Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), evaluările preliminare indică faptul că avaria ar fi putut fi provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine.
După cum se arată într-un comunicat al DSU, nava Christiana B, care transportă cărbuni din Norfolk (Statele Unite ale Americii) către Ucraina, a transmis un apel de urgență prin canalul maritim internațional, semnalând producerea unei avarii și solicitând sprijin, existând inițial posibilitatea evacuării echipajului.
În urma alertei, Centrul Maritim de Coordonare și Salvare (MRCC) din cadrul Autorității Navale Române a coordonat intervenția, iar în zonă au fost trimise navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Totodată, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a efectuat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației.
Potrivit informațiilor transmise de comandantul navei, nu există persoane rănite, iar echipajul nu mai solicită evacuarea. De asemenea, nava își poate continua deplasarea către țărm pentru efectuarea verificărilor tehnice și remedierea avariei.
Conform evaluărilor preliminare, avaria produsă la magazia numărul 6 ar fi putut fi provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine, însă cauza exactă urmează să fie stabilită.
DSU precizează că autoritățile române monitorizează în continuare situația și mențin cooperarea operațională între toate instituțiile implicate, subliniind că informațiile sunt preliminare și pot fi actualizate pe măsură ce ancheta avansează.

