evenimente în marile centre universitare ale României. Cu
acest prilej s-au remarcat viitorul dictator Nicolae Ceaușescu, care
a zdrobit protestele studenților, dar și Ion Iliescu, care și-a
făcut la rândul său ucenicia politică gestionând crizele de
partid.
O oră de materialism dialectic sub privirea lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, la Universitatea Cluj Foto: Wikipedia
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
„Weekend
Adevărul“:
La un deceniu de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial,
anul 1956 a adus în estul Europei primele revolte la adresa
regimurilor comuniste și a ocupației ruse. Care era contextul
internațional și care era situația regimului politic și a
României chiar în perioada de dinainte de a începe mișcările
studențești din 1956?
Virgiliu
Țârău: În
primul rând avem mișcarea comuniste internaționale, care trece
printr-un șoc în februarie 1956, atunci când Nikita Sergheevici
Hrușciov prezintă Raportul Secret în cadrul Congresului al XX-lea
al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în fața tuturor
liderilor comuniști din Europa și din lume, condamnându-l pe
Stalin și crimele acestuia. Impactul a fost atât de mare încât
unul dintre liderii comuniști est-europeni – coincidență sau nu,
chiar într-un loc în care se va declanșa o primă ridicare a
oamenilor împotriva sistemului comunist, în Polonia – Boleslaw
Bierut, face un atac vascular cerebral care îl va incapacita și, în
cele din urmă, îi va provoca decesul.
A fost un moment ce a
reprezentat un cutremur cu unde de șoc variabile, greu metabolizat
în spațiul est-european în principal, dar mai apoi și în spațiul
medio-asiatic, pentru că aici se află originea rupturii de mai
târziu dintre China și lumea sovietică în raport cu modelul pe
care îl are sistemul. Aș spune că trebuie să ținem seama, atunci
când încercăm să înțelegem anul 1956, tocmai de această
transformare a mișcării comuniste dintr-una omogenă, aflată sub
controlul Moscovei și condusă cu o mână de fier, într-o altă
lume, în care Uniunea Sovietică decide ca modelul de până atunci
să fie abandonat fără să pună ceva coerent în loc.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Acest prim
plan a generat mutații teribile în statele est-europene, vizibile
mai apoi în felul în care au fost prelucrate datele prezentate de
Hrușciov – adică cultul personalității, crimele, lipsa
democrației interne sau centralismul democratic excesiv specific
sistemului totalitar.
Ce
reacții au trezit aceste declarații neașteptate din partea
regimurilor comuniste aflate la est de Cortina de Fier?
În
primăvara târzie a anului 1956, în toate statele din regiunea
est-europeană au avut loc ședințe de prelucrare a acestor date și
informații. În același timp, s-a produs și o revoltă în
interiorul acestor partide comuniste, pentru că atacarea cultului
personalității lui Stalin îi punea sub semnul întrebării pe
„micii Stalini“
din estul
Europei – cei care fuseseră numiți de către liderul sovietic și
își conservaseră puterea după 1953. Este vorba nu atât de o
revoltă publică, cât de un conflict tot mai vocal în interiorul
partidelor comuniste, care duce treptat la contestarea legitimității
celor aflați la conducere. Acest lucru se petrece în Germania de
Est, Cehoslovacia, Polonia și Ungaria, mai puțin în Bulgaria și
într-o oarecare măsură în România.
Nu
vom înțelege ce s-a întâmplat în toamna anului 1956 dacă nu
înțelegem cum conflictele din interiorul partidelor comuniste au
fost diseminate sau răsfrânte în societate. Cea
mai vizibilă
criză de autoritate a fost în Polonia, unde Edward Ochab, cel care
i-a luat locul lui Bierut, a fost lipsit de putere, la Poznań și
apoi în alte centre industriale au izbucnit revolte ale muncitorilor
și ale oamenilor simpli. În urma intervenției armate, sute de
persoane și-au pierdut viața și mulți oameni au fost arestați la
sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie 1956.
Sovieticii vechi și noi
Care
a fost soluția găsită de liderii și de partidele comuniste pentru
a se adapta noii situații?
Pe
acest fond de tensionare a relațiilor din partid și din societate,
se produce un alt fenomen interesant: încercarea partidelor
comuniste de a găsi un mecanism de control instituțional pentru
structurile din societate. Ca urmare, în tot estul Europei, probabil
și la sugestia Ekaterinei Furtseva, au loc întruniri în cadrul
cărora să se reînceapă construcția de jos în sus a
legitimității comunismului – o construcție lipsită de un
control sovietic direct și care să reverbereze pe baze naționale.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Un alt element comun al anului 1956 este revenirea naționalismului
și manifestarea unor forme de antisovietism. În majoritatea
revendicărilor din toamna anului 1956, retragerea armatelor
sovietice din estul Europei devine un laitmotiv. Această
reconstrucție de jos a presupus o dezbatere la nivelul tuturor
entităților din unitățile socialiste, economice, educaționale și
administrative, nu doar în interiorul partidului. Partidul a
încercat să stimuleze și să controleze dezbaterea, însă aceasta
a escaladat – atât în cazul Poloniei (iunie și octombrie 1956),
cât și în cazul Ungariei. Nu a fost vorba doar de încercări
revoluționare, ci de o restructurare instituțională în interiorul
Blocului Estic.
Profesorul Virgiliu Țârău (UBB Cluj) a fost viceporeședinte al CNSAS Foto: Transilvania Reporter
Dacă
ar fi să comparăm cazul Bucureștiului cu cele ale Budapestei,
Varșoviei ori Pragăi, care au fost reacțiile Moscovei și, de la
caz la caz, ale propriilor aparate represive?
Dacă
în Polonia criza politică și de legitimitate a fost rezolvată de
sovietici prin numirea lui Władysław Gomułka (un comunist
naționalist recuperat) ca secretar general al Partidului Muncitoresc
Unit Polonez, acesta decretând pe 24 octombrie 1956 reîntoarcerea
la muncă și încetarea demonstrațiilor, în cazul Ungariei
lucrurile au escaladat. Acolo – și vom vedea că și în România
– a existat o mai intensă socializare a dezbaterii politice în
mediile intelectuale și studențești.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Serviciile de informații și
organizațiile de partid au remarcat că discuțiile din partid
reverberau puternic în aceste medii. În Ungaria, lucrurile au
căpătat o turnură pe care regimul a numit-o contrarevoluționară,
ducând de la contestarea publică din a doua jumătate a lunii
octombrie la un proces revoluționar care a eliminat vechii
moscoviți.
Budapesta a trecut printr-o revoluție în 1956 Foto: Profimedia
Ce
s-a întâmplat în toamna anului 1956 în România și cum au
digerat comuniștii români declarațiile cu totul neașteptate ale
lui Hrușciov și tot ceea ce a urmat în țară și în întreaga
regiune?
Dacă
ne referim la situația regimului politic din România în cursul
anului 1956, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost un exponent al
bizantinismului politic, ca să-l citez aici pe profesorul Vladimir
Tismăneanu. El a resorbit cu greu efectele discursului lui Hrușciov,
amânând până la începutul lunii aprilie dezbaterea acestuia în
conclavurile de partid. A metabolizat cu greu concluziile noii
conduceri sovietice și s-a confruntat, cu prilejul Plenarei din
aprilie, cu critici severe aduse de vechii săi colaboratori care
controlau aparatul organizatoric și de propagandă al partidului:
Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi. Totuși, Gheorghe
Gheorghiu-Dej a reușit să rămână la putere.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Mai mult decât
atât, el a declanșat un proces de convingere a organizațiilor din
teritoriu, care controlau toate celelalte instituții, asupra
necesității de restructurare a relației dintre partid și
societate. Și pe acest fond, teme precum retragerea trupelor
sovietice au fost difuzate în dezbaterile publice, nu doar în
discuțiile la nivel înalt dintre Bodnăraș, Dej și Hrușciov,
discuții care au dus în cele din urmă, în 1958, la retragerea
trupelor sovietice din România. Dar până când să ajungem acolo,
Dej a identificat, la începutul lui iunie, nevoia unor noi cadre
organizaționale în temeiul cărora să se deruleze această
dezbatere dintre partid și societate. A convocat noi adunări ale
membrilor UTM-ului sau PMR-ului, pentru ca aceștia să dezbată
problemele cu adevărat și să pună bazele unei noi înțelegeri
între partid și societate.
În acest context a început o muncă
intensă la nivelul preparativelor în legătură cu studenții –
în proporție de 70-80% din studenți erau obligați să fie membri
ai UTM, altfel nu puteau să-și facă studiile. Erau foarte puțini
cei care veneau pe o altă filieră în mediul universitar, or, pe
această bază s-au urmărit, de fapt, extinderea legitimității și
prin dezbaterea cu cei care nu erau membri UTM. Aceste lucruri au
început în septembrie și s-au derulat în octombrie, odată cu
debutul anului universitar, și s-au suprapus pe ceea ce s-a
întâmplat în Polonia și pe ceea ce s-a întâmplat în Ungaria.
Ecouri de dincolo de Cortina de Fier
A
existat și o implicare a Occidentului care să contribuie la
scânteia care a aprins mișcările studenților din marile centrele
univeristare?
Reverberațiile
din România vin relativ repede. Principalele centre universitare, și
mă refer aici la Cluj, Timișoara, București și Iași, au fost
cuprinse de veștile venite pe canale legale sau mai puțin legale:
pe de o parte, posturile finanțate de către guvernul american,
Vocea Americii, Radio Europa Liberă, BBC sau de posturile de radio
franceze, pe de cealaltă parte, posturile care au apărut în
Ungaria, Radio Petőfi, prin principalul difuzor al mesajelor
contestatare în cursul lunii octombrie.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Aceste lucruri s-au difuzat
și au pătruns, firește, mai întâi în mediile maghiare, fără
niciun fel de îndoială, și vom vedea că asta a avut un efect mai
apoi în represiune, dar au avut un efect extrem de important în
mediile studențești, cu prilejul acestor dezbateri. Iar dezbaterile
s-au derulat în mod planificat, la nivelul anilor de studiu, chiar
în grupe, acolo unde aveau unități, unde existau cohorte mai mari
de studenți, și, pe baza acestora, încet, încet s-a cristalizat,
de fapt, o atitudine de reformă solicitată de studenți legată de
lucruri care țin de starea lor materială, de cazare, de
alimentație, de orarul cursurilor, de ideologizarea mult prea
accentuată a acestora și de prea puținele cursuri de specialitate
din acest domeniu. Pe acest fond, treptat, s-a ajuns și la chestiuni
mai politice, care, odată ce s-au cuplat cu agenda internațională,
firește că au devenit extrem de concludente.
Acum, pentru a fi
foarte specific, trebuie să spunem că în mediile studențești,
firește, au existat reverberații în România începând cu 23-24
octombrie, de îndată ce la Budapesta a izbucnit revolta
studenților, adică a avut loc marea demonstrație cu peste 5.000 de
studenți, care, înspre seară, a escaladat și a devenit o
contestare amplă a politicii comuniste.
Cum
au debutat în România aceste proteste și care a fost reacția
Securității?
În
cazul României, sau în cazul a ceea ce noi numim protestul
studențesc din România, în 24 octombrie deja avem o primă formă
de manifestare, care are legătură, în principal, cu mediile
studențești, care au fost cele mai noi culturalizate din punctul
acesta de vedere. Este vorba de o reuniune care a avut loc în
Cluj-Napoca chiar la Institutul de Arte Plastice, acolo unde doi
studenți au făcut o manifestație care a adunat în jur de 200 de
persoane în vechea casă renascentistă în care se pare că s-a
născut Matei Corvin. Ceea ce s-a întâmplat la Cluj s-a întâmplat
și la Timișoara, la Iași și la București. Difuzarea n-a fost
omogenă, n-a fost egală. De aici și o interpretare a
istoriografiei care spune că în cele șapte zile dintre 23 și până
în 30 au existat ridicări, dar controlul politic și polițienesc a
fost relativ consistent.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Cât a contat minoritatea maghiară
A
contat faptul că în rândul studenților din Timișoara și Cluj
exista și o minoritate maghiară, receptivă la tot ceea ce se
întâmpla la vecinii noștri din Vest?
Da,
nu doar o minoritate maghiară, a existat o reverberație chiar și
confesională a acestui eveniment. De fapt, aici cred că trebuie să
ținem cont de felul în care la nivelul estului Europei și mai apoi
al României s-au simțit dezghețul și felul în care societatea a
interpretat solicitările de dezbatere făcute dinspre putere, care
au dus la crearea unui orizont de așteptare al unui dialog între
putere și societate – spre exemplu, în cazul greco-catolicilor în
Transilvania s-a concretizat chiar într-o adunare publică care să
ducă la recunoașterea din nou a cultului și la revenirea de la
unificarea din 1948.
Deci și în mediile catolice, și în mediile
protestante lucrurile acestea au avut reverberații, nu doar în
mediile etnice. Evident, a existat în Transilvania o reverberație
etnică venită pe canalul firesc pe care eu l-am pomenit anterior al
legăturilor dintre etnicii maghiari din România și ceea ce se
întâmpla în Ungaria. Foarte mulți dintre cei care au fost prinși
și arestați provin din medii maghiare, iar discursul autorităților
a vizat în foarte multe cazuri această componentă etnică a
protestului, cel puțin în cazul Clujului și în cazul Timișoarei.
Deși, dacă ne vom uita și ne uităm acum la date, avem o mult mai
nuanțată perspectivă, pentru că cei care au protestat nu au fost
doar maghiari, au fost în majoritate români și studenți români
și din punctul acesta de vedere ei au căzut victime ale acestui
proces, precum colegii lor maghiari.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Dacă
la Cluj și Timișoara tinerii studenți maghiari au avut rolul lor,
cum s-au derulat evenimentele la București și Iași?
Între
23 și 30, de la momentul primelor manifestări, este și cea de la
București, de la Facultatea de Filologie, acolo unde Ștefan Negrea
și Teodor Lupașcu au solicitat o ridicare a studențimii pentru a
obține drepturile de care aveau nevoie și au solicitat publicarea
revendicărilor lor în „Scânteia Tineretului“
ca să se dea dovadă de felul în care acest lucru a evoluat.
Mai
apoi, firește, de la Facultatea de Filologie s-a difuzat înspre
alte spații ale universităților din București: Universitatea
București, cea de Medicină sau Institutul Medico-Farmaceutic,
Politehnică, chiar Agronomie sau de Medicină Veterinară. Așadar,
discutăm de o extindere a dezbaterii în mediile studențești care
este oarecum specifică contaminării în cursul unui proces
revoluționar.
Zodia Triumviratului: „Decât să scape un bandit, mai bine să aresteze o mie de nevinovați“
Care
au fost efectele dezbaterii studenților bucureșteni asupra altor
categorii din Capitală și din celelalte mari centre universitare?
Ea
nu a avut un efect major pentru că n-a ieșit din cadrele
universitare, deoarece intervenția autorităților a fost destul de
eficientă: de îndată ce au identificat locul în care se
protestează, i-au ridicat pe organizatori. Au urmat anchete penale
în cursul cărora au demonstrat
caracterul
instigator public al activităților lor și au continuat cu
condamnări pe linie la tribunalelor militare. Aceste condamnări au
mers de la șase luni până la câțiva ani de închisoare.
Tânărul (pe atunci) Nicolae Ceaușescu a luat parte la reprimarea revoltei studenților Foto: Wikipedia
Ce
a urmat în țară, după evenimentele de la Cluj și București?
În
data de 30 octombrie, lucrurile au escaladat. La Facultatea de
Mecanică din Timișoara, un grup de studenți extrem de deciși și
de bine organizați au solicitat nu doar prezența liderilor politici
comuniști pentru a dezbate împreună cu ei subiectele ordinii de
zi, ci au cerut ca acest lucru să se facă cu toți studenții care
doresc să participe. Astfel că, peste o mie de persoane s-au strâns
la sediul Facultății de Mecanică și au prezentat un memoriu
colectiv, în 30 octombrie 1956. În acest memoriu au structurat, la
rândul lor, pe o linie comună a revendicărilor libertății din
Europa exprimată de studenți, lichidarea cultului personalității,
mai multe garanții pentru drepturile și libertățile consacrate
constituțional, dar nerespectate de autorități, reducerea
presiunii asupra țărănimii, o mai echitabilă acomodare a
prețurilor cu salariile sau cu veniturile bugetare, îmbunătățirea
sistemului de burse, dar și retragerea trupelor sovietice staționate
pe teritoriul țării și deschiderea României spre o politică
națională mai degrabă decât una subordonată.
Anvergura
protestului studențesc cu peste o mie de oameni a dus la o reacție
absolut teribilă din partea autorităților, care, prin colaborarea
dintre politic, armată și securitate, a dus la arestarea a peste o
mie de persoane în următoarele zile la Timișoara.
Studenții au
fost reținuți, anchetați și apoi, în loturi, prezentați
instanțelor militare pentru a fi condamnați. Unii dintre ei au
făcut câte 5 – 7 ani de închisoare pentru agitație publică sau
agitație contra ordinii publice, cum a devenit mai apoi lucrul
acesta. Cred că este important să înțelegem că autoritățile au
reacționat instantaneu, tocmai din temerea ca nu cumva contaminarea
cu spiritul revoltei de la Budapesta să ducă la o escaladare a
evenimentelor și în cazul României.
Unde pot duce atacurile cu drone din Marea Neagră. Un general român de Intelligence analizează riscurile
Diferența față de Ungaria
Totuși,
de ce nu a escaladat situația și în România, așa cum s-a
întâmplat în Ungaria vecină, unde revoluția a cuprins toate
categoriile sociale și nu doar studențimea?
Aici
e un amănunt poate de culoare. Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul de
atunci al Partidului Muncitoresc Român, se afla într-o vizită de
prietenie, de conlucrare tovărășească la Brioni, la Josip Broz
Tito, la reședința de vară a acestuia, unde, după treburile
oficiale, au asistat siderați la ceea ce s-a întâmplat la
Budapesta. Cum el era plecat din România – a fost plecat între 20
și 30 octombrie – , i-a numit în posturile de comandă pe trei
dintre oamenii lui de încredere: pe Nicolae Ceaușescu pe linie de
partid, pe Alexandru Drăghici pe linia Securității și pe Emil
Bodnăraș pe linia Armată.
A existat o conlucrare perfectă între
aceste trei brațe funcționale ale puterii totalitare din România,
care au încercat să sugrume din fașă aceste ridicări
studențești. Iar felul în care a funcționat la Timișoara
cooperarea dintre unitățile Armatei conduse pe atunci de generalul
Marin Dragnea – care a devenit după
’90
președintele Asociației Veteranilor de Război – și Securitatea,
respectiv partidul, este pilduitoare pentru temerea care a existat,
ca nu cumva lucrurile să escaladeze din punctul acela.
După 30
octombrie, adică după momentul Timișoara, care a reverberat foarte
puternic în toate celelalte spații universitare, a urmat o ridicare
a tuturor celor care fuseseră identificați în cursul
manifestărilor, ceea ce a dus la câteva mii de persoane reținute
instantaneu de către autoritățile statului. În perioada aceasta,
manifestările studențești au intrat într-o fază de latență,
pentru că autoritățile au închis căminele, au acționat tipic
unei stări de asediu și, extrem de brutal, au încercat să
controleze tot ceea ce se întâmpla în spațiile centrelor
universitare.
Unde
am avut cea mai dură represiune, dacă ne raportăm la cele patru
centre universitare amintite?
Timișoara
este centrul în care, cantitativ, au fost cei mai mulți arestați.
Până la urmă, la Timișoara discutăm de peste 1.500 de oameni.
Avem cercetări care calibrează cifrele represaliaților la acest
număr. Dar pe lângă Timișoara, aș spune că în al doilea rând
a fost Clujul, pe urmă Bucureștiul și mai la sfârșit Iașiul.
Se
poate spune că aparatul represiv din România era mai bine organizat
și mai puternic decât cel din Ungaria și în celelalte țări
comuniste?
Aici
este lucru important de spus. Urmărind imediat ce se întâmpla în
Ungaria, au observat că, spre deosebire de Polonia, unde centrul
revoltei a fost zona muncitoare, în Ungaria cercurile intelectuale
și studenții au dus, de fapt, la această escaladare. De ce? Pentru
că nu doar au pus în discuție faptele materiale și neajunsurile
pe care comunismul le avea din punctul de vedere al construcției
sale la nivel economic, administrativ, politic și așa mai departe,
ci au pus în discuție elemente de natură simbolică, culturală,
identitară, națională. În momentul în care s-a observat ce se
întâmplă la Budapesta și s-au observat reverberațiile din
spațiul românesc, acest triumvirat care a gestionat problema a
acționat cu extrem de multă rapiditate și chiar cu brutalitate.
În
foarte multe cazuri, unitățile armate au fost folosite pentru a
izola mediile din care s-ar fi putut difuza acest lucru. Acum, n-aș
face neapărat o calificare că erau mai bine organizați sau că
erau mai mulți. Aș spune că la noi s-au luat măsuri preventive
extrem de drastice încă de la început, tocmai de teama de a nu se
întinde;
adică au acționat preventiv plecând de la ideea că „decât să
scape un bandit, mai bine să aresteze o mie de nevinovați“
– acesta a fost un principiu pe care l-au respectat cu sfințenie
în această etapă de construcție a relației lor cu societatea.
„Mediul universitar a devenit un spațiu al represiunii“
Ce
au însemnat dezbaterile în cadrul universităților?
În
cazul românesc venea un moment când partidul din nou stimulează
dezbaterea pentru mediul universitar în nou-născutele asociații
studențești din România al căror prim lider sau președinte sau
secretar general a fost Ion Iliescu. În toamna târzie a anului
1957, partidul și securitatea au stimulat dezbaterile din interiorul
facultăților, unităților de învățământ, tocmai pentru a
dobândi controlul asupra acestora și pentru a-i elimina pe toți
cei care se manifestau refractar.
A urmat o perioadă de trei-patru
ani, în care mediul universitar a devenit un spațiu fundamental al
represiunii, în care delictele de opinie, conspirațiile împotriva
orânduirii sociale, uneltirile împotriva orânduirii sociale sau
agitațiile publice au fost temeiul pentru sute, dacă nu chiar mii
de procese care vin din mediul universitar. Adică a existat o
latență a represiunii care a însemnat nu diminuarea violenței, ci
o acțiune a violenței îndreptată înspre categoria care era
considerată cea mai periculoasă din punctul de vedere al
contestării legitimității regimului – și aici erau studenții.
Apoi, s-au dus înspre mediile intelectuale și au prins și asta. Eu
îmi amintesc, spre exemplu, de un fost profesor al meu de istoria
artei, profesorul Arion, care mi-a povestit că în 1957 a fost
chemat acasă și i s-a spus că dacă nu-și convinge părinții să
intre în colectiv, el își va pierde locul în facultate. Și
spunea: „Văzusem în toamna anului precedent câțiva colegi care
n-au mai apărut la școală și mi-am imaginat cât de ușor se
poate termina și cariera mea de student“.
În
România, Educația au fost, cel puțin în anii de după Revoluție,
permanent neglijată, fiindu-i mereu acordat un procent mic din PIB.
Care era situația în anii de după război?
Încă
înainte de plecarea lui Dej, Biroul Politic a discutat despre un nou
sistem de finanțare care să ducă la creșterea burselor, la
creșterea beneficiilor pe care studenții le aveau în cămine și
cantine, inclusiv a creșterii numărului de locuri. Unul dintre
argumentele ministrului Coriolan Drăgulescu – care împreună cu
Ilie Murgulescu asigurau conducerea Ministerului Educației – în
dezbaterea de la Timișoara a fost tocmai că partidul va avea grijă
ca să se întâmple lucrul ce au promis, anunțând că soluția
este aceea de suplimentare a bugetului – cred că ei au vorbit
atunci de 750.000 de lei pentru reparații necesare în căminele
studențești.
Adică cheltuieli materiale care să ducă într-un
fel la îmbunătățirea condițiilor. Și este o realitate aceea că
în următorii ani în România au început să se construiască
campusurile studențești tocmai ca efect al acestor evenimente și o
îmbunătățire a condițiilor pe care studenții le-au avut în
viitor. În schimb, și pe atunci veniturile atât ale profesorilor,
cât și ale studenților erau mai mult decât insuficiente, adică
subfinanțarea Educației a fost întotdeauna o constantă de-a
lungul perioadei comuniste.
Și aș mai zice un lucru: acesta e
momentul în care meseriile legate de profesorat devin baza de la
care pleacă grila de salarizare calificată. Or, din punctul acesta
de vedere, firește că în anul 1957 partidul și-a dat seama că e
o mare problemă și atunci au încercat să simuleze oarecum
dezbaterea, spunând că ei vor îmbunătăți acest lucru, dar, pe
de altă parte, au solicitat cooperarea masei studențești pentru
această chestiune, inclusiv prin eliminarea elementelor
„dușmanoase“,
adică a dorit o reintroducere a luptei de clasă în mediul
educațional.
Tinerii Nicu și Nelu
Chiar
și așa, exista un interes din partea autorităților comuniste
pentru a pune capăt subfinanțării cronice a Educație?
După
1957 au avut un program politic amplu, combinat, complex, pe care l-a
administrat chiar Nicolae Ceaușescu din partea partidului, tocmai
pentru controlul grupurilor răzvrătite din interiorul
universităților.
Lucrurile au intrat într-un apogeu la sfârșitul
anilor
’50,
atunci când, atât pe linie de UTM, condus acum de Virgil Trofin,
protejatul lui Ceaușescu, de Ion Iliescu, care conducea Asociația
Studenților din România, și de structurile UTM din facultăți,
s-a ajuns la o aparentă împăcare a partidului cu mediul
educațional prin mărirea cifrei de școlarizare, prin sporirea
bugetării etc.
Ion Iliescu la începuturile carierei sale de membru de partid Foto: Wikipedia
Remarcabil
este faptul că în acei ani au apărut sub reflectoare doi lideri
comuniști care au marcat ulterior istoria României: Nicolae
Ceaușescu și Ion Iliescu. Care era mai bine plasat și în ce
măsură evenimentele din 1956 i-au ajutat să capete o și mai
importantă anvergură politică?
Nicolae
Ceaușescu este personajul primordial pe linia partidului începând
cu 1955. El este cel care ocupă în mod constant poziții în
Secretariatul Biroului Politic, respectiv în Biroul Politic. El
controlează sectorul organizațional și cel de cadre al partidului.
El este agitatorul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mai ales după ce
acesta reușește, cu ajutorul lui Ceaușescu, să elimine din partid
grupul fostului ceferist, până la Chișinevschi și Miron
Constantinescu, continuând cu gruparea în 1958 a foștilor
ilegaliști, a celor veniți din Spania etc.
Nicolae Ceaușescu, de
fapt, își face ucenicia ca lider al partidului exact în acest an
foarte contorsionat care e în 1956 și va aplica cu multă stăruință
ceea ce a învățat în această etapă în care Dej l-a lăsat
oarecum să se ocupe de lucruri, mai apoi în exercițiul lung al
puterii. În cazul lui Ion Iliescu este iarăși foarte interesant.
El vine de la Moscova, devine un lider al mișcării comuniste
internaționale în 1955. Este ales într-o structură reprezentativă
a studenților comuniști din restul Europei. Iar din 1957 este
împământenit și i se încredințează această foarte
responsabilă funcție de lider al mișcării studențești la
nivelul reorganizării în toamna anului 1956 a studenților. De
reținut că el a fost până la sfârșitul anului 1960 principalul
actor în munca de partid în raport cu problemele tineretului.
Ce
a urmat după ce Securitatea și întreg aparatul represiv pus în
mișcare la cererea partidului au zdrobit mișcările studențești?
Evident,
au urmat alte represalii, iar studenții au ajuns în fața
tribunalelor militare. Aceste tribunale militare au dat în medie
decizii, după 1957, cu 20% până către 40% mai numeroase pentru
fapte legate de siguranța statului decât înainte. Acolo unde
intrau și faptele din Codul Penal: agitația publică sau uneltirea
împotriva ordinii sociale. Dar importantă nu este doar cantitatea.
De la 400 de condamnări în 1956-1957 ajungem la vârful lor în
1959-1960 de 600 pe un tribunal militar și avem patru regiuni
relevante pentru cele patru centre universitare. Din toate acestea
trebuie să vă spun că, în raport de calitate, 80% din acestea
sunt îndreptate împotriva unor studenți sau unor oameni care aveau
profesii intelectuale.
Bulgaria, prinsă între Rusia și Occident. Miza alegerilor prezidențiale de astăzi, explicată de un jurnalist de la Sofia
Contrarevoluția se face în minimum trei
A
fost și momentul în care, dincolo de împăcarea cu studenții și
de faptul că partidul a acceptat să îmbunătățească întrucâtva
condițiile studenților, regimul a declarat cumva război
intelectualității?
Da,
acest lucru ne poate duce la interpretarea potrivit căreia
represiunea devine, dintr-o dată, orientată înspre grupurile de
prestigiu din societate, partidul încercând de aici să domolească
vocația contestatară sau de libertate a acestora. Și asta face ca
ulterior să existe un control foarte puternic asupra acestor medii
din anii
’60-’80,
ceea ce a făcut ca, în aparență, opoziția sau dizidența din
România să fie mai puțin relevantă decât cea din statele
est-europene. Reprimarea a fost făcută în etape și a avut o
intensitate diferită. Din
acest
punct
de vedere
sunt trei lucruri
de semnalat.
Primul și cel mai important este acela că interesul
partidului și al Securității pentru mediul academic și
universitar a devenit unul extrem de important și de relevant.
Mediile culturale au devenit teritoriile cele mai periculoase în
imaginarul inamicilor ideologici pentru partid și pentru securitate.
Și efectul s-a văzut atât în temeiul verificărilor la dosar, a
politicilor de excludere din mediul universitar, cât și în temeiul
represiunii unor manifestări care avuseseră ca obiect, să zicem,
elemente din patrimoniul național. Îmi amintesc aici de cazul
profesorului Zub, care pentru organizarea unei manifestări în
cadrul Uniunii Asociațiilor Studenților Români, în primăvara
anului 1957, la Putna, pentru a comemora 500 de ani de la domnia lui
Ștefan cel Mare, a fost arestat,
exmatriculat și condamnat la închisoare.
Au fost tot felul de
lucruri care anterior trecuseră ca benigne,
dar
interpretate de autorități ca fiind maligne. În anumite cazuri,
această malignitate a dus doar la excluderea din universitate și
din, să zicem, un traiect de construcție a carierei care să fie
normal și firesc. În alte cazuri, a dus la mulți ani de
închisoare, pentru că până în 1963-1964 partidul și-a orientat
cu predilecție acțiunea și activitatea de represiune spre aceste
medii intelectuale sau culturale care puteau să mobilizeze
societatea în jurul lor și, ca urmare, nu doar majoritatea, ci și
minoritățile, confesiunile au devenit teritoriile favorite în care
aceste lucruri s-au petrecut.
Ați
amintit cazul lui Zub, condamnat pentru faptul că a organizat un
eveniment la Putna. În ce măsură îi deranjau pe comuniști
manifestările naționaliste ale unor intelectuali ai vremii?
Cazul
lui Alexandru Zub, membru al Academiei Române, nu e singular. Vreau
să vă spun că un tânăr coleg de la Cluj a făcut un studiu
absolut exponențial pe trei dintre principalele grupuri de
intelectuali: procesul Noica-Pillat, procesul scriitorilor germani și
a descoperit,
într-o puzderie de procese de peste tot,
un grup de doamne în vârstă,
de etnie maghiară,
din Baia Mare care au fost implicate într-un proces similar pentru
că spuneau o poezie pe care Securitatea
a interpretat-o ca având un caracter subversiv.
Pe lângă asta sunt
nenumărate alte cazuri care apar memorialistic, sunt recuperate în
documente de ego-istorie. Aici avem un mare avantaj: acela că o mare
parte dintre cei care au participat la revoltele din 1956,
studenți sau nu, și-au scris după 1989 memoriile și au putut să
ne aducă în atenție ceea ce s-a întâmplat. Și sunt foarte multe
nume care umplu rafturi de bibliotecă și care au mărturisit ceea
ce s-a întâmplat atunci, așa că episodul îl cunoaștem destul de
bine. Ce-am aflat între timp e partea aceasta care depășește
oarecum nivelul biografic și merge mai mult înspre zona structurală
a politicilor represive ale statului în raport cu subiectul pe care
l-a trecut.
Primii vinovați: „imperialiștii“
Care
au fost la final concluziile regimului comunist și cine a fost până
la urmă considerat a fi sta în spatele protestelor studenților?
A
existat un rezultat dintotdeauna: primii vinovați erau
„imperialiștii“,
implicit
„zvonarii“
și toți cei care țineau legătura cu puterile din Occident. În al
doilea strat erau cercurile revizioniste
– s-a
făcut conexiunea între identitatea etnică și cea ideologică și
mai apoi s-a mers pe zonele acestea care
vizau
proiectarea unor activități împotriva ordinii de stat. Aici avem
și procesele împotriva grupurilor religioase sau grupurilor
anturate de diferitele culte din România, legale sau mai puțin
legale, până la toate mediile organizaționale ale intelectualilor,
grupurile care ființau pe lângă biserici, grupul Biserica Neagră
de la Brașov sau cele care făceau teozofie sau, în cazul
ortodoxiei, avem procesul de la Vladimirești. Toate astea intră în
imaginarul inamical al partidului din perspectiva ideologică pe altă
scală decât înainte. Și aș mai spune că oamenii au început să
fie preocupați și de agitațiile publice. Au înțeles că orice
formă de agitație publică care nu este controlată va putea să
fie greu de gestionat.
Din acest motiv, în cazul românesc, spre
deosebire de celelalte state, partidul a acționat cu foarte multă
brutalitate, izolând de îndată toate încercările de revoltă sau
de resurrecție ale societății. Așa s-a întâmplat mai apoi la
Nicolina, la Iași, așa s-a întâmplat în Valea Jiului, așa s-a
întâmplat la Brașov în 1987.
Represaliile au fost intense, dușmăniile
rapid identificate, oamenii izolați, arestați. Din punctul acesta
de vedere,
partidul a încercat să compenseze lucrurile juste din punct de
vedere ideologic, cu măsurile aceste represive împotriva
elementelor care nu erau sau care erau dăunătoare din punctul lui
de vedere. Dar asta face ca în comunismul românesc să existe o
diferență:
autoritățile n-au avut o scală graduală de reacție.
Câți
ani a durat acest război declarat intelectualilor și când s-a
stins represiunea după revolta studențească?
Reverberațiile
politicilor represive le găsim până în anii 1961-1962. Toate
se leagă, de fapt, de o practică învățată a grupărilor
contrarevoluționare. De fapt, în 1957 și în 1958, spre exemplu,
Securitatea
a învățat la fața locului
– în
Uniunea Sovietică, prin ofițerii ei primiți acolo să se
specializeze
–
o nouă pedagogie a anchetei penale, tocmai pentru identificarea
acestor grupuri contrarevoluționare din mediile intelectuale. Și
asta face ca mai apoi să avem enorm de multe grupuri în instituții
culturale, educaționale, în medii care aveau preocupări de natură
culturală, în care sunt identificate astfel de grupuri. Enorm de
multe procese împotriva acestora.
Ceea ce a făcut ca oamenii să
înceapă să nu se mai vadă în grupuri mai mari de trei, pentru că
regula spunea aceea că toți cei care se văd în grupuri mai mari
de trei pot să intre în categoria aceasta de grupuri
contrarevoluționare. Marea
majoritate a proceselor făcute inclusiv în zona militară
au
fost procese publice, chiar dacă erau cu uși închise, au fost
procese publice ținute în fabrici sau în alte medii similare,
tocmai pentru a putea să fie suficient de pedagogice sau de
pilduitoare pentru făptuitori. Și sunt enorm de multe cazuri foarte
interesante care actualmente sunt puse în evidență de
istoriografia mai recentă care cercetează, pe de o parte, arhivele
securității și, pe de altă parte, arhivele partidului.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{“data”:{“custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(“https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(“https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-10-31T16:05:06.246Z”,”page”:{“created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stil-de-viata/magazin/anul-in-care-studentii-le-au-spus-nu-2567672.html”,”pathArray”:[“”,”stil-de-viata”,”magazin”,”anul-in-care-studentii-le-au-spus-nu-2567672.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/anul-in-care-studentii-le-au-spus-nu-2567672.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{“MISC”:{“logo”:{“width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[“noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{“lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/anul-in-care-studentii-le-au-spus-nu-2567672.html”,”client”:{“is_mobile”:false}}
