09 sept. – Acum 4 ore
09-09-2025
Final de meci. Cipru – România 2-2
România nu a mai contat în atac în finalul partidei, și singurele ocazii au fost cele ale ciprioților. În cele 5 minute de prelungire, gazdele au trecut pe lângă gol de 2 ori, iar naționala noastră pare că a pierdut orice șansă de a se mai califica prin intermediul grupei preliminare la Campionatul Mondial.
09 sept. – Acum 4 ore
09-09-2025
Schimbare România…la 3 minute după o altă schimbare
Mircea Lucescu mută târziu în minutul 80, și îi introduce pe Șut și Sorescu pentru Răzvan Marin și Dennis Man. Trei minute mai târziu, Adrian Șut se rupe și trebuie să fie schimbat cu Florin Tănase.
09 sept. – Acum 4 ore
09-09-2025
Gol Cipru
Ciprioții egalează prin nou-intratul Charalampous, din pasa lui Kakoullis, un alt jucător nou-intrat. O pasă simplă îl găsește pe marcator în interiorul careului nostru, iar șutul îl lasă fără speranțe pe Moldovan.
09 sept. – Acum 4 ore
09-09-2025
O foarfecă spectaculoasă a unui jucător cipriot încheie o lovitură liberă obținută de gazde în minutul 70. Execuția este, din fericire, pe cât de frumoasă, pe atât de ineficientă.
09 sept. – Acum 4 ore
09-09-2025
Schimbare România
David Miculescu îi ia locul pe teren lui Alex Dobre, prima schimbare făcută de Mircea Lucescu în acest meci. În minutul 62, ciprioții au făcut și ei două motir, Kakoullis intrând în locul marcatorului Loizou, și Charalampous pentru Kousoulos, avertizat în repriza a doua.
Recomandări
Primul semn al crizei în România: producătorii auto se întrec în reduceri de preț. Ce spun economiștii despre asta
09 sept. – Acum 5 ore
09-09-2025
Ciprioții au avut minute mai bune, dar singura lor ocazie mai importantă din repriza a doua, în minutul 52, s-a terminat cu un șut în brațele lui Horațiu Moldovan. România rezistă.
09 sept. – Acum 5 ore
09-09-2025
Primul cartonaș galben al ciprioților vine în minutul 49. Este avertizat Ioannis Kousoulos, unul dintre mijlocașii centrali.
09 sept. – Acum 5 ore
09-09-2025
Start în repriza secundă
A început a doua repriză a meciului. Antrenorul ciprioților a făcut singura schimbare de la pauză, Anderson Correia intrând pe teren în locul lui Kostas Pileas.
09 sept. – Acum 5 ore
09-09-2025
Pauză: Cipru – România 1-2
Arbitrul fluieră finalul primei reprize, și jucătorii merg la cabine. Naționala României este în avantaj, dar este unul fragil. Andrei Burcă a luat și el galben în minutul 44.
09 sept. – Acum 5 ore
09-09-2025
Ocazie România
Dennis Man are o șansă bună în minutul 40, la capătul unei acțiuni individuale purtată excelent către poarta ciprioților, dar Fabiano se opune șutului său.
09 sept. – Acum 5 ore
09-09-2025
Gol Cipru
Cipru reușește să revină în meci printr-un gol marcat de Loizou în minutul 29. Acesta nu trebuie decât să bage mingea în poartă, la capătul unei faze construite superb de Kastanos, în care a driblat 3 jucători români.
09 sept. – Acum 5 ore
09-09-2025
Ocazie Cipru
Recomandări
Cum a ajuns Alexandru Bălan, reținut pentru spionaj în favoarea KGB, invitat la conferința pro-Europa din Timișoara: „În baza notorietății”
Horațiu Moldovan scoate excelent în minutul 24 un șut deviat al lui Tzionis, și scăpăm cu poarta curată.
09 sept. – Acum 6 ore
09-09-2025
Nicușor Bancu ia cartonașul galben în minutul 20 și nu va putea juca în etapa următoare, în partida cu Austria.
09 sept. – Acum 6 ore
09-09-2025
GOL ROMÂNIA
Denis Drăguș înscrie din nou! Duce la capăt o fază excelentă cu o scăriță perfect executată peste portarul ciprioților și este 2-0, după o scurtă verificare VAR!
09 sept. – Acum 6 ore
09-09-2025
În minutul 8, Denis Drăguș a fost din nou într-o poziție bună, dar șutul său a fost parat cu ușurință de portarul ciprioților, Fabiano. Mai devreme, în minutul 4, meciul a fost oprit pentru scurt timp după ce ultrașii români au aprins torțe.
09 sept. – Acum 6 ore
09-09-2025
GOL ROMÂNIA
Denis Drăguș punctează pentru România la prima ocazie a meciului și echipa noastră națională are parte de un start de vis la Nicosia!
09 sept. – Acum 6 ore
09-09-2025
Partida a început
Arbitrul fluieră startul jocului, România având lovitura de începere.
Echipele de start
Selecționerul României, Mircea Lucescu, a decis să păstreze aceeași formulă de start ca în meciul precedent, în ciuda înfrângerii suferite în fața Canadei.
România va alinia următorul „11” de start:
H. Moldovan – Rațiu, Ghiță, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu (cpt.) – Man, Drăguș, Dobre
Recomandări
În a doua zi de școală, boicotul din stradă s-a mutat la catedră. Director de liceu: „Mulți profesori nu au ținut nici azi orele. Au scris doar titlul lecției pe tablă”
Pe banca de rezerve se vor afla: Târnovanu, Sava, M. Popescu, Chipciu, Șut, Baiaram, Screciu, Miculescu, Fl. Tănase, Olaru, Mitriță și Sorescu.
Gazdele vor alinia următoarea formație:
Fabiano – Shikkis, Shelis, Laifis, Pileas – Kastanos (cpt.), Kousoulos – Costi – Tzionis, Pittas, Loizou
De remarcat că doi jucători din lotul cipriot evoluează în Superliga României: Marinos Tzionis (UTA Arad) și Charalampos Kyriakou (Dinamo).
Daniel Pancu a subliniat importanța schimbărilor
Fostul internațional Daniel Pancu a oferit o perspectivă interesantă asupra meciului, într-o intervenție la GSP Live Special. El a subliniat importanța jucătorilor de pe bancă: „Cred că jucătorii care vor veni de pe bancă vor decide jocul din seara asta. Cred că banca o va decide.”
Pancu a adăugat: „Mircea Lucescu este antrenorul din cariera mea pe care l-aș trece pe locul 1 ca schimbări la pauză. Și vorbim despre o perioadă în care erau permise doar 3 schimbări.”
Înaintea meciului, jucătorii României au inspectat terenul de joc. Mircea Lucescu a fost observat plimbându-se singur, vizibil preocupat de strategia pentru meci.
Alexandru Dobre, titular în banda stângă a atacului, și-a exprimat încrederea într-un interviu pentru PrimaSport: „Le-am făcut analiza ieri. Este o echipă cu ritm, de talie mică. Au calitate cu mingea, dar ne vom concentra pe ce am pregătit și sper ca la sfârșitul celor 90 de minute să ne bucurăm împreună.”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Share
Urmărește-ne pe Google News
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații

