O tânără însărcinată și copilul ei nenăscut, uciși de un șofer român. Bărbatul era cu ochii în telefon
Tragedia s-a produs în Norderstedt, un oraș situat în landul german Schleswig-Holstein.
Pe 10 octombrie 2024, Sina W., o tânără în vârstă de 30 de ani, însărcinată în luna a șaptea, se afla pe locul din dreapta într-un Peugeot oprit pe autostrada A7, în apropiere de Quickborn, în direcția Flensburg.
Șoseaua fusese închisă din cauza unei intervenții a pompierilor, iar traficul era complet blocat.
Dorel a intrat în mașina tinerei cu 120 km/oră
Dorel G., un român de 42 de ani, care se afla la volanul unui Mercedes Sprinter, nu a observat blocajul, apropiiindu-se de capătul coloanei cu 120 km/oră. Bărbatul era distras, pentru că încerca să-și conecteze telefonul, aflat într-un suport în fața sa, la cablul de încărcare.
Folosea telefonul ca dispozitiv de navigație în timpul cursei.
Sprinterul a intrat fără să frâneze în Peugeot-ul staționat, în care se afla viitoarea mamă. Femeia a fost grav rănită și a murit două zile mai târziu la spital, iar copilul a fost născut mort.
Alte trei persoane au fost, de asemenea, rănite.
Șoferul român regretă profund fapta: „Îmi pare foarte rău”
Recomandări
Cum a scăpat Sebastian Ghiță de cinci dosare de corupție în care era cercetat. Al șaselea dosar, șanse mari să fie „prescris”
Marți, la un an de la tragedie, a început procesul împotriva românului la Tribunalul din Norderstedt, bărbatul fiind acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
În timpul procesului, Dorel și-a recunoscut vina și s-a adresat direct părinților tinerei, prezenți în sala de judecată ca parte civilă. „Această tragedie, tot ce s-a întâmplat, o regret profund. Îmi pare foarte rău”, a transmis el prin intermediul interpretei.
Mărturisirea bărbatului i-a scutit pe toți cei implicați de un proces lung. După trei ore, judecătoarea a pronunțat sentința: un an și două luni de închisoare cu suspendare.
Nu a fost impusă nicio interdicție de conducere, deși procurorul ceruse o suspendare de patru luni a permisului, motivul fiind că românul are nevoie de permis pentru a-și exercita profesia.
Decizia Tribunalului din Norderstedt nu este încă definitivă.
Părinții tinerei au izbucnit în lacrimi, în timpul procesului
„Această practică răspândită, de a conecta telefonul, de a vorbi la el, de a scrie SMS-uri sau mesaje pe WhatsApp, nu are ce căuta în trafic. Părinții au trecut acum printr-o justiție care și-a spus cuvântul, dar fiica lor nu va mai fi adusă înapoi”, a declarat după verdict avocatul părinților victimei, Karl Scheidl, pentru publicația germană Bild.
Dorel G., originar din România, locuiește în Republica Moldova și este tatăl a trei copii. Pe tot parcursul ședinței, părinții Sinei s-au ținut de mână și au izbucnit în lacrimi de mai multe ori.
Utilizarea telefonului mobil la volan, o cauză majoră a accidentelor rutiere în UE
În Uniunea Europeană, utilizarea telefonului mobil la volan este o cauză majoră a accidentelor rutiere, crescând riscul de accident cu aproximativ 50%. Conform unui studiu recent realizat de Comisia Europeană și Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere, distragerea atenției șoferilor prin utilizarea telefonului mobil afectează funcțiile fizice, vizuale, auditive și cognitive ale conducătorului auto, iar conversațiile telefonice, chiar și hands-free, pot compromite siguranța la volan.
În 2024, în UE, au murit aproximativ 19.800 de persoane în accidente rutiere, o ușoară scădere față de anii anteriori, dar ritmul reducerii mortalității este insuficient pentru atingerea obiectivului UE de înjumătățire a numărului de victime până în 2030.
Recomandări
Scurgere de substanțe toxice și iritante la rafinăria Petromidia din Năvodari. Mirosul înțepător se simțea, în special, noaptea
Cei care conduc și folosesc telefonul sunt de două ori mai expuși riscului de accident.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

