Articol de Eduard Apostol – Publicat joi, 02 octombrie 2025, 14:14 / Actualizat joi, 02 octombrie 2025 14:26
Valentin Ceaușescu, 77 de ani, fiul soților Ceaușescu, ar fi fost diagnosticat cu o boală gravă, ce ar fi recidivat după mai bine de un deceniu. Un om discret, fostul protector al Stelei din anii ’80 a evitat să discute despre situație, sunat de GSP: „Am aflat. Nu comentez nimic”.
Valentin Ceaușescu, 77 de ani, fostul protector al „viteziștilor” din anii ’80, ar trece prin momente delicate. Starea sănătății s-ar fi agravat în ultima perioadă, după ce i-ar fi recidivat o boală după 15 ani.
Deunăzi, a apărut o informație ce s-a propagat în toată presa că fiul soților Ceaușescu ar fi fost diagnosticat cu o boală gravă și ar fi solicitat ajutorul statului român pentru a-și procura medicamentele.
Să ai sprijin de la băiatul preşedintelui era un stimulent fantastic! Ne suplimenta primele cu 1.000-2.000 de lei, aveam încredere în el, era un garant financiar. Venea la noi şi ne vorbea ca un frate mai mare. El ne repeta aproape obsesiv: «Trebuie să câştigaţi toate meciurile pentru că numai aşa o să aveţi respectul adversarilor şi al oamenilor din tribună!»
Miodrag Belodedici, amintiri despre Valentin Ceaușescu
Valentin Ceaușescu, reacție pentru GSP: „Am aflat. Nu comentez nimic”
Mai mulți oameni din fotbal au încercat în ultimele zile să-l contacteze pe Valentin Ceaușescu, care se bucură de o reputație deosebită și după atâtea decenii și în alte vremuri. Dorind să-l sprijine cumva în demersul său de a-și învinge problemele medicale.
Fostul numărul #1 de la Steaua în cea mai importantă epocă a clubului a rămas o fire discretă și ar fi transmis celor interesați că va trece peste orice obstacol în viață și nu are nevoie de contribuții financiare.
Chestionat de GSP în urmă cu puține momente vizavi de starea lui de sănătate și întrebat dacă a citit despre informațiile apărute în media, Valentin Ceaușescu a replicat scurt: „Am aflat. Nu comentez nimic”. Discuția telefonică s-a încheiat cu un „mulțumesc” de ambele părți.
Între ’85 și ’89, roș-albaștrii au câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei, plus 8 dintre cele 9 trofee interne puse în joc! Este exact perioada în care Valentin Ceaușescu a fost numărul 1 în Ghencea.
A fost o gală valoroasă, dar persoana cea mai valoroasă dintre toţi cei care au fost acolo a fost Valentin Ceaușescu
Ladislau Boloni, imediat după Gala Sportului Românesc, în martie 2025
Lui Valentin Ceaușescu i-ar fi recidivat o boală veche de 15 ani și ar fi cerut ajutorul statului român: „O singură injecție costă puțin peste 7.500 de lei”
Conform celor de la mediafax.ro, fiul lui Nicolae Ceaușescu s-ar fi adresat Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Agenției Naționale a Medicamentului.
„Domnul Valentin Ceaușescu are probleme medicale al căror tratament nu poate fi amânat. Numai că o singură injecție costă puțin peste 7.500 lei și e foarte scump un asemenea tratament pentru posibilitățile lui materiale”, a menționat o sursă.
Problemele de sănătate ale lui Valentin Ceaușescu au fost constatate la finalul anului precedent. C.N.A.S a refuzat să suporte tratamentul deoarece medicamentul nu este prevăzut în cadrul sistemului de asigurări. Ministerul Sănătății a invocat lipsa unui cadru legal pentru a constanta că problemele medicale îi pun viața în pericol și nu poate compensa medicamentul.
Valentin Ceaușescu s-ar fi adresat și Cancelariei premierului și nu ar fi primit un răspuns favorabil și a atacat în instanță. Acolo, judecătorii au fixat un termen de judecată, iar până atunci a decis ca Valentin Ceaușescu să primească medicamentul gratuit.
Conform sursei citate, medicamentul nu s-ar afla pe lista medicamentelor compensate, iar acesta s-ar afla în faza studiilor clinice și este nesigur pentru pacient.

