Articol de David Marinescu – Publicat vineri, 03 octombrie 2025, 11:44 / Actualizat vineri, 03 octombrie 2025 11:45
KGM, noul nume sub care se prezintă fosta marcă SsangYong a adus oficial în România modelul Torres Full Hybrid, un SUV care încearcă să-și facă loc într-un segment din ce în ce mai aglomerat și dominat de nume importante precum Dacia, Toyota sau Hyundai.
Torres impresionează printr-un design robust, cu linii de SUV „de aventură”, faruri LED tridimensionale și stopuri moderne. La interior, experiența e high-tech: două ecrane digitale de 12,3 inchi (instrumentar + infotainment), conectivitate Apple CarPlay și Android Auto, plus încărcare wireless pentru telefon. Habitaclul e spațios, cu materiale decente și accent pus pe ergonomie.
GALERIE FOTO. Cum arată și ce aduce nou KGM Torres Full Hybrid
KGM Torres Full Hybrid combină un motor turbo pe benzină de 1,5 litri cu un propulsor electric. Împreună dezvoltă 176 CP și un cuplu de 300 Nm, suficient pentru oraș și autostradă. Sistemul hibrid permite trecerea automată între benzinar și electric, iar frânarea regenerativă recuperează energie. Consumul mediu anunțat variază între 5,5 și 6,5 litri/100 km, în funcție de stilul de condus.
SUV-ul coreean vine cu 8 airbaguri din standard, frânare automată de urgență, asistență la menținerea benzii, monitorizare unghi mort și alte sisteme active de siguranță. Portbagajul este generos, iar bancheta spate rabatabilă îi oferă un plus de versatilitate pentru familii.
Dacia, amenințată. Creștere de 43% pentru KGM
În Marea Britanie, Torres Hybrid pleacă de la 35.995 lire sterline. În România, prețul de start a fost fixat la 30.000 de euro pentru versiunea de bază. KGM promite și o garanție de 5 ani sau 100.000 km, un argument puternic pentru cei care privesc spre fiabilitate.
Lansarea vine după prezentarea globală de la Frankfurt, unde SUV-ul a atras atenția reprezentanților din aproape 40 de țări. Pentru România, KGM speră ca Torres să fie „motorul” vânzărilor, într-o perioadă în care marca a raportat o creștere de 43% anul trecut și peste 2.800 de unități livrate.
Lansarea în România a modelului KGM Torres Full Hybrid aduce inevitabil comparația cu viitorul Dacia Bigster, SUV-ul de clasă C anunțat de marca autohtonă. Rămâne de văzut dacă noul hibrid coreean poate să-și facă loc între rivali și să „cucerească” din publicul fidel producătorului român. Cert e că Torres Full Hybrid intră în teren cu ambiții mari și cu atuuri solide în atac: design, tehnologie și preț, pe când Dacia continuă să mizeze pe accesibilitate, în principal.

