I-au căzut în punga cu popcorn
Povestea începe când Steve Van Ysseldyk și soția sa, Jeannine, cu care este căsătorit de 26 de ani, au adus acasă o pungă de popcorn de la cinema și au scăpat-o pe jos, în grădina casei.
În timp ce aduna resturile, inelele doamnei Van Ysseldyk par să fi căzut în punga de popcorn, care a fost apoi aruncată într-un coș de resturi menajere.
Cuplul și-a dat seama că inelele lipseau abia după ce gunoiul fusese colectat. Așa că, a doua zi, domnul Van Ysseldyk s-a deplasat la groapa de gunoi pentru a începe sarcina dificilă de a căuta printre 18 tone de deșeuri organice.
„Eram destul de optimist”, își amintește domnul Van Ysseldyk, declarând că știa că trebuie să le găsească pentru că „soția trebuie să aibă inelele, nu?”
După ce a inspectat imaginile de pe camerele de supraveghere de la domiciliu pentru a identifica momentul exact în care inelele cu diamante s-au pierdut, a stabilit că căutarea îl va duce la groapa de gunoi Mission Sanitary din Columbia Britanică.
Înarmat cu o lopată
„Soția mea a fost foarte sceptică. I-am spus că mâine dimineață mă voi duce la groapa de gunoi și voi cere să percheziționez zona”, a spus el.
Înarmat cu o lopată și o pereche de mănuși, bărbatu a început pe 15 august să caute resturi de floricele de porumb de la cinema prin iarba putrezită și resturi alimentare.
Recomandări
Dosarele secrete de la DNA Ploiești: anchete care îi vizează pe Patriarhul Daniel și pe Mugur Isărescu. Secția a fost desființată
„A fost o zi ploioasă. Nu a fost foarte cald afară”, a spus el, explicând că vremea nefavorabilă a ajutat la „reducerea mirosului”.
Denny Webster, care lucrează la fața locului, a ajutat la căutări folosind un excavator pentru a scoate deșeurile.
„Creierul meu încerca să găsească o modalitate de a-i spune să-i cumpere soției sale inele noi”, a declarat domnul Webster pentru CTV, care a relatat prima dată știrea.
„Nimeni întreg la minte n-ar face așa ceva”
Și-a amintit cum l-a văzut pe domnul Van Ysseldyk așezat în genunchi, în noroi. „Nimeni întreg la minte n-ar face așa ceva”, a spus el.
În mod miraculos, primul inel a fost descoperit rapid după ce domnul Van Ysseldyk a recunoscut niște cârnați pe care familia sa îi aruncase odată cu compostul.
Și în decurs de o oră, ambele inele au fost găsite.
Și-a sunat soția, care la momentul respectiv căuta un detector de metale pentru a-l ajuta la „vânătoare”, iar ea a izbucnit imediat în lacrimi.
„Mulți oameni sunt uimiți de poveste. Și eu sunt la fel de uimit”, a declarat domnul Van Ysseldyk, adăugând: „Intri cu toate speranțele și faci tot ce poți.”
Între timp, doamna Van Ysseldyk a declarat că incidentul le-a consolidat căsnicia.
Recomandări
Curiozități din fruntea Educației: domnul „Salar” și doamna PR pentru ministrul Daniel David
„Știu cât de mult mă iubește, că e dispus să treacă și printr-o grămadă de compost putredă”, a declarat ea râzând.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

