A încălcat legea de 130 de ori
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul condusese aproape non-stop din Spania în Germania, practic fără pauze de odihnă. Acest lucru a fost descoperit după o inspecție a tahografului, potrivit reprezentanților poliției din Darmstadt.
Datele scoase la iveală i-au uimit chiar și pe cei mai experimentați specialiști în trafic ai poliției. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a avut nevoie de aproape 19 ore pentru a parcurge cei aproape 1.500 de kilometri, cu o pauză maximă de odihnă de o oră și 18 minute. Timpul maxim de conducere pe zi ar fi fost de zece ore.
O analiză a timpilor de conducere din ultimele săptămâni a arătat, de asemenea, că bărbatul a petrecut mult mai mult timp la volan decât limita permisă, a declarat poliția.
Numărul total de încălcări a depășit 130. În aceste condiții, șoferul s-a ales cu o amendă totală de peste 20.000 de euro, în timp ce firma la care lucrează a primit o sancțiune de trei ori mai mare.
A condus 31 de ore
Recent, un șofer român de TIR a fost amendat după ce a fost prins conducând 17 ore și 40 de minute consecutiv, cu viteze peste limita legală și fără să respecte pauzele obligatorii. Acesta a fost oprit de ofițeri la Miradolo Terme, Italia, și obligat să își refacă orele de odihnă înainte de a-și putea continua drumul, relatează cotidianul provincial italian Prima Pavia.
Recomandări
Reacția MAE, după ce Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au stat lângă Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong-un, în China
Un alt caz similar a avut loc în decembrie 2024, când un șofer român de TIR a fost oprit de polițiștii din Germania pe autostrada A5, iar în timpul controlului, aceștia au descoperit că bărbatul a condus 31 de ore în loc de 10.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

