Oricât ar încerca propaganda oficială să bagatelizeze depășirea în noiembrie 2025 a pragului critic pentru datoria publică, de 60% din PIB, consecințele pentru economia României aflată în declin sunt dramatice, pe termen lung și încă profund neînțelese și total ignorate.
Consecința ignorării de facto este că măsurile care vor fi luate de acum încolo se prefigurează să fie exact în sensul celor de „ajustare fiscală”: inadecvate și de sens contrar celor care se impun.
Argumentez prin rezultatele deja înregistrate:
Inflația a fost dublă față de creșterea nominală a salariilor: 9,7% versus 4,8% măsurată prin salariul mediu net.
Economia a fost băgată într-un ciclu recesionist sever: -1,9% față de trimestrul III 2025 și -1,6% față de trimestrul similar din 2024, în octombrie-decembrie 2025.
Datoria publică a depășit pragul critic de 60% din PIB: o astfel de contraperformanță România nu a mai văzut din cel de Al Doilea Război Mondial.
Pe scurt, în 2025, economia și-a inversat brusc și puternic sensul, urmare a politicilor „de buzunărire a contribuabililor captivi”.
Urmare a acestor rezultate este anticipabil că ratingul celor responsabili va fi rapid retrogradat de ceea ce va simți din ce în ce mai mult populația în buzunare, ca indicator de avertizare timpurie.
Retrogradarea ratingului de la Ilie „Sărăcie” la Ilie „Datorie”
În opinia mea, valorile spirituale și materiale create de români pentru români l-au dezbrăcat rapid pe actualul premier de vopseaua superficială a competentului administrator de ban public, la nivel orășenesc: Ilie „de la Primărie”.
Acest rating (recomandat pentru investiții) s-a dorit a fi „pompat” la nivel național: domne, a făcut treabă la Oradea, omul e „sculă” din punct de vedere profesional, e omul nou de care țara are nevoie în locul celor vechi (nota mea – tot ei).
Narativul a fost declinat rapid de propagandă: de ce doar căpitan pe Crișul Repede, când Ilie e cel mai potrivit să conducă toată flota de pe Dâmbovița? Omul are și precizie maximă, și calificare („uite ce a făcut la Oradea!”)
Simplu spus, s-a dorit preamărirea ratingului: de la Ilie „de la Primărie” la Ilie „de la Sculărie”. Un narativ specific perioadei comuniste, când sistemul și propaganda preamăreau clasa muncitoare iar „Sculăria” era considerată secția de elită a competenței. În „Sculărie” se produceau toate uneltele cu care lucrau toate celelalte secții, esențială pentru fabrică. De aceea, în Sculărie ajungeau să lucreze doar oameni ca Ilie, cu precizie și maximă calificare.
Narațiunea comunistă nu a funcționat nici în perioada socialistă (când elita „Ilie” a fost retrogradată de valorile materiale și spirituale ale populației la statutul de „Bulă”) și, în opinia mea, nu funcționează pe termen lung nici acum.
Dacă vreți, echivalentul „Sculăriei” este Guvernul, care produce toate uneltele de precizie cu care lucrează „Fabrica”, respectiv economia națională, căreia în mod evident i se atribuie un „rating”.
Populația, care simte în buzunar precizia și calificarea maximă a lui „Ilie”, a acționat ca un indicator de avertizare timpurie și i-a redus rapid perspectiva de rating: „Ilie Sărăcie”.
Eu am argumentat în debutul acestei opinii de ce această percepție este perfect motivată. Iar în decembrie 2025, am explicat pe larg în Libertatea de ce: analizând riguros, nu am reușit să identific nici măcar o singură măsură în favoarea populației și a „Fabricii” prin nenumăratele „pachete de reformă”, ci doar măsuri de sens contrar.
Depășirea pragului critic de 60% din PIB pentru datoria publică potențată de politicile inadecvate de „ajustare fiscală” din nenumăratele pachete de „reformă” îndreptate împotriva economiei reale înseamnă pe termen lung mult mai mult decât ratarea oficială a celui mai important indicator critic privind intrarea în zona euro a României.
În opinia mea, această ratare a fost dorită de Mugur Isărescu și premierii săi. Sau chiar dacă nu a fost dorită, au acționat fix în sensul încălcării criteriilor tratatului de la Maastricht, criteriul datoriei publice fiind cel mai greu de reîncadrat. Între timp, ei au continuat să-și păstreze și majoreze avantajele materiale individuale și de grup.
Spre exemplu, un mandat de guvernator BNR îi oferă „ambasadorului” capitalurilor „vagaboande” venituri „curate” de peste un milion de euro per mandat (după calculele mele). Câte mandate a avut biata sursă a securității „Manole” în cei 36 de ani de exercitare a funcției? Și câți premieri a schimbat în timp ce a îndepărtat economia României definitiv de dobânzile mici din zona euro? Și, în esență, ce a făcut de banii ăștia?
De aceea, apreciez ca o trimitere de facto la „junk” a economiei României prin depășirea acestui criteriu. Ceea ce ar justifica în percepția mea (poate și în cea publică lucidă și neafectată de propagandă) o nouă retrogradare: de la Ilie „Sărăcie” la Ilie „Datorie”.
Aici nu vorbim despre „Ilie”, un alt premier pasager prin mandatele lui Mugur Isărescu. În opinia mea, Ilie Bolojan începe deja să fie lăsat din brațe de sistem pentru că rezultatele economice și efectele deja resimțite din ce în ce mai mult de populație nu îl mai fac util.
Aparențele nu mai pot fi păstrate nici măcar de propaganda sistemului, care încearcă disperat să prezinte recesiunea României ca fiind una „bună spre foarte bună” (aberații asumate de unii și alții, în genul corecției necesare), dacă nu chiar superbă.
Ca instantaneu, realitatea este însă alta:
Datoria publică a României se va situa spre 62% din PIB chiar în 2025 (după includerea și a lunii decembrie, depășirea de 60% fiind constatată pe datele lunii decembrie). Mai mult de jumătate din statele care au încă rating „investment grade” din partea agențiilor de rating, au datoria publică sub 59% din PIB și deficite bugetare mult mai mici.
Economia României și-a schimbat sensul și a intrat abrupt într-un ciclu recesionist, de durată.
Inflația de 9,6% este la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Față de inflația zonei Euro (1,7%) este de 5 ori mai mare. Față de inflația din țările UE (nu doar zona Euro de care ne-au îndepărtat Manole și ai lui, în 2015 îndeplinind integral criteriile de aderare), asta înseamnă de patru ori mai mult.
Inflația de 9,6% reprezintă mai mult decât dublu decât mediana statelor cu ultimul rating „investment grade” (BBB), România având și perspectivă negativă (BBB-), ultimul înainte de „junk”.
Dobânzile plătite au depășit 2,6% din PIB și au contribuit decisiv la „spargerea” pragului de 60% datorie publică.
Cel mai important lucru este însă că, în context istoric și potrivit estimărilor mele, România nu a mai spart de jos în sus nivelul de 60% raportat la PIB niciodată de la Al Doilea Război Mondial. De aceea, în următorul editorial voi detalia și de ce datoria publică a României a crescut ca în război, dar fără război.
