Anca Alexandrescu a postat luni, pe Facebook, un mesaj scurt pentru alegătorii ei. „Eu sunt Anca si nimic nu ma va opri!”, scrie candidata la primăria Capitalei.
Postarea vine după ce Călin Georgescu și-a îndemnat electoratul să boicoteze alegerile de la București. Fostul prezidențiabil a lăsat de înțeles că nu va susține vreun candidat în aceste alegeri. El le cere oamenilor să nu legitimeze „o farsă organizată sub aparenţa binelui”.
Anca Alexandrescu a renunțat la televiziune pentru a intra în cursa pentru fotoliul de Primar General. AUR ia în calcul susținerea acesteia.
Realizatoarea TV l-a susținut constant pe Călin Georgescu, după anularea Alegerilor Prezidențiale din 2024, în cadrul emisiunii pe care o modera, „Culisele Statului Paralel”.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

