Zeci de persoane ucise în lovituri lansate de avioane militare în nord-estul Nigeriei
Zeci de persoane au fost ucise sâmbătă de avioane militare care urmăreau militanți ai grupării jihadiste Boko Haram în statul Yobe, nord-estul Nigeriei, au informat duminică locuitori și organizația Amnesty International, relatează AFP.
Cea mai populată țară din Africa se confruntă de 17 ani cu o insurgență jihadistă, declanșată în 2009 de violențele Boko Haram, și alimentată de facțiuni disidente puternice, precum gruparea Statul Islamic în Africa de Vest (ISWAP).
Numărul victimelor loviturilor militare lansate sâmbătă în satul Jilli, în statul Yobe, variază în funcție de sursă.
Amnesty International a anunțat un bilanț de peste 100 de morți și 35 de persoane rănite grav într-o postare pe rețeaua X, în timp ce Lawan Zanna Nur, un lider local, a menționat aproximativ ‘200 de morți și răniți’.
‘Răniții au fost duși la spitale din Geidam și Maiduguri. Vorbim despre zeci de morți, dar este dificil să se dea o cifră precisă’, a adăugat el.
‘Piața din Jilli atrage comercianți veniți de departe, din statele Kano și Jigawa (nord-vest). Piața este controlată în întregime de Boko Haram, care asigură securitatea și colectează taxe de la comercianți. Studiem această piață de mult timp’, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor secrete nigeriene.
În iunie 2025, cel puțin 20 de civili au fost uciși într-un atac aerian în statul Zamfara (nord-vest), unde armata luptă împotriva bandelor criminale, care atacă, jefuiesc și apoi incendiază sate și ucid sau răpesc locuitori.AGERPRES/(AS – editor: Mihaela Moise, editor online: Alexandru Cojocaru)
Afisari: 29
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.

