Dincolo de subiectul, extrem de relevant, al situației generalului pensionar Lucian Pahonțu ca sfătuitor de mare importanță al noului președinte, așa cum a fost și al celor precedenți, și rolul său în represiunea revoluționarilor și protestatarilor bătuți și arestați la mineriada din 13-15 iunie, inadecvarea lui Nicușor Dan și docilitatea lui față de sistemul nevăzut, care îi livrează aceste narațiuni, a reieșit din următoarea declarație: ”Este regretabil că Parchetele nu au elucidat pana in momentul asta, și îmi doresc, dar sunt circumspect că vor reuși să o facă, trecând așa de mult timp de la acele evenimente”.
Dacă demontăm acest mesaj în componentele sale esențiale și al comunicării strategice implicite, livrată de cei care îl conduc din umbră pe Nicușor Dan, observăm că președintele României nu are o problemă morală și nici juridică cu faptul că dosarele cele mai importante pentru trecutul sângeros al României, evenimentele care au definit căderea regimului Ceaușescu, nu se vor încheia niciodată și nimeni nu va fi trimis în judecată pentru faptele comise. Nici Petre Roman, nici Gelu Voican Voiculescu, nici Virgil Măgureanu, nici Adrian Sârbu, nici Vasile Dobrinoiu, nici Peter Petre, nici SRI sau MAI ca instituții represive la acel moment, măcar să răspundă civil, pentru daunele aduse unor mii de oameni. Vom aștepta toți, în liniște și ordinea decisă tot de către cei vinovați, ca fiecare dintre acești inculpați să aibă soarta lui Ion Iliescu: să moară liniștiți, la ei acasă, după o viață de beneficii nemeritate. ”Este regretabil”, a spus președintele antisistem, ales și sprijinit cu entuziasm de societatea civilă, dar asta e, nu și-au făcut treaba procurorii, ”nu au elucidat” și sunt ”circumspect” că o vor face de acum înainte. Nici cea mai mică preocupare pentru faptul că ambele dosare au rechizitorii de mii de pagini, nicio tresărire de conștiință față de mesajul abominabil pe care președintele îl dă victimelor acestor evenimente și supraviețuitorilor lor, oameni care au stat pe nedrept 88 de zile în arest, timp în care au fost torturați și umiliți în fel și chip, înfometați și fără cele mai elementare drepturi, au fost puși cu fața la zid și s-a mimat împușcarea lor, o traumă dostoievskiană, care traumatizează și cea mai sănătoasă minte.
Nicio remușcare față de șarada jucată de ochii lumii, a întâlnirii cu magistrații curajoși care au expus controlul abject la care sunt supuși în sistemul justiției de către niște capi săltați, la fel de docil ca președintele, care execută tot ceea ce Sistemul consideră necesar pentru interesele sale. Nicio rușine față de dezamăgirea pe care a cauzat-o unor oameni din sistemul de justiție, care au crezut în cuvântul lui că va face ceva să îi ajute, să rezolve situația cronică de subordonare față de niște interese oculte și de lipsă totală de competiție reală în sistem pentru a deține funcții de conducere, care nu sunt agreate de Sistem, impunerea, și acolo, a unor marionete catapultate de la instanțe din provincie direct șefi de tribunal șamd. Nicușor Dan a mimat că are o preocupare reală pentru curățenia din justiție și a indus – cu nonșalanță și tupeu – în eroare niște oameni de bună-credință care au sperat că, în sfârșit, au un sprijin instituțional la cel mai înalt nivel, un președinte care vrea ceea ce vor și ei. Păcăleală.
Președintele societății civile nu vede nicio problemă în această tergiversare și nu este interesat să caute sursa ei, să întrebe la CSM, unde a promis că merge și nu a pus piciorul, să reia discuțiile cu magistrații și să înțeleagă cauza acestor blocaje repetitive în aceste dosare. Dar președintele nu este interesat de aceste discuții, întrucât el primește informații direct de la Sistem și îi place mai mult așa, întrucât se simte protejat. Între a fi de partea societății civile, care l-a învestit cu un capital enorm de încredere și speranță, și a fi de partea Sistemului, el a ales, fără să ezite, să fie de partea Sistemului, atunci când a declarat că nu vede niciun scandal în faptul că generalul Pahonțu a participat atât la incidentele sângeroase din seara de 21 decembrie, cât și în 13-15 iunie. Este irelevant dacă Lucian Pahonțu a dat vreun ordin de represiune violentă sau a participat activ în lovirea și uciderea protestatarilor, relevant e faptul că el a făcut parte din fosta Securitate. Un astfel de om, conform legii, nu avea voie să dețină o funcție publică, iar CNSAS ar fi trebuit să comunice încă de la numirea sa de către Traian Băsescu acest aspect. Conform legii în vigoare la acel moment, Legea nr. 187/1999, oricine a aparținut organelor de securitate, ca agent sau colaborator, nu poate fi numit într-o funcție publică. Or, nu există niciun dubiu că generalul Pahonțu făcea parte dintr-o unitate care a participat la reprimarea revoluționarilor, motiv pentru care acesta nu a dat niciodată o declarație autentică că nu ar fi fost membru al fostei securități, întrucât ar fi comis infracțiunea de fals în declarații. Însă, chiar și în lipsa acestei declarații, există declarații scrise ale generalului Pahonțu în care detaliază rolul său în incidentele din 21 decembrie, fiind așadar indubitabil că era un angajat al fostei securități.
Toate aceste documente publice, constatări ale unor istorici care au studiat dosarul Revoluției, ale jurnaliștilor, care expun influența enormă pe care generalul Pahonțu o are în sfera politică, prin colectarea de informații despre viața privată a demnitarilor și folosirea ulterioară a acestor date personale ca leverage pentru atingerea unor scopuri personale sau politice, benefice lui însuși, nu sunt relevant pentru președintele României. El nu vede niciun scandal. De asemenea, cât timp el este bine, întrucât a constatat „prin propriile simțuri”, că SPP se ocupă bine de el și de familia lui, totul este în regulă. Dacă inadecvarea ar avea un sinonim în DEX s-ar numi nicușorism.
După reacțiile virulente din spațiul public împotriva sa, mai ales cele ale foștilor susținători, Nicușor Dan merge înainte, imperturbabil, nu își pune nicio întrebare esențială, nu e frământat de nicio anxietate, nu pare a reflecta la propria inadecvare, nu afișează vreo urmă de rușine pentru modul în care a ales să apere Sistemul și să abandoneze milioanele de oameni care l-au votat cu bună credință. Astăzi a publicat un text pe pagina sa de social media despre celebrarea limbii române în România, Moldova și Ucraina. Din miile de comentarii care au urmat, niciunul pozitiv. Să fii președintele ales cu cel mai mare entuziasm al ultimilor 36 de ani, să ai străzile pline cu oameni care scandau numele tău cu speranță în mai 2025 și să ajungi în august 2026 ca tinerii să spună că te vor ”scuipa” dacă te vor întâlni, că propriilor tăi copii le va fi rușine cu tine când vor crește și vor studia presa vremii și pozițiile tale publice inadecvate este o performanță unică în istoria României post-1990. Nicușor Dan este, cu adevărat, un olimpic.
