Președintele Statelor Unite le-a oferit jurnaliștilor același show pe care l-am mai văzut și în iunie, și în iulie (ca să invoc doar ultimele două reprezentații). Numai cifrele s-au modificat puțin: luptele din Gaza se vor încheia „cred că în următoarele două-trei săptămâni. Veți avea un final destul de concludent”.
A continuat apoi amestecând Planul Netanyahu cu așa-numitul proiect „Witkoff îmbunătățit” de încetare a focului: „În acest moment vorbesc despre orașul Gaza. Mereu se vorbește despre ceva; la un moment dat se va rezolva… Vă spun că mai bine rezolvați problema cât mai curând (…). E greu de spus, pentru că se luptă de mii de ani… Trebuie să se termine”.
În două-trei săptămâni s-ar putea rezolva eventual prin acordul de încetare a focului, pentru care presează în continuare mediatorii din Qatar și Egipt. Pentru care presează protestatarii din stradă („Netanyahu, a venit momentul să acționăm conform voinței poporului. Nu continuați acest război fără sfârșit!), pentru care pledează și Șeful Statului Major al armatei israeliene, Eyal Zamir, precum și alți ofițeri superiori.
Argumentele acestora sunt că guvernul de la Ierusalim, în frunte cu premierul și comandantul armatei, Benjamin Netanyahu, ar trebui să profite acum de situația în care Hamas renunță la amendamente și să încheie chiar și un acord parțial de încetare a focului. Avantajul ar fi eliberarea măcar a unui număr de ostatici încă vii, altminteri Planul Netanyahu, având ca prim obiectiv preluarea orașului Gaza, va dura probabil luni, se va solda inevitabil cu pierderea ostaticilor și victime în rândul trupelor.
Recomandări
Dosarele secrete de la DNA Ploiești: anchete care îi vizează pe Patriarhul Daniel și pe Mugur Isărescu. Secția a fost desființată
În fața întregii lumi care privește îngrozită măcelurile zilnice din Gaza, premierul Israelului se înfășoară într-un echivoc care n-ar trebui să mai păcălească pe nimeni. Nici măcar pe liderul de la Casa Albă, care i-a promis susținere totală – ca să se poată preocupa și de alte probleme arzătoare ale omenirii.
În timp ce ministrul său de interne, Israel Katz, amenință cu „deschiderea porților iadului”, anunță că „planurile operaționale pentru preluarea controlului orașului Gaza” au fost aprobate și cheamă „la steag pe soldații noștri eroici”, inițiind, deocamdată marginal, operațiunile terestre, Netanyahu declară că nu refuză un acord de încetare a focului, unul total, dar în termeni care îl fac imposibil: „cu condiția ca toți ostaticii să fie eliberați dintr-odată și în conformitate cu condițiile noastre pentru încheierea războiului, care includ dezarmarea Hamas, demilitarizarea Fâșiei Gaza, controlul israelian asupra perimetrului din Gaza și instalarea unei guvernări non-Hamas și non-Autoritate Palestiniană, care va trăi în pace cu Israelul”.
Amos Harel, în editorialul „Netanyahu se teme mai mult de partenerii săi de coaliție decât de furia crescândă a israelienilor”, publicat vineri în cotidianul Haaretz, invoca o informație obținută dintr-o sursă militară de rang înalt, care se referea la momentul când Planului Netanyahu i se va da undă verde și când armata va intra cu tancuri în orașul Gaza: „Problemele vor începe ulterior, când unitățile de gherilă și lunetiștii Hamas vor viza trupele.
Recomandări
Salariile la Curtea de Conturi au crescut și cu 50% într-un singur an. Lefurile încasate de oamenii din structura de conducere
Aceasta este «capcana mortală» despre care șeful Statului Major a avertizat Cabinetul de Securitate. Netanyahu, căutând o demonstrație simbolică, a propus o operațiune limitată la suprafață, dar Zamir a avertizat că este imposibil să operezi acolo fără să ataci militanții înarmați din rețelele de tuneluri subterane”.
Fie că ministrul apărării, Israel Katz, își va trimite trupele să deschidă „porțile iadului”, fie că le va împinge într-o „capcană mortală”, nimic nu se poate încheia în Gaza „în două-trei săptămâni”.
Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media – filtrate rapid de un consumator compulsiv – Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse.
Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație.
Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine.
Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.

