Resorbția osoasă la nivelul
cavității orale este un proces progresiv de pierdere a masei osoase din maxilar
sau mandibulă care poate afecta stabilitatea dinților cât și posibilitatea de a
reda pacientului o dantură funcțională și estetică. Acest fenomen este o
provocare medicală serioasă care, dacă nu este gestionată la timp, poate
complica tratamentele dentare pe termen lung și poate avea consecințe majore
pentru pacient.
Procesul resorbției osoase, ce
vizează descompunerea treptată a țesutului care susține dinții, poate fi
influențat de mai mulți factori. Odată cu pierderea unui dinte sau după
extracțiile dentare, osul în care erau ancorate rădăcinile, suferă un proces
biologic de restructurare, ce constă atât în apoziție (formare) dar și de
resorbție osoasă. Din cauza faptului că osul nu mai primește stimulul mecanic
transmis de masticație, el începe să se resoarbă treptat, pierzând atât în
volum, cât și în troficitate (vascularizație). Pe lângă extracții, resorbția
osoasă poate fi accelerată de boli parodontale netratate, infecții,
traumatisme, malocluzie, factori genetici sau afecțiuni sistemice precum
diabetul necontrolat. În ultimii ani,
tehnicile de regenerare osoasă și implantologie au evoluat semnificativ, iar
combinațiile de proceduri permit acum reconstrucții eficiente, inclusiv
plasarea implanturilor în
aceeași zi concomitent
cu efectuarea augumentării osoase.
Tehnici de regenerare osoasă
Tehnicile moderne de augmentare
osoasă urmăresc să maximizeze integrarea biologică și să stimuleze regenerarea
naturală a țesutului osos, sprijinind astfel succesul pe termen lung al
tratamentelor dentare.
Una dintre cele mai utilizate metode este regenerarea osoasă ghidată.
Aceasta presupune plasarea unui material de adiție osoasă în zona cu deficit,
acoperit ulterior cu o membrană specială biocompatibilă. Membrana are rolul de
a proteja zona în curs de regenerare, de a ghida și modela procesul de
regenerare, de a stabiliza mecanic materialul de adiție și de a împiedica
invadarea acesteia de către țesuturile moi adiacente, oferind timp și spațiu
celulelor osoase să se dezvolte. Procesul este susținut de capacitatea naturală
a organismului de a forma os nou, iar materialul utilizat acționează ca un
schelet biologic temporar pe care celulele osteoformatoare îl colonizează
progresiv.
Materialele de adiție pot fi de mai multe tipuri. Osul autolog, recoltat
de la același pacient, este considerat standardul de aur datorită
compatibilității perfecte și capacității sale de a genera os nou. În situațiile
în care recoltarea de os propriu nu este indicată sau suficientă, se pot
utiliza grefe provenite din bănci de țesuturi umane, sau grefe de origine
animală, atent procesate pentru a elimina orice risc imunologic. Există și
substituenți sintetici, bioceramici, care au rol osteoconductiv și sunt
frecvent utilizați în combinație cu alte materiale.
O altă metodă de augmentare osoasă foarte des utilizată în cazurile în
care pierderea
osoasă este severă, la nivelul maxilarului superior în
zonele laterale, este procedura de sinus lift. Aceasta presupune ridicarea
membranei sinusale și inserarea de material osos în spațiul nou creat, pentru a
crește înălțimea osului disponibil. Sinus lift-ul este o intervenție bine
documentată în literatura de specialitate, cu rate ridicate de succes atunci
când este corect indicată și executată.
O altă direcție importantă în regenerarea osoasă este utilizarea
concentratelor autologe de factori de creștere, cum ar fi PRF, fibrina bogată
în trombocite. Această tehnică presupune recoltarea unei mici cantități de
sânge de la pacient, procesarea acestuia prin centrifugare și aplicarea
concentratului rezultat în zona de regenerare. PRF conține factori biologici
care accelerează vindecarea, stimulează formarea de vase de sânge noi și susțin
integrarea materialului de adiție. Deși nu înlocuiește grefele osoase în
defectele mari, poate îmbunătăți semnificativ calitatea regenerării.
Etapa de vindecare și monitorizare
Procesul de formare a osului nou nu este instantaneu. În mod obișnuit,
perioada de integrare poate varia între 4 și chiar 8-9 luni, în funcție de
amploarea defectului și de tehnica utilizată. În acest interval, osul nou
format trebuie să atingă o densitate și o structură capabile să susțină
încărcarea funcțională prin implant sau restaurare protetică.
Este important de subliniat că regenerarea osoasă are limite biologice
și nu toate cazurile pot fi tratate prin aceeași strategie. Factorii precum
fumatul, diabetul necontrolat, anumite tratamente medicamentoase sau bolile
sistemice pot influența capacitatea organismului de a forma os nou și trebuie
luați în considerare în planul terapeutic.
Sursa foto: https://stock.adobe.com/ee
