A jucat fotbal în tinerețe
A practicat fotbal în copilărie, făcând parte din academii precum Steaua București și West Ham Academy, iar ulterior s-a orientat către sporturile de contact.
În 2017, a obținut o centură WCMMA la Londra, după un meci desfășurat la categoria 77 de kilograme. În prezent, este legitimat la Academia Cătălin Moroșanu, unde se antrenează și activează ca instructor.
Mihai Zmărăndescu a participat la emisiunea „Survivor România” (ediția 2023), în echipa „Faimoșilor”. Are un fiu, Patrick, născut în 2023.
Sportivul a acordat un interviu în exclusivitate pentru Libertatea în care a vorbit despre calea grea către succes în sportul de performanță.
Mihai Zmărăndescu a jucat fotbal în copilărie
„Este un sport foarte dur fizic și mental”
Libertatea: Ți-ai dorit dintotdeauna să faci sport de performanță sau a fost o decizie influențată ?
Mihai Zmărăndescu: Am făcut școala în Anglia, unde am jucat fotbal 9 ani. Apoi trebuia să mă întorc în România, că era foarte greu acolo cu totul. Am ajuns în țară și n-am mai făcut nimic cu fotbalul. Atunci am zis să mă apuc de lupte, în 2015. M-am dus la o sală, mi-am luat multă bătaie, numai pentru că mă cheamă Zmărăndescu. Și ușor ușor, uite că fac asta de 11 ani.
Recomandări
Cum a ajuns Zelea Codreanu simbol al ultranaționalismului în Europa. Istoric: „A condus o mișcare care a semănat teroare în România interbelică”
– Care este diferența între MMA, kickboxing și box?
– MMA-ul este totalitatea sporturilor de contact într-unul. Lupte libere, trânte, ca să înțeleagă toată lumea. Care includ picioarele și corpul. Adică kickbox, muay thai, jiu jitsu, lupte libere, greco-romane, sambo etc. Toate sporturile de contact se combină și se adună în MMA. Și, practic, MMA este cel mai greu sport de contact din lume. Pentru că trebuie să știi câte puțin din toate și, cel puțin, să fii bun la una dintre ele. Dar cred că este și cel mai frumos dintre toate. Eu am început cu boxul și am trecut după de la box la MMA și din MMA în kickbox.
La box sunt permise doar în lovituri de brațe, la kickbox – braț, picior. Greco-romanele sunt doar de la brâu în sus. Jiu jitsu, partea de submission. Trebuie să le folosești pe toate într-un meci de MMA.
O chestie pe care oamenii n-o înțeleg este că sportul ăsta nu este făcut de oameni inculți, cum se vehiculează. Este făcut de oameni care sunt foarte inteligenți, oameni cu o calitate emoțională extraordinară, care nu au avut posibilitatea să facă altceva decât să se lupte. Iar sportul ăsta a devenit un fel de sac mai dur, pentru că trebuie să gândești mereu ce trebuie să faci înaintea adversarului.
Trebuie să studiezi cu atenție adversarul, să te uiți la meciurile lui, să încerci să gestionezi și viața ta personală înainte de meciuri. Sunt foarte multe lupte pe care le duc sportivii în interior înainte de meci. Este un sport foarte dur fizic și mental.
„N-am avut o relație foarte bună cu tatăl meu”
– Cum arată o zi din viața ta?
– Mă trezesc la 6 dimineața și în general muncesc toată săptămâna, de la 7 dimineața până seara târziu. Sunt antrenor personal la Academia Moroșanu. Timpul liber, de obicei spre finalul săptămânii, mi-l petrec cu băiatul meu, Patrick.
– Care a fost cel mai greu moment din anii de pregătire?
– Când mă antrenam cu tata. Pentru că este un antrenor foarte bun și foarte dur. Când vomitam, mă trimitea să mă șterg și după trebuia să intru din nou la antrenament. Nu-i păsa că obosesc, că mă doare. Îmi era frică câteodată să-i spun ce mă doare pentru că zicea că mint.
– Cum ți s-a schimbat viața de când ești tată?
– Am simțit că sunt mult mai responsabil, că tot ce fac nu fac doar pentru mine, trebuie să fac și pentru copil. Plus, cu cât crește Patrick mai mare, cu atât simt că-l iubesc din ce în ce mai mult, pentru că începe să interacționeze. Îmi doresc să fiu pentru Patrick nu doar tată, vreau să fiu prieten cu el. Eu n-am avut o relație foarte bună cu tatăl meu și vreau să-i ofer lui Patrick ce mi-a lipsit mie din relația cu tatăl meu.
Recomandări
Dosarul atentatului cu bombă de la Arad. Un complice al Laurei Dronca a avut în celulă doi colaboratori ai procurorilor: „I-au promis că va lua o pedeapsă mai mică”
– Cât de important este echilibrul între forța fizică și cea interioară?
– Asta am descoperit-o în ultimii ani: dacă n-ai un psihic puternic, degeaba ai un fizic frumos. Dacă sus, la mansardă, nu ești cum trebuie și nu ești odihnit, nu ești într-o pace și într-o liniște interioară. Dacă creierul este odihnit, atunci poți să faci performanță cu fizicul.
– Cum faci față eșecurilor într-un sport de contact?
– Greu. Plângi, îți dai două palme, te trezești și zici, bă, asta e, am pierdut. Te duci înapoi la antrenament, vezi ce-ai greșit, încerci să faci din ce în ce mai bine. Este greu când vezi că ai dezamăgit pe toată lumea. De multe ori oamenii sunt mai dezamăgiți decât ești tu. Este o presiune constantă pe tine. Pentru mine a fost ceva în plus, pentru că am numele Zmărăndescu. Consider că este și mai greu să lupți sau să faci orice alt sport în condițiile în care unul dintre părinții tăi l-a făcut deja și este foarte cunoscut.
Mihai Zmărăndescu de lupte în 2015
„Primează sportul în fața partenerului”
– Care sunt sacrificiile pe care trebuie să le facă un sportiv de performanță?
– În primul rând, nu ai viață personală. Dacă vrei să faci sport de performanță, trebuie să renunți la prieten, la iubită, la iubit. Eu am ieșit din activitatea de performanță destul de mult în timpul pandemiei. Ideea este că nu vorbesc la modul să n-ai o iubită. Primează sportul în fața partenerului. Pentru că există deplasări, există meciuri, există antrenamente. Iar dacă nu ai pe cineva care să te înțeleagă și să vină cu tine, să te susțină, să fie 100% alături de tine, nu prea are ce căuta lângă tine. Pentru că tu, ca sportiv, o să fii nervos, o să ai momente în care eșuezi, în care ai nevoie de un suport.
Și dacă partenerul de lângă tine, și acum vorbim și de fete și de băieți, nu poate să înțeleagă stările prin care trece un sportiv de performanță, este foarte greu să conviețuim împreună. De asta spun cât de mult primează cariera dacă vrei să faci sport de performanță. Iar dacă ai pe cineva lângă tine care te ajută în sensul ăsta, înseamnă că ești norocos.
– Ce le-ai spune celor care vor să înceapă să practice un sport de contact?
– Este foarte greu, că sunt două categorii de oameni. Oamenii care fac asta de plăcere și oamenii care o fac pentru performanță. Începi să o faci din plăcere, cum am început și eu, dar fără să încasezi și niște bani pe treaba asta o să fie foarte greu să te ții. Este foarte greu să îți iei pumni în cap gratuit.
Dar să o faci de performanță și să îți iei pumni în cap continuu, oamenii nu înțeleg că nu este doar meciul în sine pe care îl ai. Înainte de meciul pe care îl ai, mai ai încă vreo 50 de meciuri amicale în sală să te pregătești, care se numesc sparring-uri. De multe ori, la un sparring îți iei mai mult decât în timpul meciului în sine. Poate meciul îl termini în 30 de secunde, dar tu te-ai mai bătut încă 200 de ore înainte pentru meciul respectiv. Oamenii nu văd partea asta de sacrificiu.
Și la un moment dat trebuie să fii pregătit să înțelegi că, dacă pornești dintr-o țară cu posibilități mult mai mici și în direcția de sport de contact, cum este România, nu o să poți să faci foarte mulți bani. Este un sport foarte frumos și foarte greu, în același timp, care necesită foarte multe sacrificii. Când te apuci de el, trebuie să fii sigur că ai un psihic foarte tare, înainte de condiția fizică. Să poți să duci gurile rele, să poți să duci antrenamentele.
– Ce greșeli vezi cel mai des la tinerii sportivi?
– Anturajele. Atât. Că anturajul te ridică sau te coboară. Sunt foarte mulți sportivi foarte talentați care se duc pe drumuri greșite, droguri, băuturi, femei, nopți pierdute și stilul ăsta de viață nu se pupă cu performanța. Trebuie să le lași deoparte.
Eu vreau o viață liniștită și vreau să muncesc, vreau ca băiatul meu să nu ducă lipsă de nimic și mereu când o să-mi zică că vrea ceva, eu o să pot să-i iau, dacă și merită, că nu vreau să-l obișnuiesc pe Patrick să creadă că orice i se cuvine, vreau să muncească pentru ceea ce cere și în limita a ce poate face un copil, să aducă note bune, să facă un sport, să fie cuminte și atunci o să aibă tot ce vrea de la mine. Pentru că și eu mi-am dorit să am același lucru de la tatăl meu, nu s-a putut și vreau eu să fiu diferit față de tatăl meu.
Chiar dacă acum cu tata sunt într-o relație foarte bună și ne-am înțeles, că el a fost altă generație, altfel vedea lucrurile înainte, eu le văd altfel acum.
Mihai Zmărăndescu are un record competițional de 18 victorii și nicio înfrângere
Legătura strânsă cu Moroșanu
– În ce fel ți-a influențat activitatea în mediul online cariera și ce ți-a adus în plus față de perioada în care făceai doar sport de performanță?
– Acum, de când cu partea cu YouTube-ul, cu toate platformele astea, cu TikTok-ul, cu Instagram-ul și tot ce a apărut nou, am început să mă dezvolt foarte bine pe partea de media și îmi este mult mai ok ce fac acum cu antrenamente personale.
Pentru că este greu la un moment dat după ce faci pauza atâția ani și găsești ceva care îți este mult mai… Tot în sensul să faci sport de contact. Nu am plecat pe altă ramură, tot antrenamente personale și sport. Acum mă antrenez când am timp. În rest, antrenez oamenii. Mi-ar fi foarte greu să pot să reintru în competiții constant, pentru că ai nevoie de trei antrenamente pe zi, câte două ore fiecare, iar eu de-abia mai am timp să mă antrenez o oră pe mine.
Și nu pot să fac lucruri cu jumătăți de măsuri, așa că fac ce consider că mă avantajează pe mine mai mult. Și meciurile, da, din când în când mai fac și câte un meci, pentru că aparent fac și mai multe vizualizări atunci când nu lupt.
M-am apucat de YouTube și m-am întâlnit cu Moroșanu prin contextul media, și acum Moroșanu a devenit ca un tată pentru mine, adică a fost lângă mine în cele mai grele perioade ale vieții mele.
– Este ceva ce nu te-am întrebat și ai vrea să împărtășești cu noi?
– Este o gală acum, care a început ca o gală profesionistă și a fost cea mai mișto gală din România și acum au început să facă foarte multe meciuri de entertainment, unde au început să vină foarte mulți oameni din mai multe zone, și de multe ori oamenii care nu au treabă cu sportul de contact asociază direct sportul de contact cu RXF pentru că are foarte multe expunere.
Mai sunt foarte multe alte gale și cea mai bună din România este DFS a lui Cătălin Moroșanu. Dacă vreți să vă uitați la RXF, te uiți ca la un show, ca la un spectacol unde râzi sau ca la un film. Dar dacă vrei să te uiți la sport de contact, trebuie să te uiți la adevăratele gale, cum sunt UFC, ONE, Glory, etc.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
